Parliamentary debates

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Emil Rus de la Grupul PRM.

Domnul Emil Rus:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Despre reformă şi sport vreau să vorbesc astăzi.

Se aude peste tot de reformă: în economie, în industrie, în transporturi, în politică, cultură, sănătate, învăţământ, sport etc. ".. reformă şi iarăşi reformă !

Reforma - reformă a devenit în ochii şi mintea oamenilor simpli drept un spirit al răului, care atunci când pune stăpânire pe ceva are consecinţe din cele mai nefaste, care de care mai dure şi de obicei la capătul drumului e punctul de la care s-a plecat sau ceva mai jos.

S-o luăm, de pildă în învăţământ, învăţământul pe drumul reformei. S-a pornit, atunci când acesta era la zece clase obligatoriu, prin reformă s-a revenit la opt obligatoriu, pe urmă iar la zece, parcă în funcţie de cum s-au schimbat miniştrii. Am avut examen de admitere la intrarea în liceu, apoi s-a renunţat în favoarea examenului de capacitate la sfârşitul clasei a VIII-a şi când această modalitate a fost pusă la punct, s-a găsit forma verificării prin testele naţionale, şi fără îndoială se va ajunge la locul de unde s-a plecat - examenul de admitere în liceu, numai că sigur pentru acest fapt se va propune un concept anume, care să acopere şi să reflecte schimbarea, dar în esenţă tot examen va fi.

Această zbatere şi frământare nu e ceva nou la români, chiar există afirmaţia cu valoare de maximă că "românul când nu are ce face îşi strică în grabă casa".

Introducerea pe care am făcut-o vrea să afirme o dominantă a vieţii noastre de acum, a căutării şi a neputinţei de a găsi şi de aici provine neliniştea schimbării, care se vrea şi se cere a fi pozitivă.

Obiectul declaraţiei mele politice de astăzi este în principal schimbarea / reforma în structurile de organizare a educaţiei fizice şi sportului - o componentă importantă a vieţii noastre sociale.

Până nu demult, am avut un Minister al Tineretului şi Sportului şi, fireşte, s-a impus schimbarea Legii educaţiei fizice şi sportului pornind de la ceea ce a fost, de la noile realităţi, de la experienţa acumulată, de la confruntarea ei cu experienţele europene şi ale lumii, de la necesităţile interioare ale evoluţiei acestei mişcări proprii şi absolut necesare fiinţei umane.

S-au mobilizat parlamentarii, consilierii, specialiştii, forţele îndrituite să dea forma cea mai bună şi democratică unui asemenea act legislativ, care în prezent îşi urmează cursul în Parlament, spre aprobare şi promulgare la Preşedinţie.

Sigur, între timp, Ministerul Tineretului şi Sportului a devenit Agenţie Naţională pentru Sport şi acum suntem în anul Olimpiadei şi mai suntem în anul alegerilor electorale, iar această Agenţie Naţională pentru Sport, care nici măcar nu a intrat în atribuţiile ei cum se cuvine, se cere să se renunţe la ea. Credem că Interesul Naţional s-a înecat printre multe mărunte şi mari interese oculte, pentru că altă explicaţie nu există.

Se doreşte o asociere a federaţiilor de sport cu Comitetul Olimpic Român pentru a se constitui un fel de confederaţie, fapt care nu prea are temei juridic. În fine, alţii vor ca activitatea sportivă şcolară să treacă la administraţia publică locală şi să fie creat un departament pe lângă Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi aşa minister prea mare.

Cert este că banii pentru sport sunt puţini, bazele sportive necorespunzătoare, selecţia lasă de dorit, iar medicina sportivă este ca şi inexistentă.

Oare domeniul sportului şi educaţiei fizice în democraţia noastră de tranziţie a ajuns până acolo încât trebuie pasat de la un minister la altul, trebuie trecut de la o organizare la alta, aşa cum le vine pofta unora sau altora ?

Întreb pentru că vreau să se audă!

Legea să fie lăsată să fie lege şi apoi respectată, iar organizarea şi funcţionarea educaţiei fizice şi sportului să se facă potrivit legii.

Vă mulţumesc.