Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Invit la microfon pe domnul deputat Nicolae Bud, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Nicolae Bud:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi face trimitere la şcoală.

A început şcoala şi, vrem nu vrem, aceasta marchează o dată de calendar pentru mulţimea de conexiuni la care ne obligă. Reapar în imaginaţie, de pe unde sunt risipite în întinderile memoriei, mulţime de ipostaze ce privesc direct elevul de altădată din noi. Fotograme mai proaspete refac drumul către şcoală al copiilor noştri pe care îi duceam de mână. Ori, pentru cei mai norocoşi, ai nepoţilor.

Rechem de această dată secvenţele începutului de an şcolar, ştiind unde mă aflu. Suntem în această sală persoane trecute prin defileele modelatoare ale sălilor de clasă, laboratoarelor şi bibliotecilor şcolare. Suntem cei mai mulţi dintre noi familişti, părinţi şi, cum ziceam, cei norocoşi, deja bunici.

Se întâmplă să auzim de această dată clinchetul inconfundabil şi imperturbabil al clopoţelului de intrare la cursuri pentru cei de vârsta şcolii, de la cei ce buchisesc abecedarul la cei pregătiţi pentru asaltul examenului de bacalaureat într-un context anume.

La mijlocul acestui septembrie, sunetul cristalin de clopoţel cuprinde în solfegiile sala şi note de tristeţe. De alarmă. De avertisment care reclamă o receptare şi prelucrare adecvată, pentru a deveni posibilă alcătuirea şi difuzarea unor mesaje potrivite subiectelor în discuţie, o reacţie corespunzătoare din partea celor ce poartă răspunderea luării deciziilor. Trebuie să ne aşteptăm, din câte înţeleg, la acţiuni de stradă, activităţi de protest ce pot pune pe coordonate neconvenabile mersul anului şcolar, rezultatele procesului de învăţământ, calitatea instrucţiei, a educaţiei. Mă simt îndemnat să mă întreb cu voce tare ce putem face noi, cei de aici, pentru a resorbi iritările existente şi a înturna lucrurile pe drumul cel bun.

Oricum, şcoala are nevoie de linişte. A nu ne încorda auzul să-i auzim durerile înăbuşite, a nu forţa mecanismele la îndemână pentru a găsi rezolvare rapidă situaţiei create ar putea însemna scăparea de sub control a mişcărilor tectonice în evoluţie, cu consecinţe imprevizibile. Este şi celălalt argument care proiectează acest început de an şcolar într-o lumină aparte. Mă refer la angajarea răspunderii Guvernului, de ieri 15 septembrie 2009, privind Proiectul Legii educaţiei naţionale.

Ştiu şi eu la fel de bine ca şi alţii că n-a fost deloc calmă etapa premergătoare alcătuirii acestui proiect. Nimeni nu poate pretinde că au fost utilizate la modul ideal posibilităţile la îndemână pentru a putea recolta pe de-a-ntregul resursele generatoare de soluţii maximale. Parcă uneori mi s-a părut că disputa între factorii implicaţi a lăsat loc la gesturi şi strigăte de luptă acolo unde era loc pentru dezbateri şi consultări sincere şi pline de realism. Regret, în ceea ce mă priveşte, şi faptul că nu s-au creat condiţii pentru a asculta cât mai multe voci pronunţându-se asupra proiectelor de legi ce-şi aşteaptă răspunsul Parlamentului.

Avem în faţa noastră legile ce vor hotărî, prin cuprinderea, prin calitatea lor, viitorul unor generaţii întregi, chemate de soartă să-şi ducă existenţa într-un secol expus atâtor provocări de ordin regional ori planetar. Omul cu carte al zilei de mâine va fi condiţionat în dialogul său cu lumea de capacitatea şcolii de a-l înzestra cu muniţia necesară victoriei. Sunt ţări unde au fost deja cristalizate experienţe înalt apreciate.

Ele merită cunoscute, conspectate, decantate, preluate. Era cazul, cred eu, să chemăm aproape pe cât mai mulţi dintre cei în măsură să ne deschidă ochii asupra subtilităţilor ce condiţionează funcţionarea optimă a şcolii noastre de mâine. Dar lucrurile au ajuns în faza în care au ajuns.

Rostul insistenţei mele asupra acestor aspecte este explicat prin nevoia pe care o resimt de a afirma: de vor fi adoptate legile pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea, inclusiv Legea educaţiei naţionale, acestea vor avea nevoie de suportul nostru, astfel ca ele să devină realitate. Pentru că şcoala trebuie să funcţioneze ireproşabil, ceea ce nu reprezintă doar o problemă a dascălului sau a primarului.

Absolvenţii de mâine, aşa îi văd eu, sunt individualităţi însemnate în frunte de Cel de Sus să ducă pe umeri destinul acestei ţări. Pentru că orice ar zice unul sau altul, spusele unui mare scriitor francez din veacul trecut rămân actuale. Parafrazându-l, ele ar suna în cazul nostru astfel: "Numesc român pe cei care vor ca România să nu moară".

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.