Ioan Ghişe
Ioan Ghişe

Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.32/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2006

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.2 Ioan Ghişe - declaraţie politică intitulată "Recursul la raţiune şi moralitate pentru servirea binelui public şi a interesului naţional";

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Ioan Ghişe.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Ghişe:

Mulţumesc.

Doamna preşedinte de şedinţă,

Declaraţie politică se intitulează "Recursul la raţiune şi moralitate pentru servirea binelui public şi a interesului naţional".

Partidele politice dau zi de zi un spectacol naţiunii, din care oamenii nu mai înţeleg nimic. Foştii guvernanţi încep să-şi excludă liderii.

În Coaliţia de guvernare, aliaţii se boicotează unii pe alţii şi se denigrează pubic.

Naţionalismul păgubos şi desuet face planuri de acţiune. Instituţiile statului sunt lente şi ineficiente. Sindicatele sunt nemulţumite. Patronatele sunt nemulţumite. Tinerii sunt dominaţi de gândul de a pleca din ţară. Pensionarii disperaţi se gândesc cum să-şi împartă pensia între bani pentru medicamente, hrană sau întreţinere.

Sistemul de sănătate agonizează. Agricultorii abia supravieţuiesc. Sistemul de învăţământ este vai de el. Elevii şi studenţii sunt dezorientaţi. Dascălii şi medicii trăiesc mari frustrări profesionale. Statul scârţâie din încheieturi. Naţionalismul extremist gândeşte oportunităţi de manifestare.

România se transformă greu şi încearcă să se adapteze sub presiunea globalizării şi integrării europene.

Mulţi se întreabă: "România, încotro?"

Dumnezeu a jertfit pe Fiul Său, Isus Cristos, pentru ca oamenii să poată înţelege care-i este calea şi adevărul spre viaţă. Acum, mai mult ca oricând, liderii politici au nevoie să cunoască, să înţeleagă şi să urmeze principiile şi pildele moralei creştine din Noul Testament.

Este nevoie de înţelepciune şi toleranţă. Raţiunea şi morala trebuie să stea la baza gândurilor politicienilor şi a acţiunii practice a partidelor.

Corupţia va fi stăvilită prin eficacitatea instituţiilor statului; şcoala se va putea revigora prin promovarea valorilor lumii civilizate, oferite sistemic, coerent şi consecvent către generaţiile de copii şi tineri.

Câştigul din muncă cinstită prin respectarea legii trebuie să fie calea noastră de progres.

Conducătorii ţării - partidele şi clasa politică - trebuie ca acum să dialogheze, să coopereze şi să acţioneze pentru ceea ce este cu adevărat interes naţional, pe moment şi pe viitor.

Recomandăm ca acum, în vreme de dezorientare, să reflectăm la învăţăturile biblice, care să lumineze minţile, să umple sufletele şi să orienteze faptele.

Noi, românii, ca neam vom răzbi mai bine vremurilor, prin asimilarea rapidă a pragmatismului prin moralitate, prin educaţie pentru cultură, prin cunoaştere şi stăpânirea înaltei tehnologii, prin cercetare ştiinţifică şi aplicarea ei, prin promovarea muncii cinstite, a performanţei şi profesionalismului, prin şanse egale şi respectarea legilor şi regulilor.

Toate acestea pentru servirea cinstită şi cu folos a tuturor: copii, tineri sau bătrâni, săraci sau bogaţi, bolnavi sau sănătoşi, toţi cetăţenii României de azi şi de mâine.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.