|
Doamna Anamaria Gavrilă: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Viaţa unui om nu poate fi mai valoroasă decât viaţa altui om, doar pentru că vine dintr-o anumită naţiune. O naţie întreagă a petrecut 78 de ani ţinând vie în mintea noastră, a tuturor, oroarea genocidului. Nu poate, aşadar, să ajungă să facă ei înşişi acelaşi lucru. Pentru că atunci când nu deosebeşti teroriştii de civili, condamni oameni nevinovaţi la moarte. Atunci când generalizezi răul la o naţie întreagă, faci acelaşi lucru care a dus la Holocaust. Moartea unor oameni nu poate fi reparată de moartea altor oameni, în număr cât mai mare. Răul nu poate fi învins tot cu rău. Întunericul poate fi îndepărtat numai şi doar cu lumină. Răul poate fi învins doar dacă îl dezarmezi. Însă pentru asta trebuie cu adevărat să vrei să-l dezarmezi. Şi ca să dezarmezi răul trebuie să găseşti iubire, pace, înţelegere, şi nu ură şi răzbunare. Singura intenţie a noastră, a tuturor, a întregii lumi, ar trebui să fie pentru pace. Pentru că războiul şi ura nu duc decât la tristeţe, ruşine şi regret, mai apoi. A demonstra însă că eşti capabil de iubire, de înţelegere, de pace, asta ridică cu adevărat o naţiune, asta dă cu adevărat măreţie unei naţiuni şi cinstire celor care au murit. Domnule Ciolacu, partenerul nostru strategic a reuşit să îşi extragă cetăţenii din Fâşia Gaza. Sperăm că dumneavoastră nu aţi mers în Israel doar pentru nişte poze şi sperăm că aţi asigurat siguranţa cetăţenilor români din Fâşia Gaza. Sperăm că nu aţi mers acolo să capitalizaţi politic pe o criză enormă şi oroare, ce se întâmplă acolo. Mulţumesc mult.
|