|
Domnul Ioan Stan: Doamnelor şi domnilor colegi, Doresc să vă vorbesc, din nou, despre moştenirea mea şi a concitadinilor mei, mirifică, dureroasă şi copleşitoare, aşa cum este şi va fi mereu vorba despre Fălticeni. Personalităţi ale Pantheonului naţional şi universal l-au admirat şi l-au păstrat în opera lor, numindu-l Weimerul României ori Veneţia nordului românesc. L-au nemurit cu pana, penelul şi dalta, fii ai locului, ridicaţi de contemporani, ca şi de posteritate, cu mult deasupra spaţiului sucevean ori românesc, în universul artistic fără de graniţe. Meleag binecuvântat, Fălticeniul a reuşit să ofere coordonate creative pentru mai mult de 100 de nume mari ale culturii şi ştiinţei naţionale, situându-se - din acest punct de vedere - într-o ierarhie neoficială, pe locul trei, după Bucureşti şi Iaşi. Bine, bine, veţi spune, unde-i necazul? Păi, unde să fie, domniile dumneavoastră? Mă tem că, fără ştirea noastră, graniţele judeţului Suceava au fost reaşezate, iar Fălticeniul, cu Baia şi Drăguşenii, cu Mălinii şi Râşca, cu Slatina şi Bogdăneştii, aşezări al căror nume înfioară cu rezonanţa lor istorică, au rămas pe dinafară, într-o ţară a nimănui, dacă nu cumva ne-or fi adoptat, tot pe neştiute nemţenii ori alţi megieşi! Altfel cum s-ar putea explica totala excludere a Fălticeniului, din ceea ce se pregăteşte a fi trendul anului, şi al anilor ce vor urma, în aşa dorita renaştere a turismului românesc. Prezenţa în luna ianuarie 2009 a ministrului turismului, împreună cu cel al culturii la lucrările seminarului naţional de turism "Redescoperă România" a fost de natură să ne dea speranţe, în ceea ce priveşte reaşezarea Fălticeniului pe locul pe care îl merită. Ce s-a întâmplat, însă, în realitate, ne-a determinat să recunoaştem, încă odată, că suntem cu bună ştiinţă sau din nepăsare, pur şi simplu "uitaţi!" Cum este cu putinţă să înscrii Fălticeniul, într-un program de revigorare turistică naţională ca cel anunţat cu multă vervă mediatică la seminarul de care vă vorbeam, la capitolul "turism ecumenic"; Care Fălticeni? Cel aşezat în slova sadoveniană, cel pictat de Băieşu, cel purtat în lumea largă în sufletele Lovineştilor, cel cu uliţa Rădăşenilor răsunând încă de râsul catiheţilor învredniciţi a-i fi tovarăşi lui Nică, humuleşteanul ce se va aşeza în istoria literaturii române sub numele de Ion Creangă? Sau, Doamne, iartă-mi mie, poate Fălticeniul înzestrat din dragostea celui care a fost numit, pe bună dreptate, patriarhul sculpturii româneşti, cu cea mai bogată colecţie de autor aflată într-un singur loc în întreaga lume. L-am numit astfel, cu plecăciune de suflet, pe Ion Irimescu. De asta vă vorbesc astăzi, doamnelor şi domnilor colegi! Pentru a vă atrage atenţia că în întregul teritoriu istoric bucovinean există încă, prin strădania celor trăitori în timp, până şi astăzi şi mereu, un spaţiu de excepţie pe care împreună îl putem aşeza pe locul meritat şi pe care ar trebui să îl recunoască şi cei care, vremelnic şi omeneşte, stau "în fruntea bucatelor". Fălticeniul! Mulţumesc.
|