Adrian Moisoiu
Adrian Moisoiu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 5, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.132/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 5, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.2 Adrian Moisoiu - intervenţie intitulată "Să nu umilim, ci să respectăm veteranii de război";

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Petre Posea a depus la secretariat. Va urma domnul Adrian Moisoiu la cuvânt, după care îl vom invita pe domnul deputat Mircea Man.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Să nu umilim, ci să respectăm veteranii de război".

Participarea României la cel de al doilea război mondial a fost determinată de masivele rapturi teritoriale săvârşite în vara anului 1940, când Uniunea Sovietică, Ungaria şi Bulgaria au ocupat în urma unor ultimatumuri, dictaturi sau tratate, aproximativ 33% din teritoriul şi din populaţia Ţării.

Eliberarea oraşului Cetatea Albă, la 26 iulie 1941, a dat prilejul Marelui Cartier General român să anunţe că: "Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de răsărit s-a terminat. Din Carpaţi până la Mare suntem din nou stăpâni pe hotarele străbune". Reîntregirea graniţei de est a Ţării a anulat pentru moment consecinţele ultimatumului sovietic din iunie 1940 şi a făcut ca poporul român şi armata sa, să parcurgă în numai un an drumul de la agonie la extaz, să renască speranţa redobândirii celorlalte părţi ale Ţării pierdute în 1940. Eliberarea Basarabiei şi a părţii de nord a Bucovinei nu a putut însemna însă încetarea operaţiunilor militare, fiindcă Uniunea Sovietică era departe de a fi înfrântă, iar Ungaria, care era împreună cu România într-o competiţie continuă pentru încrederea Germaniei, continua lupta, în timp ce Bulgaria stătea în aşteptare. Totodată, România, sub conducerea mareşalului Ion Antonescu, urmărea obţinerea sprijinului pentru restabilirea integrităţii teritoriale şi la graniţa de vest a Ţării.

În Campania din est, armata română a pierdut 624.740 de militari. Trecerea României de partea Naţiunilor Unite, actul românesc de la 23 august 1944, a fost receptat ca un act de suveranitate şi demnitate naţională menit să salveze Ţara din situaţia dificilă în care se afla, să declanşeze lupta pentru eliberarea părţii de nord-vest a României ocupate în 1940 de Ungaria în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940, luptă finalizată cu succes la 25 octombrie 1944, prin repunerea bornelor de hotar pe adevărata graniţă din vestul Ţării.

Personalităţi şi oficialităţi politice şi statale ale marilor puteri au apreciat că astfel s-a contribuit la scurtarea războiului cu cel puţin şase luni. Această contribuţie a însemnat însă o pierdere de încă 169.822 de militari. În ansamblu, în cele două campanii, de est şi de vest, România a pierdut 794.562 de fii ai săi!

Întotdeauna, când mă gândesc la eroismul legendar al ostaşilor români, la cei care dând dovadă de dârzenie şi bărbăţie s-au jertfit pe ei înşişi pe câmpurile de luptă şi astfel au contribuit la libertatea, independenţa şi unitatea României, sunt cuprins de un sentiment deosebit de respect şi recunoştinţă. Dimensiunile reale ale ţăranului, muncitorului sau intelectualului român, care au îmbrăcat haina militară pentru a-şi apăra şi elibera glia străbună, nu pot fi cuprinse în cuvinte ...

"De vom trăi şi vom ajunge cu biruinţă la capătul războiului, celor care vor scăpa Patria le va fi recunoscătoare, iar cei care îşi vor pierde viaţa vor rămâne în veci cu nume de bravi eroi" era gândul care îi îmbărbăta în luptă. Oare aşa s-a şi întâmplat?

Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, a încercat să reglementeze statutul veteranilor de război, ei beneficiind de indemnizaţii, împroprietărirea cu 500 m" teren pentru loc de casă sau cu 1 ha de teren arabil, gratuităţi pe mijloacele de transport în comun, scutire de plata impozitelor şi taxelor locale, de plata abonamentului unui post telefonic şi a abonamentelor de radio şi televiziune, ajutoare pentru încălzire, asistenţă medicală, medicamente şi bilete de tratament în staţiuni toate gratuite ş.a. Din nefericire, legea a indus nemulţumiri în rândul celor care se adresează, prin crearea unor inechităţi ce au ca sursă diferenţele dintre mediul urban şi rural, în care locuiesc majoritatea, determinată de materializarea drepturilor care le-au fost conferite.

După ce o iniţiativă a unor parlamentari P.R.M. privind posibilitatea veteranilor de a opta între drepturile conferite în natură şi o indemnizaţie compensatorie lunară a fost respinsă, recent prin H.G. nr. 1301/2004 s-au stabilit drepturile băneşti pentru suprafeţele de teren care nu au putut fi acordate în natură din cauza deficitului de teren. Astfel, s-a prevăzut acordarea unei compensaţii băneşti în valoare de 15.640.000 lei/ha, adică de 1564 lei/m". În condiţiile în care, în multe zone din Bucureşti, metrul pătrat de teren costă peste o sută de dolari, adică la cursul zilei peste 3.500.000 lei, întreb dacă preţul stabilit este corect şi nu reprezintă o bătaie de joc? Comparându-se cu revoluţionarii, printre veteranii de război se vorbeşte cam aşa: "unii, pentru trei zile primesc mai mult decât cei care au luptat trei ani de zile, parcurgând mii de kilometri între frontul de est şi cel de vest. Atunci când s-a dat ordinul de mobilizare generală, nimeni nu a stat să întrebe "Ce ne daţi dacă mergem?", nimeni nu s-a dat în lături, toţi au executat ordinul! Iar când s-a cerut o lege care să reglementeze statutul veteranilor de război, au fost întrebaţi ce au făcut pentru ca să merite atâtea drepturi!?"

Domnule prim ministru Adrian Năstase, domnule ministru al administraţiei şi internelor, Marian Florian Săniuţă, nu credeţi că H.G. nr. 1301/2004 este o ruşine, o batjocură a părinţilor noştri, a celor pentru care cuvântul Patrie este cel mai scump din lume?

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.