Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Gheorghe Dinu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se adresează Guvernului României şi am intitulat: "Economia braşoveană, încotro?"

Judeţul Braşov, printre ai cărei reprezentanţi în acest for legislativ mă număr şi eu, se mândrea până nu demult cu una din primele poziţii în ceea ce priveşte dezvoltarea industrială, în unele ramuri industriale deţinând pionieratul, iar pentru unele produse fiind şi astăzi producător unic.

Drumul tranziţiei spre o economie modernă, reală, dinamică, competitivă, deschisă pieţei mondiale care pentru România, în ansamblu, este complicat şi uneori şi îndelungat, a însemnat şi pentru judeţul Braşor mai mult coborâşuri decât suişuri, căutarea drumului spre o economie adevărată a stat, în special, pentru industria braşoveană sub semnul incertitudinii lipsei de coerenţă şi de perspectivă mascate de aşa numitele reformă, politică industrială sau program de restructurare. Pentru a vedea mai clar unde am ajuns după aproape 13 ani de tranziţie, trebuie să vedem de unde am plecat, de la o economie centralizată, cu ramuri preponderent din industria grea, mari consumatoare de energie, de la un nivel tehnic scăzut, dar în acelaşi timp de la una dintre cele mai mici datorii externe din Europa, 0,6 miliarde de dolari, de la o forţă de muncă bine pregătită şi un export în plin avânt pe pieţele devenite tradiţionale, unde produsele româneşti deveniseră recunoscute şi cerute, ajungând, iată, după 13 ani ca producţia industrială a Braşovului să scadă la jumătate, în unele ramuri chiar mai puţin, faţă de cea a anului 1989, nivelul de trai al braşoveanului să scadă în aceeaşi proporţie, iar perspectivele imediate nu lasă să se întrevadă o schimbare substanţială în sens pozitiv. S-au încercat fel de fel de experimente, modulări, divizări, privatizări, reorganizări etc., toate fără nici un rezultat. Producţia nu a crescut, inventarul uzinelor, mutat mereu dintr-o formă de organizare în alta, s-a împuţinat, ca să nu zic că s-a înstrăinat sau, mai dur, furat.

Nu s-au făcut retehnologizări, cei care au luat pentru un timp o uzină au încercat să mai stoarcă ce mai era de stors şi nu să investească.

Oricare din formele tradiţiei experimentate din industria braşoveană din ’90 până în prezent nu a făcut altceva decât să distrugă şi să conducă cu paşi mici şi siguri la dispariţia acesteia. Un alt aspect al tranziţiei braşovene îl constituie şi cel al forţei de muncă care a trecut din faza de euforie, atunci când s-a pensionat sau disponibilizat, la faza în care observă că o duce tot mai greu, unii au încercat mici experimente pe cont propriu, dar cei mai mulţi au eşuat.

Liderii sindicatelor din uzinele braşovene, câte au mai rămas, încearcă să sensibilizeze Guvernul PSD despre necesităţile uzinelor braşovene, dar fără rezultat.

Recentul raport al Băncii Naţionale a României a dat publicităţii, prin toate mijloacele mass media, făcând o analiză la rece a stării economiei şi evidenţiind rezultatele, sub aşteptări în domeniul privatizării, politica neconcludentă de restructurare, menţinerea arieratelor, factori ce au efectuat în 2001 politica şi performanţele economice, inclusiv cele ale industriei braşovene.

Se menţionează în raport faptul că întârzierile la reformele structurale, şi aici le regăsim pe cele două mari din Braşov, "Tractorul" şi "Roman", dar şi unităţile din industria de apărare din judeţ, sunt principalele probleme ale economiei româneşti de dup㠒90 şi nu numai o neîmplinire a anului 2001.

Nevoia reformelor structurale adânci este evidenţiată şi imperios necesară în economia românească, fiind esenţiale pentru creşterea nivelului de trai şi reducerea sărăciei în România, implicit prin scăderea nivelului tensiunilor sociale. Noi credem că nimeni nu-şi poate imagina creşterea bogăţiei naţionale în afara reformelor structurale, a investiţiilor care determină o creştere rapidă a productivităţii muncii şi a competitivităţii produselor, dar este de neînţeles de ce guvernele de până acum, inclusiv cel actual, nu au făcut aproape nimic în acest domeniu.

Industria, în general, mai are încă o poziţie determinantă în economie, o contribuţie hotărâtoare la crearea p.i.b.-ului, i se conferă un rol strategic, negat poate de unii, în relansarea economiei ţării întregi, mai ales de aşa zişii analişti economici sau mai degrabă politici, care n-au trecut în viaţa lor printr-o întreprindere, având în vedere multiplele ei conexiuni pe orizontală, dar, în final, ea determină creşterea economică de care este atâta nevoie.

