|
Domnul Grigore Crăciunescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Zilele acestea au loc, la comisii, dezbaterile proiectului de lege privind Camerele de Comerţ şi Industrie din România. Proiectul de Lege are ca scop reglementarea şi îmbunătăţirea activităţii din acest domeniu important pentru comunitatea de afaceri din ţara noastră. În acelaşi timp, se face un lobby intens ca în cadrul acestei legi să fie aprobată prevederea ca Registrul comerţului să intre din nou în subordinea Camerei de Comerţ. Registrul unic al comerţului a trecut în subordinea Ministerului Justiţiei ca o consecinţă a luptelor interne din perioada respectivă, când doi preşedinţi se contestau reciproc, nefiind interesaţi, de fapt, de bunul mers al activităţii Camerelor. Ca urmare a acestui fapt, activitatea Camerelor de comerţ şi industrie s-a diminuat cantitativ şi calitativ. Îmbunătăţirea activităţii Registrului comerţului după preluarea acestuia în anul 2003, precum şi a excedentului financiar al acestei activităţi pe anul 2004, conform Hotărârii Guvernului nr. 454/2005, care a fost de peste 6 milioane de euro, fac din aceasta o preocupare importantă pentru anumite grupuri de interese care doresc trecerea din nou în coordonarea Camerei de comerţ şi industrie pentru rezolvarea financiară a problemelor acestora, a acestor Camere. În perioada 1990-2002, în care Registrul a funcţionat în cadrul Camerelor de comerţ şi industrie, au fost semnalate diverse disfuncţionalităţi ca: întârzieri semnificative în înregistrarea societăţilor comerciale, de la 20 la 60 de zile în medie. La ora actuală acest termen este de 3 până la 5 zile; imposibilitatea de a furniza informaţii în timp util societăţilor comerciale; refuzul unor Camere de Comerţ de a comunica la nivel central datele înregistrate în teritoriu, ca urmare a unor lipsuri din baza de date. S-a constatat funcţionalitatea defectuoasă a birourilor unice. Tarife diferite de la un judeţ la altul, de exemplu, 6,2 milioane de lei pentru un certificat constatator la acea vreme, iar astăzi acesta costă 300 de mii de lei, iar pentru urgenţe se percepe o taxă de 50%, astfel că suma totală este de maxim 450 de mii de lei. Se percepeau taxe de depozitare, taxe de prioritate, taxe de verificare dosar, taxă de biblioraft, taxă de mapă de agent economic etc. Tarife discriminatorii aplicate de unele Camere de comerţ : Camera de comerţ din Bistriţa-Năsăud percepea în 2002 pentru eliberarea unui atestat privind situaţia unei societăţi comerciale, taxe de 714 mii pentru membrii Camerei, iar pentru nemembri, 2.142.000. La acea vreme, Oficiul concurenţei a fost sesizat. Un prim argument pentru păstrarea situaţiei actuale, şi poate cel mai important, este acela că în majoritatea statelor Uniunii Europene şi a ţărilor dezvoltate din punct de vedere economic din afara Uniunii, Registrul comerţului funcţionează în subordinea Ministerului Justiţiei. Exemple: Austria, Franţa, Germania, Cehia, Spania, Grecia etc., iar în alte ţări, Registrul comerţului funcţionează sub autoritatea altor ministere sau sunt organizate ca agenţii guvernamentale, sau sunt organizate ca instituţii publice: Marea Britanie, Cipru, Danemarca, Irlanda, Finlanda, Norvegia, Suedia, Canada, Australia. Numai într-un număr de trei ţări Registrele Comerţului sunt ţinute de Camerele de Comerţ şi Industrie, care însă sunt instituţii publice, organizate unitar în subordinea Guvernului. Un al doilea argument este acela că Oficiul naţional al Registrului comerţului este parte integrantă a strategiei de reformă a sistemului judiciar, cu obligaţii stabilite printr-un complex de acte normative, obligaţii care n-ar fi îndeplinite dacă s-ar aproba trecerea Registrului din nou la Camere. Ca urmare, Ministerul Justiţiei este împotriva trecerii Registrului la Camera de Comerţ. Începând cu anul 2002 şi până în prezent, Registrul se află în subordinea Ministerului Justiţiei, transfer ce a fost făcut pentru a se consolida caracterul public al acestuia. Colaborarea dintre Ministerul Justiţiei şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este necesară pentru a se aplica legea falimentului, realizarea buletinului insolvenţei, dar şi în ceea ce priveşte domeniul integrării europene, aplicarea prevederilor comunitare. Critici asupra felului în care Registrul a funcţionat în perioada 1990-2002 s-au primit şi de la Comisia europeană, menţionându-se că funcţia de bază, aceea de a furniza informaţii despre situaţia financiară a comercianţilor, nu a fost realizată corespunzător. Într-o evaluare efectuată de către Departamentul de piaţă internă se menţionează că Oficiul naţional al Registrului comerţului în organizarea actuală este considerat capabil de a îndeplini toate condiţiile atât în ceea ce priveşte legislaţia adoptată, cât şi a capacităţii administrative de a implementa. Un alt argument, dar nu şi ultimul, este acela că în forma actuală de organizare, Registrul comerţului funcţionează bine, cei care se adresează acestei instituţii sunt mulţumiţi şi nu are sens să schimbăm un lucru care merge bine cu ceva care a mers prost înainte, decât numai dacă vrem să facem jocul grupurilor de interese care urmăresc acest scop. Acest transfer ar însemna desfiinţarea Registrului comerţului, din cauza modului de organizare neunitar şi autonom al Camerelor de comerţ din România. Prin această propunere se doreşte subvenţionarea de către stat, din fondurile publice, a activităţii Camerelor de comerţ şi industrie, folosirea fondurilor obţinute din diverse taxe pentru susţinerea propriei activităţi. Reîntoarcerea Registrului comerţului la Camera de Comerţ va face ca judecătorul delegat să nu-şi mai poată desfăşura activitatea, iar comercianţii să fie nevoiţi să se adreseze instanţei ori de câte ori sunt necesare unele modificări cu privire la activitatea lor. Prioritatea noastră în acest moment este integrarea în Uniunea Europeană, motiv pentru care ar trebui să avem o legislaţie corespunzătoare cerinţelor acesteia şi, în acelaşi timp, nu trebuie să distrugem un sistem care funcţionează bine pentru a face jocul unor oameni care sunt preocupaţi mai mult de interese proprii. Activitatea Camerelor de comerţ trebuie să fie susţinută de marii oameni de afaceri pentru faptul că aceştia beneficiază de activitatea Camerelor de comerţ, şi anume: contacte internaţionale, întâlniri de afaceri cu caracter privat, deplasări în străinătate şi multe altele, ceea ce nu este caracteristic pentru micii întreprinzători deocamdată. Mulţumesc.
|