Parliamentary debates

Domnul Vasile Lupu:

Urmează domnul Baban Ştefan, de la P.R.M.

Se pregăteşte domnul Lădariu Lazăr, de la P.U.N.R.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"România a mers pe mâna NATO şi a pierdut", aşa se intitulează intervenţia mea politică de azi.

Pierderile economiei româneşti, în urma celor două embargouri impuse Iugoslaviei reprezintă un sfert din datoria externă a României.

Iugoslavia a fost dintotdeauna partenerul comercial tradiţional al României. Situaţia s-a schimbat o dată cu impunerea primului embargou Iugoslaviei, în 1993, ca urmare a războiului din Bosnia-Herţegovina. Astfel, Iugoslavia care se afla pe locul 7 în 1991 în clasamentul ţărilor cu care România derula schimburi comerciale, a ajuns pe locul 72 în 1993.

Pe toată perioada embargoului, economia românească a pierdut 1 miliard de dolari. Cei mai afectaţi au fost oamenii de afaceri români, care au pierdut o piaţă bună de desfacere a produselor lor.

Din 1996 până la impunerea celui de-al doilea embargou ţării vecine, schimburile comerciale româno-iugoslave au început uşor să se revigoreze, dar asta nu înseamnă că produsele româneşte au recăpătat în totalitate locul pierdut pe piaţa de la sud-vest de Dunăre.

Cea de-a doua sancţiune impusă Iugoslaviei în martie 1999 a dus din nou la micşorarea volumului schimburilor comerciale cu România, economia ţării noastre înregistrând pierderi, şi de această dată, de peste l miliard de dolari.

O dată cu ridicarea embargoului, toate ţările din zonă au pornit cursa pentru câştigarea pieţei iugoslave.

Pactul de stabilitate în Europa de Sud-Est a pornit ca o iniţiativă de generozitate din partea Uniunii Europene şi a altor puteri economice şi politice ca S.U.A., Japonia sau Canada, pentru a întări economia, democraţia şi a oferi stabilitate politică în sud-estul Europei.

Ţările propuse să beneficieze de cele două-trei miliarde dolari preconizaţi pentru reconstrucţia în Balcani, sunt: Bulgaria, România, Albania, Croaţia, Bosnia-Herţegovina şi, mai nou, Iugoslavia.

Din iulie anul trecut, când a apărut această iniţiativă, promovată şi ca prim semn de atenţie din partea occidentului faţă de Europa de Sud-Est, proiectul de reconstrucţie din Balcani a rămas până în prezent doar o promisiune.

În tot acest timp, ţările donatoare s-au întrecut în declaraţii promiţătoare. Şefi de state şi guverne s-au întrunit să discute pe această temă de nenumărate ori, dar n-au scos nici un ban din buzunar. Toată lumea face simpozioane cu pişcoturi şi fursecuri, dar, din punct de vedere al banilor, nu au fost decât vorbe şi iar vorbe.

Programul de reconstrucţie este zero. Practic, organismul care trebuia să administreze acest Fond pentru reconstrucţie nu are nici măcar sediu, pentru că nu are bani.

Şi atunci ce înseamnă acest Program de reconstrucţie pentru Balcani? Ce şansă oferă acum oamenilor de afaceri decizia Uniunii Europene de a ridica embargoul impus Iugoslaviei? Când şi în ce condiţii îşi va recâştiga România partenerul comercial tradiţional de la sud-vest de Dunăre?

Iată câteva din întrebările la care încercăm, în ultimul timp, să obţinem un răspuns şi, până când nu-l vom obţine, mai pierdem cel puţin 2 miliarde de dolari şi o piaţă tradiţională de desfacere pentru produsele româneşti.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc.