Lucian-Gabriel Bogdănel
Lucian-Gabriel Bogdănel

Sittings of the Chamber of Deputies of February 26, 2025

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.23/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 26, 2025

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.19 Lucian-Gabriel Bogdănel - declaraţie politică intitulată "Studiul temeinic al istoriei, un imperativ al planurilor-cadru de liceu, nu un capriciu!";

Domnul Lucian-Gabriel Bogdănel:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează "Studiul temeinic al istoriei, un imperativ al planurilor-cadru de liceu, nu un capriciu!".

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Lansarea în dezbatere publică a planurilor-cadru de liceu a fost însoţită de numeroase critici, în bună măsură îndreptăţite. Ele au vizat, în principal, locul marginal pe care autorii planurilor îl rezervă Istoriei pentru clasele a XI-a şi a XII-a, altele decât cele circumscrise profilului umanist.

Pretextul urgenţei şi pripa au însoţit - în ultimii ani - fiecare tentativă reformistă în domeniul educaţiei, dar mai mereu am sfârşit prin a consemna în dreptul aşa-ziselor "reforme" doar improvizaţii, încropeli cu iz de experiment eşuat şi sentimentul acut de lucru făcut de dragul de a fi făcut.

Iar cel mai strălucit exemplu rămâne "România Educată", o fantasmă reformistă ale cărei dezbateri au consumat ultimii 10 ani din viaţa noastră publică, doar pentru a descoperi în final că singura certitudine lăsată în urmă de această iniţiativă - născută talent şi moartă speranţă - este rata analfabetismului funcţional ce bate spre 50%.

Mă întreb, totuşi, dacă aprobarea planurilor-cadru nu a fost atât de "urgentă" în ultimii 4 ani, care ar fi justificarea precipitării ce-l mână în luptă pe actualul ministru, Daniel David?

Domnule ministru, nu studiul istoriei la liceu produce dacopaţi sau analfabeţi funcţional, cum aţi afirmat de mai multe ori, inclusiv în emisiuni de televiziune, ci văditele carenţe în materie de cunoaştere a istoriei, amplificate tocmai de marginalizarea premeditată a acestei discipline fundamentale care, prin noile planuri-cadru, este ireversibil exilată în irelevanţă.

Am surprins inclusiv o contradicţie internă ce subminează şubredul eşafodaj argumentativ al ministrului David - pe de o parte, domnia-sa pledează pentru combaterea pseudoştiinţei şi cultivarea unei cunoaşteri ştiinţifice ca fundament al gândirii critice, indispensabile pentru formarea tinerilor de azi şi de mâine; pe de altă parte, la iniţiativa sa, ministerul propune radierea din planurile-cadru tocmai a disciplinei care poate să-i ajute pe elevi şi tineri să cunoască istoria şi realităţile ei factuale şi, astfel înarmaţi, să-i demaşte pe falşii profeţi sau şarlatanii mesianici ai zilelor noastre.

Nevoia de specializare a elevilor, altminteri esenţială pentru viitoarele lor cariere, nu poate echivala cu excluderea istoriei din trunchiul comun de studiu pentru clasele terminale de liceu. Şi nici nu reprezintă un obstacol în calea specializării elevilor, în acord cu conţinutul specific al disciplinelor de bază aferente profilului pe care aceştia îl urmează.

Riscăm ca locul Istoriei - disciplină formativă primordială în devenirea viitorilor cetăţeni români - să fie ocupat de pseudoistorici de TikTok sau Facebook şi de armatele lor de adepţi zeloşi, care vor falsifica şi mistifica în continuare istoria naţională, diseminând eternele basme despre tunelurile energetice din Bucegi sau laserul lui Ceauşescu care topea tancuri, despre dacii care se hrăneau cu aerul munţilor şi fructele pădurilor sau legionarii interbelici care au fost, de fapt, sfinţi, deşi au recurs în permanenţă la violenţă fizică şi asasinat.

Este imperios necesar, domnule ministru, ca la finalul consultărilor publice, planurile-cadru să fie substanţial amendate prin încorporarea observaţiilor şi recomandărilor transmise ministerului de cele mai prestigioase catedre universitare de Istorie din ţară; în caz contrar...

Doamna Raluca Turcan:

Vă rog să vă apropiaţi de final.

Domnul Lucian-Gabriel Bogdănel:

...mi-e teamă că, prin aceste planuri, ministerul oferă, cu bună ştiinţă, muniţie populiştilor radicali, în lupta lor oarbă împotriva valorilor şi instituţiilor democratice din România.

Vă mulţumesc.

Doamna Raluca Turcan:

Mulţumesc şi eu.

Grupul parlamentar AUR, doamna deputat Laura Gherasim.

Se pregăteşte doamna Cristina-Emanuela Dascălu, dacă este.