Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Dumitru Bentu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Clujul".

Oraşul de pe Someş - Clujul pare a fi pentru învăţământul românesc un adevărat tranzistor. Acesta, dacă vă mai amintiţi, are trei constituenţi esenţiali: baza, emitorul şi colectorul.

Ne interesează componenta mediană, în ordinea enumerării, pentru că din străvechiul "municipium", adevărat emitor, au descins, pe rând, în Cetatea lui Bucur, miniştri de profil, pentru a ocupa biroul oferit - politic şi algoritmic - în imobilul din strada Berthlot.

A fost cândva domnul profesor Marga, filosof subţire, rafinat, cu studii de specialitate la Freiburg im Breisgan, cu articole de ţinută publicate în reviste de specialitate din Statele Unite, Germania, Austria, Elveţia.

Dar, conform parafrazei, cel mai dificil lucru este să fii filosof în propria ţară, ministeriatul domniei sale din perioada CDR-istă n-a reuşit să se ridice decât la nivelul ultramodest pe care l-a atins acea construcţie politică în ansamblul său, siajul unei guvernări nefericite ajungând până în zilele noastre.

I-a urmat psihopedagogul Mircea Miclea, un personaj discret şi pitoresc, dar care a confundat Estul cu Vestul şi s-a retras discret în arealul meditativ al Feleacului, lăsând raporturile dintre cosmos şi haos total basculate în favoarea ultimului.

Soluţia aleasă - actul unilateral de voinţă şi suficient de onorabil - demisia.

Dar cum "repetitio est mater...", un nou universitar clujean, domnul Hărdău, specialist în administrarea căminelor studenţeşti, descinde pe Dâmboviţa, deşi era convins, pentru a-l cita, că "zilele sale ca ministru erau numărate" încă de când a plecat la Bucureşti.

Pe drum, versurile lui Coşbuc "De ce m-aţi luat de lângă voi,/ De ce m-aţi dus de-acasă?" luaseră proporţiile unui proces de intenţie, pe care mai marii săi politic, domnii Boc şi Buda, i-l intentaseră fără nici o explicaţie.

"Nu ştiu ce rău mare am făcut să mă trimită aici? Mie îmi venea foarte bine cămaşa de prefect, însă mi-au dat una de ministru, care seamănă mai mult cu o cămaşă de forţă". După un timp s-a acomodat, a reuşit să aducă în faţa ministerului său Sfânta Treime a învăţământului românesc - profesorii, elevii, părinţii.

Mai mult, are satisfacţia de a-şi fi scris demisia de mai bine de o lună, dar acelaşi cuplu "B.B." nu l-a lăsat să o depună.

Între timp, s-a mai întâlnit cu liderii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, unde a emis câteva panseuri delicioase: "Banii educaţiei cresc ochii ca la melc"; "De când sunt la minister parcă sunt în filmul Filantropica"; «Între profesori şi studenţi sunt parteneriate malefice, şi unii şi alţii fiind "laşi şi bandiţi" ».

S-a revăzut cu inspectorii şcolari generali, unde a făcut pe moralistul, afirmând că: "Nu sunt de acord să înlocuim soţiile altora cu soţiile noastre", să fi trimis o "nevinovată" aluzie către colegul său de partid, domnul Blaga? şi trecând sub tăcere, schimbările de directori făcute pe criterii politice. Şi cam atât. Sau poate am greşit. Or mai fi şi altele, dar chemarea înaintaşilor şi dorul de Mănăştur, coroborate cu demisia ante factum, îl vor întoarce în Mecca transilvană, dacă nu va fi remaniat de premierul Călin Popescu-Tăriceanu.

Şi, pe drum, din nou îl va trezi din toropeala "împlinirilor" celebrul său gând -"obsesie": "Nu ştiu ce rău mare am făcut".

Ştim noi!

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.