Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Petru Călian şi rog să se pregătească un reprezentant al Puterii, pe domnul deputat Garda Dezideriu, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnule deputat Călian, aveţi cuvântul.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi da citire unei declaraţii politice, urmând ca pe cea de-a doua, legată de actualul fost ministru gafar, s-o depun doar în scris, din jenă pentru a nu supăra pe nimeni de la această înaltă tribună.

"Violenţa în şcoli, boală contagioasă".

Violenţa în şcoli a atins cote îngrijorătoare şi a ajuns să fie o emblemă a sistemului de învăţământ românesc, devenind cea mai vizibilă evoluţie din acest sector.

De la acte de huliganism, injurii, ameninţări şi intimidări, agresiunile au evoluat în abuzuri grave asupra stării de sănătate fizică şi mentală a elevului din ciclul gimnazial şi liceal.

Violenţa începe în incinta şcolii, se continuă după terminarea orelor, în apropierea instituţiilor de învăţământ, şi se termină la spital.

În mass-media a fost dezbătut acest subiect, societatea a luat la cunoştinţă fenomenul, autorităţile s-au autosesizat, dar se pare că toate metodele au fost ineficiente în combaterea hărţuirii şi violenţei în şcoli.

Elevii agresori se autodenunţă, îşi înregistrează singuri bătăile şi actele de pornografie şi, dezinvolt, le postează pe deja celebrele pagini de internet adresate teribilismului adolescentin. Este şi acesta un strigăt după ajutor.

Chiar dacă toate statele europene se confruntă cu această problemă, nu trebuie să ne bucure locul fruntaş pe care îi ocupăm. Normele U.E. au fost solicitate, din păcate, şi de ţara noastră.

În 2007, un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind violenţa şcolară clasa România pe primele locuri. Conform sondajului, 70% dintre copiii români se duc cu teamă la ore din cauza violenţei în şcoli.

Lipsa de comunicare produsă de frică a fost depăşită de înregistrările video care vorbesc de la sine. Conform psihologilor, copilul provenit din familii violente, va fi şi el violent la rândul său, originea agresiunii fizice, ultima formă de manifestare a violenţei, începe de fapt din sânul familiei, mediul primar de dezvoltare a viitorului elev.

Soluţiile pentru înăbuşirea agresivităţii sunt căutate de specialişti în interiorul sistemului de învăţământ, însă mediul copilului are ca nucleu familia şi mass-media. Factorii responsabili îşi îndreaptă atenţia spre alte aspecte: scoaterea icoanelor din şcoli a fost un proces şi un subiect mult mai picant decât tratarea cu responsabilitate a fenomenelor care inhibă formarea şi dezvoltarea copiilor.

Integrarea în societate a copiilor-problemă este o provocare pentru profesori şi părinţi. Dar cum îşi va controla un copil ieşirile violente dacă exemplul de la catedră contribuie şi el la promovarea violenţei. Numărul profesorilor care îşi agresează elevii este şi el în creştere. Haosul în instituţiile de învăţământ se compune din două tabere, elevii şi profesorii. Dacă cei care sunt responsabili de integritatea copiilor nu-şi pot stăpâni ieşirile violente, atunci unde să căutăm hiba? La adulţi sau la minori? Sub orice aspect, drepturile fundamentale ale copilului sunt încălcate în mod repetat.

Soluţia la acest fenomen s-a găsit, Uniunea Europeană ne oferă sprijin şi asistenţă, protecţia copilului are o structură solidă, însă la practică stăm mai rău. Nu ştim să combatem ceea ce am constatat deja. Societatea secolului XXI priveşte înapoi, spre trecut, când civilizaţia reprezenta un concept necunoscut. Un stat civilizat are ca antonim violenţa, cu cât este mai evoluat, cu atât promovează mai mult pacifismul.

Un program realist şi eficient elaborat împreună cu părinţi, copii, profesori şi specialişti va putea repara sistemul defect al, educaţiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.