Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Doamna deputat Petö, sunteţi invitată la microfon. şi puterea s-a sculat mai târziu astăzi. O să-l rog pe domnul Cătălin Cherecheş, deputat al opoziţiei, să se pregătească, pentru a interveni.

Vă mulţumesc, doamna deputat. Aveţi cuvântul.

Doamna Petö Csilla-Maria:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Omagiu revoluţiei maghiare din 1956"

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se doreşte a fi un omagiu adus revoluţiei maghiare din 23 octombrie 1956, cu referire la un aspect despre care se vorbeşte foarte puţin sau chiar deloc: rolul femeilor în acest act de mare curaj al maghiarimii, şi nu ezit să enunţ: un adevărat seism popular.

Fără a intra în detaliile evenimentelor petrecute cu 53 de ani în urmă, trebuie să ne aducem aminte de faptul că la 23 octombrie 1956 sute de mii de cetăţeni maghiari au cerut demisia guvernului bolşevic - opresiv, iar studenţii de la Universitatea Tehnică din Budapesta au demonstrat, lor alăturându-li-se alţi protestatari, inclusiv soldaţi.

Protestul lor a căpătat caracterul unei revolte populare care a fost înăbuşită de tancurile sovietice. Chiar dacă a fost înfrântă, revoluţia a avut o importanţă deosebită pentru întregul mers al istoriei din această parte a lumii, culminând cu evenimentele din 1989 care au adus răsturnarea regimurilor comuniste din sud-estul Europei.

În acest context, îmi permit să afirm că revoluţia din 1956 este considerată "revoluţia bărbaţilor". Motivul principal este acela că atât în descrierea revoluţiei, cât şi a antirevoluţiei, istoricii au încercat mereu să răspundă unor întrebări care se axau pe "modul de a face politică" al bărbaţilor.

În istoria însuşirii revoluţiei din 1956, şi în legendele despre '56, femeile apar ca nişte personaje simbolice, "amazoane luptătoare", străine de statutul lor tradiţional, ori în ipostaza de personal îngrijitor de partea revoluţionarilor.

Nu trebuie să le uităm pe femeile care au luptat în revoluţia din 1956, care au umplut sticle şi arme, au făcut ceai, au uns felii de pâine sau i-au îngrijit pe răniţi. Lumea poate nu ştie nici astăzi câte femei-eroine au fost executate, cum au fost tinerele patriote maghiare spânzurate.

Dar cine au fost aceste fete şi femei? Foarte simplu: ele au fost cele care au luptat alături de bărbaţi, cele care au gătit, au spălat, dacă era nevoie au umplut butelii de benzină, au împărţit marfa rămasă în magazinele distruse, au arestat oameni, au eliberat soldaţi, au fost împuşcate, au fost rănite, se ascundeau, divorţau, au fost arestate, au fost bătute şi torturate, au petrecut mulţi ani în închisoare, au lucrat pe lângă maşinile de cusut, au studiat, au încheiat prietenii pe viaţă, s-au îmbolnăvit, s-au recăsătorit sau au rămas singure - dar nu au regretat nimic.

Şi asta pentru că prin jertfa lor, alături de cea a tinerilor, a copiilor anului 1956, aceste femei au contribuit decisiv la schimbarea naturii comunismului european, în renunţarea la cele mai abjecte practici ale sale. Consider că ar fi o ruşine eternă în manualul de istorie al civilizaţiei noastre, dacă am neglija rolul incontestabil al acestor femei în zdruncinarea pentru totdeauna a mitului unificării lumii prin ideologia marxist-leninistă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Şi eu vă mulţumesc, doamna deputat.