Pentru îndeplinirea acestui rol este necesar ca în ramurile din industria braşoveană, în special la unităţile deja amintite, dar nu numai, să fie înlăturate dezechilibrele structurale şi disfuncţionalităţile existente, ceea ce presupune realizarea unor structuri profunde pe baza unei politici industriale coerente, realiste şi ferm aplicate. Simpla închidere a întreprinderilor sau restrângerea activităţii lor fără a răspunde la întrebările: ce punem în loc, ce facem cu muncitorii disponibilizaţi şi care totuşi au o calificare înaltă, nu înseamnă reformă, nu înseamnă restructurare reală, acceptată de populaţie.

Din păcate, problema restructurării marilor întreprinderi din Braşov şi din judeţ nu a fost rezolvată, recurgându-se la paleative care să le menţină la limita supravieţuirii. Mai le dăm ceva bani de la bugetul statului şi mai amânăm boala până la următoarele convulsii sociale.

Un ultim exemplu îl constituie cumpărarea de tractoare subvenţionate, dar când oamenii s-au dezmeticit şi au alergat la direcţiile agricole să se înscrie au constatat că s-au terminat fondurile subvenţionate.

În opinia noastră, a Partidului România Mare, redresarea industriei braşovene impune luarea următoarelor câtorva măsuri urgente care ar trebui avute în vedere de guvernul aflat la putere: specializarea pe anumite tipuri de produse care sunt sau mai pot fi produse de agenţii economici braşoveni. Acestea pot fi fabricate în mod tradiţional la Braşov - tractoare, autocamioane, mobilă, textile, produse chimice, industrie de apărare - şi care pot fi produse şi în cooperare cu firme străine, exemplul I.C.A Ghimbav, fiind elocvent. Pentru aceste produse trebuie reactivate fostele pieţe de desfacere şi cucerite altele noi, iar societăţile comerciale care le produc să fie stimulate, efectuându-se eventual şi reconversia unor unităţi industriale spre acest profil de fabricaţie.

Sugerăm Guvernului României ca ambasadele noastre, cele pe care le plătim cu bani grei de la populaţie, să intervină sau să fie mobilizate în ideea de a putea ajuta industria românească, pentru că alt rol acolo în străinătate, se pare că nu au, decât să consume banul public.

Raţionalizarea acestor industrii în care consumurile materiale şi energetice sunt mai mari decât cele de pe plan internaţional - în acest sens se impune reducerea continuă a decalajului tehnologic faţă de ţările dezvoltate, inclusiv cu sprijinirea şi încurajarea cercetării, dezvoltării locale a colectivelor de cercetători şi proiectanţi din marile întreprinderi din institute şi din Universitatea "Transilvania" Braşov (Braşovul avea institute de cercetare, pe lângă Tractorul, care acum este o ruină, este închiriat pentru desfaceri de produse alimentare); politici de stimulare a marilor întreprinderi industriale cu capital de stat, în vederea realizării de fluxuri pozitive de lichidităţi financiare, asigurarea portofoliului de comenzi şi găsirea de noi pieţe de desfacere; programe viabile de reconversie, antrenarea factorului managerial, regândirea organizării Ministerului Industriilor care, la ora actuală, este un colos în care domnul ministru Dan Ioan Popescu nu are timpul material necesar să stea de vorbă cu fiecare şef de departament pe care îl coordonează să stabilească strategia viitoare de dezvoltare a industriei. Toată economia este în mâna unui singur ministru care, practic, nu este un supraom, n-ar avea nici măcar timpul în decurs de 6 luni să stea de vorbă cu şefii pe diversele domenii de activitate; elaborarea unei strategii de către Ministerul Industriei şi Reformei împreună cu Ministerul de Externe, în mod deosebit ambasadele, în vederea recuperării a o parte din pieţele de desfacere pierdute după 1990.

În final, aş dori să arăt că un reputat economist spunea că "Restructurarea este o acţiune de distrugere creatoare, deoarece schimbarea structurilor noi determină modificări în echilibrul anterior, dar generează noi posibilităţi creatoare prin introducerea de noi factori de producţie şi de noi produse în care forţa de muncă este superior calificată şi mai bine plătită".

Din punctul de vedere al guvernelor noastre de până acum, dar şi al celui actual, nu s-a reţinut din metaforă decât "distrugere creatoare", prima parte de distrugere, practic a doua n-a mai fost folosită.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Am rugămintea ca toţi cei înscrişi să-şi concentreze intervenţiile pentru a da posibilitate ca toţi cei 28 înscrişi să-şi poată prezenta punctul de vedere.