|
Domnul Cătălin Cherecheş: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Am intitulat declaraţia mea politică de azi "România şi românii după 20 de ani". Au trecut 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Un moment mult aşteptat de români. Sătui de sărăcie, graniţe închise, spectacole omagiale şi mulţi activişti zeloşi. Multe au fost aşteptările românilor în toţi aceşti ani. Şi puţine s-au îndeplinit. De aceea cred că se impun o întrebare şi un răspuns: unde a ajuns România după 20 de ani de libertate şi spre ce ne îndreptăm? Ne spunea domnul Silviu Brucan că românii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a deprinde democraţia. A fost cel mai citat, dar şi cel mai detestat prognostic. Din păcate, după ce am văzut în această ultimă campanie electorală pentru Preşedinţia României, se pare că mai avem nevoie de mulţi ani pentru a ne depăşi aceste tare. De aceea, cred că 50 de ani de lipsă a democraţiei pot fi neutralizaţi de o perioadă comparabilă de democraţie. Din 1990 încoace, odată la patru ani, toate forţele politice au promis schimbarea în bine a României. E adevărat că libertăţile au progresat, dar, în timp, democraţia s-a cam inhibat, iar respectul faţă de instituţii şi valori s-a manifestat foarte rar. Am văzut cum democraţia a fost redusă la o luptă permanentă pentru putere, cum românii au fost asmuţiţi unii împotriva altora şi, ce este mai grav, împotriva instituţiilor statului. In toţi aceşti 20 de ani, românii au fost stimulaţi să-i urască pe cei dinaintea lor, să nege tot ce a fost, chiar dacă au fost şi lucruri bune, să dea vina unii pe alţii, neasumându-şi aproape nici o responsabilitate. Doamnelor şi domnilor colegi, Dacă ar fi să răspund eu la întrebarea: Unde suntem după 20 de ani? aş putea spune că avem un stat democratic, avem legi, avem libertate de expresie, avem libertatea de a circula, dar avem şi şomeri, grija zilei de mâine pentru mulţi dintre români, nu mai avem respect unii faţă de alţii, sunt multe abuzuri, am reuşit să nu mai avem lideri şi valori cu care să ne mândrim, am pierdut instinctul binelui şi persistăm în aceleaşi greşeli. După 20 de ani de libertate, trebuie să recunoaştem că de cele mai multe ori nu a fost pus omul potrivit la locul potrivit, iar politica nu a servit instituţiile, ci şi le-a aservit. Oamenii refuză să meargă la vot, iar când o fac nu ştiu ce votează şi văd că votul lor nu prea contează. Sunt unul dintre tinerii politicieni şi îmi doresc o altfel de politică, modele adevărate, instituţii democratice, o Românie demnă şi respectată în lume. Am învăţat că instituţiile democratice nu se pot clădi decât pe profesionalism şi onestitate. Cred că avem nevoie de concordie naţională, care să ne inspire în a clădi împreună. Un stat puternic are nevoie de încredere şi loialitate între instituţiile lui, între acestea şi cetăţeni. Fără să luăm în seamă sentimentul naţional simplu, generozitatea, spiritul de răspundere şi încrederea în noi înşine, nu vom avea puterea de a construi o societate modernă. La 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, eu cred că destinul unui popor şi al unei naţiuni se măsoară în implicarea fiecăruia dintre noi. Vă mulţumesc.
|