Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Ioan Gişe.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ioan Ghişe:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Titlul declaraţiei politice este: "Modificarea Constituţiei României şi necesitatea unei rezolvări principiale privind raporturile de putere între Preşedinţie şi Guvern".

Apropiata integrare europeană a României implică, prin multele schimbări, şi necesitatea modificării şi modelării Constituţiei României, în concordanţă cu ceea ce va fi viitorul acord european fundamental numit Tratatul constituţional al Uniunii Europene sau Constituţia Uniunii Europene cu 27 de membri.

Creşterea performanţelor instituţiilor publice pentru aplicarea de politici publice eficiente şi eficace constituie un obiectiv de interes naţional recunoscut aproape unanim.

O regulă a ştiinţei managementului spune că, atunci când se deleagă responsabilitate, trebuie delegată şi autoritatea în mod corespunzător pentru îndeplinirea sarcinilor de activitate pentru care s-a delegat responsabilitatea.

Echilibrul între responsabilitate şi autoritatea necesară reprezintă, aşadar, un deziderat şi o necesitate pentru îndeplinirea obligaţiilor celui/celor deveniţi responsabili.

Odată cu alegerea autorităţilor publice la alegerile generale, parlamentare şi prezidenţiale, cetăţenii români deleagă parte din autoritatea lor Parlamentului şi Preşedintelui României pentru constituirea structurii puterii de stat şi pentru legiferarea pentru un trai mai bun.

Când la alegerile generale, rezultă prin coincidenţă o corespondenţă între majoritatea parlamentară aleasă la primul tur de scrutin şi provenienţa politică a Preşedintelui României, ales la cel de al doilea tur de scrutin, de regulă, ar părea că lucrurile stau bine.

Conjunctura şi doar coincidenţa face că se creează premise mai bune pentru colaborarea între Preşedinţie şi Guvern, între preşedinte şi premier.

Experienţa ultimilor 16 ani a demonstrat în România că, totuşi, şi această fericită din urmă situaţie nu durează prea mult timp, datorită unor realităţi subiective, dar mai ales obiective, care sunt generate de lipsa de principialitate a sistemului generat prin Constituţie.

Totdeauna, Preşedintele, maxim responsabilizat pentru soarta naţiunii, se simte dator să placă celor mulţi şi să critice public Guvernul, premierii sau miniştrii pe care chiar el, Preşedintele, i-a numit, pentru că aceştia prestează politic, nu-i aşa, "ignorând nevoile celor mulţi".

Indiferent de persoanele care au fost şi sunt preşedinte şi premier, conflictele publice dintre aceştia s-au consumat pe lupta politică de imagine pe care au dus-o.

Fiecare dintre ei are o responsabilitate majoră, unul pentru cetăţenii ţării, care în mod majoritar l-au ales preşedinte, celălalt, premierul, pentru majoritatea parlamentară care l-a votat prim-ministru, apoi pentru Guvern, partidul său şi obligaţia de a performa în politici publice.

Problema vicioasă şi de fond pe care şi Constituţia României o întreţine este aceea a echilibrului între responsabilitate şi autoritatea publică, până la urmă a raportului între populismul şi pragmatismul pe care le cer funcţiile de Preşedinte al ţării şi cea de premier.

Dintre experienţele nefericite cu Preşedintele României, experienţă consumată în ultimii 15 ani ai comunismului, imediat după 1990, cei care au construit Constituţia României s-au simţit datori să creeze o republică semiprezidenţială, tocmai pentru a nu fi ascuzaţi de promovarea dictaturii, a autoritarismului şi a unor practici comuniste.
Următoarele modificări ale Constituţiei au menţinut această ambiguitate.

Aşa se face că raporturile conflictuale de putere dintre Preşedinte şi primul-ministru au rămas latente, în vigoare în prevederile Constituţiei.

Preşedintele are o maximă responsabilitate individuală, dar nu conduce în mod direct Guvernul, ci totuşi răspunde în mod direct faţă de poporul care l-a ales.

Primul-ministru, deşi numit de Preşedinte, răspunde faţă de majoritatea parlamentară care i-a votat echipa guvernamentală şi Programul de guvernare.

Pe măsura îndeplinirii mandatelor, fiecare dintre cei doi, Preşedinte şi premier, încearcă să-şi impună voinţa şi autoritatea şi să îşi cultive o imagine publică în concordanţă cu viitoarele lor obiective politice, personale şi de partid.

De aici şi până la divergenţe şi conflict instituţional şi politic rămâne doar un pas.

Adversarii politici ai celor doi, precum şi o parte a presei se va găsi totdeauna să cultive şi să dea amploare conflictului dintre Preşedinte şi premier, fie din interes politic, în cazul opoziţiei politice, fie pentru creşterea tirajelor şi audienţei publice, în cazul mass-media.
Efectele acestui sistem defectuos nuv sunt deloc benefice tocmai pentru cetăţeni, adică pentru cei care sunt beneficiarii direcţi, pe viaţa lor de zi cu zi, a rezultatelor politicilor publice.

Aşa se face că, indiferent ce s-a ales la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, nemulţumirea cetăţenilor se generează prin înseşi efectele Constituţiei României, pentru prestaţia realizată de Preşedinte şi primul-ministru în cadrul mandatelor lor.

