|
Domnul Emil Strungă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa, stimaţi colegi! "Despărţirea apelor" este declaraţia politică pe care o prezint astăzi în faţa dumneavoastră şi ea se vrea o concluzie la evenimentul petrecut în Parlamentul României, în data de 18 decembrie 2006. În afara rolului său simbolic şi istoric de condamnare oficială a regimului comunist, această manifestare a avut un efect interesant în ceea ce priveşte clarificarea situaţiei scenei politice. Citirea raportului Tismăneanu, ale cărui concluzii califică regimul comunist drept unul "nelegitim şi criminal", de către Preşedintele Traian Băsescu, a provocat reacţii şocante pentru o ţară ce se pretinde democratică şi europeană. Strigăte, fluierături, insulte, scenete demne de circul ambulant, chipuri indiferente, aplauze, toate au fost auzite în plenul Parlamentului. Felul în care a fost primit acest raport denotă starea morală a clasei politice româneşti. Deşi spectacolul din Parlament a fost deplorabil, el a avut virtutea de a despărţi apele politice şi de a arăta alegătorilor poziţionarea fiecărei formaţiuni politice în raport cu trecutul României şi chiar cu viitorul ei. Cel care s-a remarcat prin "rinocerizarea" maximă a fost P.R.M. şi conducătorul său, Corneliu Vadim Tudor. Atitudinea acestui partid a fost mai mult decât ostilă condamnării unui regim care i-a promovat majoritatea liderilor şi s-a dovedit tributară modalităţilor comuniste nedemocratice de împiedicare a dreptului la exprimare. Un alt partid care datorează prea mult fostului P.C.R. şi care s-a manifestat prin indiferenţa cu care a primit acest gest reparator este P.S.D., din rândurile căruia doi membri sunt menţionaţi în raport: Ion Iliescu şi Adrian Păunescu, ambii absenţi. Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, într-un gest de sfidare, a refuzat să îi tempereze pe cei de la P.R.M., care făceau dificilă citirea concluziilor raportului, sau să îi evacueze, conform Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Considerăm acest fapt ca pe un semn de complicitate între partidele care nu doresc cunoaşterea şi condamnarea crimelor regimului comunist. Salutăm concluziile raportului Tismăneanu şi suntem siguri că electoratul a putut distinge, din acest eveniment, partidele care sunt gata de a redeveni europene şi partidele care s-au osificat sub povara moştenirii comuniste. Vă mulţumesc.
|