Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Miron Ignat. Aveţi pregătită declaraţia? Da.

Domnul Miron Ignat:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea se numeşte "Soarta unor lipoveni în ajunul războiului din iunie 1941".

Cel de-al doilea război mondial a însemnat pentru întreaga omenire cel mai devastator flagel al tuturor timpurilor, prin pierderea a milioane de vieţi, prin distrugeri materiale şi daune morale cauzate în timp.

În timpul războiului, au fost deportaţi şi evacuaţi din casele lor mii de oameni, trimişi în lagărele de concentrare, cu case confiscate şi cu vieţi mistuite. Istoria consemnează deportările evreilor şi drama tristă trăită de aceştia pe toată perioada acestui război.

Însă, istoria nu consemnează mai deloc drama etnicilor lipoveni care au suferit, de asemenea, tragedia evacuărilor şi deportărilor. Cu două săptămâni înainte de declanşarea războiului cu Uniunea Sovietică, etnicii ruşi lipoveni au fost supuşi unui proces dureros şi nemilos al deportărilor şi persecuţiilor etnice.

Scoşi din casele lor, unii luaţi direct de pe stradă, şi sub ameninţarea armei, au fost îmbarcaţi în camioane, căruţe şi duşi în lagăre de concentrare din interiorul României. Au fost luaţi ca din oală, nu numai bărbaţi, ci familii întregi, cu copii şi bătrâni. Cei din Delta Dunării au fost transportaţi ca nişte animale în şlepuri mizere şi, după zile întregi de chin, au ajuns la Tulcea unde au fost depozitaţi în subsolul prefecturii. Ţinuţi flămânzi zile în şir, cu o pâine de familie, în întuneric şi frig, aceşti oameni nu au ştiut de ce au fost luaţi cu forţa din casele lor şi ce li se va întâmpla.

Mai târziu, au constatat că singura lor vină a fost aceea că erau de etnie slavă. După zile de chin şi foame, au fost lăsaţi să plece. Însă unii nu au mai avut puterea de a se întoarce la casele lor, care în acest timp au fost devastate, distruse, iar lucrurile personale furate.

Trecând prin unele sate, ruşii lipoveni au fost umiliţi, jigniţi, bătuţi, din singurul motiv că erau etnici slavi.

Lipovenii au avut aproape aceeaşi soartă ca şi bănăţenii din Banat, cu o singură deosebire, că bănăţenii au fost strămutaţi după război, iar ruşii lipoveni au fost strămutaţi înainte de război.

Ne întrebăm acum: care a fost scopul acestor evacuări forţate? De ce s-a recurs la asemenea măsuri atât de inumane şi atât de brutale? Cine este responsabil pentru aceste atrocităţi? Jandarmeria, armata, prefectura, guvernul de atunci? Încă nu avem un răspuns şi dorim un răspuns scris din partea acestora la problema ridicată.

Din fericire, unii supravieţuitori ai acestui coşmar mai trăiesc şi acum pentru a da informaţii despre aceste teribile experienţe, de la care avem informaţii despre deportări, de un singur motiv că au fost de etnie slavă.

Comunitatea noastră şi familiile celor care au trăit aceste tragedii vor să afle adevărul şi-l aşteaptă din partea oficialităţilor.

Ca reprezentant al comunităţii ruşilor lipoveni din România, am solicitat şi solicităm în continuare arhivelor naţionale ale statului, Direcţiei Arhivelor Militare, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Poliţiei Tulcea, să ne pună la dispoziţie documente din arhivă care să ateste acest fapt nemilos.

Martorii acestor atrocităţi, precum şi urmaşii lor cer dreptate. Vor să ştie adevărul. Este de datoria noastră să înţelegem istoria acelor vremuri în toate detaliile lor, să cunoaştem mobilul acestor acte brutale şi să-i identificăm pe cei responsabili.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.