Scade credibilitatea instituţiilor statului şi creşte neîncrederea cetăţenilor pentru sistemul democratic şi utilitatea alegerilor, o dată la patru ani.

Chiar dacă Preşedintele şi premierul sunt personaje de cea mai bună credinţă, manierate şi educate, sistemul instituit prin Constituţie şi raporturile de putere dintre Preşedinte şi premier, îi plasează pe aceştia, într-un conflict instituţional iminent.

Pentru îmbunătăţirea acestei neconcordanţe principiale între responsabiliate populară maximă, în cazul Preşedintelui, şi responsabilitate instituţională faţă de Parlament, în cazul primului ministru, alte naţiuni şi-au creat Constituţii mai clare principial şi concordante din punct de vedere al sistemului generat şi a raporturilor de putere dintre instituţiile prezidenţială şi Guvern.

Doamna preşedinte de şedinţă, vreau să vă rog să aveţi amabilitatea să nu citesc următoarea jumătate de pagină, ca să nu lungesc prea mult, dar să fie menţionată în stenogramă, atunci când predau materialul.

Doamna Daniela Popa:

Sigur că da.

Domnul Ioan Ghişe:

Vă mulţumesc.

Modelele sunt multiple în acest sens.

(Text consemnat conform materialului depus la secretariatul de şedinţă)

Unele ţări au ales modelul republicii prezidenţiale în care Preşedintele este ales direct de către cetăţeni, prin vot uninominal şi este şi şeful executiv al Guvernului şi principal responsabil faţă de alegători pentru calitatea politicilor publice care se generează şi se aplică.

Alte ţări au ales modelul republicii parlamentare în care Preşedintele este ales de către Parlament şi Preşedintele are doar funcţie de reprezentare, fără a avea responsabilităţi şi puteri executive.

Aceste ţări au optat însă pentru ca primul ministru să fie ales direct de către cetăţeni, prin vot uninominal şi apoi să fie şeful Guvernului şi să răspundă direct şi personal în faţa naţiunii pentru calitatea politicilor publice.

Sunt ţări, monarhii constituţionale în care primul ministru este desemnat prin alegeri parlamentare, în persoana liderului partidului care câştigă alegerile, iar acest partid, pe baza bonificaţiei electorale dată câştigătorului, are majoritatea în Parlament şi susţinerea necesară primului ministru şi Guvernului sau pentru a aplica Programul de guvernare.

Modelele constituţionale prezentate şi altele ca ele au toate un numiotor comun, şi anume: echilibrul principial între responsabilitate personală publică a celui investit cu puterea executivă, fie el preşedinte sau prim-ministru şi autoritatea pe care funcţia i-o conferă pentru a conduce fără ingerinţe Guvernul şi pentru a aplica Programul de guvernare aprobat de Parlament.

x x x

Scopul final al Constituţiei oricărei naţiuni trebuie şi merită să fie bunăstarea cetăţenilor.

Pentru a putea îndeplini mai bine un astfel de deziderat este însă necesar ca, prin Constituţie, să se creeze premisele instituţionale şi de raporturi de putere, pentru a evita dualitatea în responsabilitate şi autoritate la nivelele de vârf ale statului, între Preşedinte şi premier.

Din cele expuse, rezultă că apare ca necesară şi pentru România să se decidă în mod democratic ce modificări trebuie făcute la Constituţie, astfel ca Preşedintele şi premierul să nu se mai substituie unul altuia, iar răspunderea pentru exercitarea funcţiei să fie corespunzătoare autorităţii învestite în funcţie.

Apreciem ca o soluţie mai bună este aceea prin care puterea instituţională să primeze faţă de puterea individuală. Un cetăţean, oricine ar fi el, Preşedinte, premier sau ministru, are, ca fiecare om, calităţi şi slăbiciuni.

Acestea, însă, trebuie îngrădite prin Constituţie şi prin lege, astfel încât în exercitarea mandatelor, prin efectul lor, să se aducă cele mai mici daune calităţii politicilor publice sau disconfort pentru cetăţeni.

Această calitate a politicilor publice trebuie pusă, prin Constituţie şi prin lege, deasupra intereselor şi obiectivelor personale sau de partid ale celor cre sunt chemaţi să exercite funcţii de autoritate maximă în structura Puterii de stat.

Între populism şi pragmatism milităm pentru pragmatism.

Bunăstarea şi împlinirea cetăţenească va veni şi pentru cetăţenii României, atunci când soluţiile vor fi bazate pe adevăr, realism şi fundamentare ştiinţifică, adică atunci când vor fi evitate vorbele frumoase care au doar darul de a place ascultătorilor şi de a nu rezolva problemele de fond.

De aceea, solicităm partidelor parlamentasre ca atunci când vor realiza acordul pentru modificarea Constituţiei României să pună deasupra intereselor personale sau de partid sub interesele generale ale naţiunii. puterea şi funcţiile publice şi politice vin şi trec, dar naţiunea rămâne.

Viitorul mai bun al României depinde mai puţin de popularitatea momentană şi conjuncuturală a personajelor şi aprtidelor şi depinde mai mult de consistenţa principială şi eficacitastea pe care o vor avea instituţiile statului român.

Pentru acestea pledăm.