|
Domnul Cristian Rizea: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi vizează aspectele negative ale crizei politice asupra ţării noastre şi asupra relaţiilor cu Uniunea Europeană. Jocurile politice, pe care Traian Băsescu le promovează în ultimul timp în speranţa câştigării unor voturi în plus, generează o triplă problemă: politică, economică şi socială. Într-un moment precum cel de faţă, în care se apropie alegerile, bugetarii fac grevă la nivel naţional, agenţii economici şi populaţia îşi duc viaţa de pe-o zi pe alta, iniţierea unei lupte pentru guvernare este printre cele mai neinspirate mişcări ale preşedintelui. Instabilitate, îngreunarea luării deciziilor, dispute, dezinteres, acestea sunt cuvintele care caracterizează cel mai bine situaţia generată. Am observat cum, în mai puţin de câteva ore de la demiterea ministrului de interne Dan Nica, se văd rezultateleacţiunilor lui Traian Băsescu. Leul s-a devalorizat în ciuda intervenţiilor Băncii Naţionale, bursa a scăzut, percepţiile investitorilor se degradează, de unde nu trebuie să fii analist economic pentru a vedea ca direcţia este greşită. Într-o economie care se zbate să funcţioneze cât de cât, un asemenea eveniment poate genera un climat de neîncredere pe piaţă, atât în instituţiile statului menite să asigure funcţionarea pieţei economice şi monetare, cât şi în evoluţia viitoare a economiei în ansamblu - nimeni nu mai crede că situaţia se va redresa. Riscul cel mai mare pentru România este neîndeplinirea obiectivelor asumate în acordul cu Fondul Monetar Internaţional, în condiţiile în care se pierde din nou foarte mult timp cu luarea acelor decizii necesare pentru îndeplinirea obiectivelor asumate, de exemplu privind legea salarizării unitare sau reducerea cheltuielilor bugetare. Faptul că ministerele nu mai funcţionează în acest moment la capacitate maximă perturbă programele de absorbţie a fondurilor europene. Situaţia de faţă, neclară şi haotică, conduce la scăderea ratingului de ţară, la probleme de imagine a ţării noastre în afară şi la o potenţială deteriorare a relaţiilor cu instituţiile financiare internaţionale. În cazul în care situaţia se degradează şi mai mult, există posibilitatea ca acordul cu Fondul Monetar Internaţional să fie afectat, fapt care va duce la amânarea plăţilor către România. Domnul Boc a avut grijă ca o parte din aceşti bani să fie vizibili opiniei publice pentru plata pensiilor şi salariilor, suplinind astfel deficitul la bugetul asigurărilor sociale cu bani de la Fondul Monetar Internaţional. Din cei 19,95 miliarde euro negociaţi, România riscă să nu atragă în totalitate aceşti bani de la Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, pentru că Guvernul, în forma sa actuală, nu va reuşi să-şi respecte angajamentele asumate. Guvernul trebuie să ia de acum măsuri serioase şi să nu meargă numai pe declaraţii de imagine, ceea ce prevăd eu că se va întâmpla până se va clarifica situaţia. Deficitul bugetar la finalul anului ar putea depăşi ţinta convenită, după ce cheltuielile cu personalul au crescut, iar veniturile publice nu s-au mărit. Având în vedere că deja s-a ajuns la nemulţumiri din partea bugetarilor şi profesorilor pe tema celor două legi asumate pripit de Guvern, dovada fiind greva pe care au declanşat-o, climatul de neîncredere în instituţiile statului şi posibilitatea de a nu se mai putea susţine plata pensiilor şi salariilor, cred ca ne îndreptăm cu paşi repezi şi spre probleme sociale. În condiţiile în care preşedintele statului consideră că noi, ca şi ţară, nici măcar nu ne putem propune să ieşim din criză prin eforturi proprii, bazându-ne pe o intervenţie din exterior, nu înţeleg la ce ne mai e de folos o clasă politică, un guvern, un preşedinte, dacă atunci când ne confruntăm cu o problemă, nici nu îi căutăm soluţii. Vă mulţumesc.
|