|
Domnul Marian Ghiveciu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Reconsiderarea fenomenului apicol pentru renaşterea apiculturii". Albina este parte integrantă a zootehniei naţionale cu rol economic, ecologic, social, valorificând nectarul florilor, pe care îl transformă în miere, polen, propolis, ceară, apilarnil, venin, lăptişor de matcă, produse care, în trei cuvinte, se rezumă în hrană, sănătate, frumuseţe. Dar, pentru a obţine toate aceste produse, intervine apicultorul care prin dragoste, pricepere şi profesionalism ajută albina să-şi exprime aceste calităţi. Apicultura a fost îndeletnicirea de milenii a locuitorilor de pe aceste meleaguri. apicultorii, susţinuţi prin diverse modalităţi, pentru creşterea efectivelor şi a producţiilor pe familia de albine, au obţinut venituri prin valorificarea producţiei obţinute, în funcţie de dimensiunea exploataţiei şi priceperea acestora. După 1989, apicultura a înregistrat un regres, astfel încât efectivele, care atinseseră 1.418.000 familii de albine, au scăzut în 1999 la 620.000. Astăzi, efectivele au depăşit limita de 1.000.000 de familii de albine. În prezent, apicultura, apicultorii şi familia de albine, în general, prin prevederile legislative, şi anume prin sprijinul financiar al Planului Apicol Naţional, cât şi prin fondurile structurale prevăzute în Programul FDAR, pot simţi susţinerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Datorită "birocraţiei" excesive şi modului de interpretare a actelor normative la nivelul judeţelor, sprijinul acordat apicultorilor şi-a găsit soluţionare în "ceasul al 12-lea". Lipsa de colaborare a personalului direcţiilor sanitar-veterinare judeţene a determinat imposibilitatea apicultorilor din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Timiş, în totalitate, şi izolat în majoritatea judeţelor ţării, să depună la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în termen, dosarele pentru obţinerea sprijinului financiar în conformitate cu prevederile Planului Apicol Naţional pentru anul 2008. În aceste condiţii, este necesară o colaborare între instituţiile statului, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi Asociaţia Crescătorilor de Albine, pentru desfăşurarea în bune condiţii a Programelor şi a Planului Apicol Naţional privind accesarea fondurilor puse la dispoziţia apiculturii. Vă mulţumesc.
|