Parliamentary debates

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Bud.

Domnul Nicolae Bud:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi este legată de vizita în România a preşedintelui moldovean interimar Mihai Ghimpu şi implicit vizita pe care ne-a făcut-o nouă, Parlamentului României.

"Este momentul..."

Ca o ploaie de primăvară a fost în ochii mei vizita la Bucureşti a preşedintelui moldovean interimar Mihai Ghimpu, şi, întocmai acesteia, vestitoare de recoltă bună şi vreme frumoasă, discursul oaspetelui de la Chişinău în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României m-a încântat. Limpede şi curgător, pe deasupra, convingător.

Senzaţia că în relaţiile dintre cele două maluri de Prut s-a instaurat un nou anotimp, o avem cu toţii. N-am nicio îndoială că vor observa cu tristeţe şi cei pe care îi deranjează această bruscă reînseninare ce supraveghează magistrala Bucureşti-Chişinău şi mă gândesc de bună seamă la persoane, unele de rang înalt, care au făcut totul ca Prutul să redevină o graniţă între fraţi. Drept care, au şi însemnat-o cu ruşinosul gard de sârmă ghimpată.

Moldova este condusă de un român, titra un ziar, interpretând corect comportamentul liderului care ne-a vizitat recent. Adevărat, el nu se sfieşte să recunoască adevărul - pe care alţii în jurul său l-au sfidat - că vorbeşte 'limba noastră cea română'. Mai mult decât atât, sugerează nevoia ca persoanele aflate în posturi publice să apeleze la graiul românesc, precum în Franţa se foloseşte franceza ori în Anglia engleza.

Desţelenirea ogorului româno-român, vitregit ceva ani de o administraţie ostilă românismului de orice fel, împotrivită apropierii malurilor de Prut şi favorabilă distanţărilor dintre noi, din te miri ce motive, asanarea mlaştinilor care au prins cheag prin această atitudine de înstrăinare a Republicii Moldova de România a fost anunţată de rezultatul alegerilor de anul trecut. O echipă nouă de lideri politici şi un program proeuropean fără echivoc a dat de înţeles că vor fi trecute în uitare gesturile politice şi diplomatice care, prin rostirea lor, au adus atât de mult rău, înveninând nişte raporturi de caldă vecinătate inaugurate prin recunoaşterea aproape instantanee a statului suveran şi independent nou creat în fruntariile fostei RSS Moldovenească.

Ce semn mai clar de bună întâmpinare îşi puteau dori cei de dincolo de Prut decât acest răspuns imediat al nostru la evenimentul atât de mult aşteptat?

A trebuit să pătimim vreme de ani şi ani, văzând cum ni se răstălmăcesc gândurile, intenţiile, atitudinea. Au fost uitate peste noapte nişte demersuri hotărâte, diversificate şi consistente menite să destrame starea de timiditate acumulată vizavi de istoria, cultura românilor, de limba ce-o vorbim. A fost înjositor ca prin voci sus puse să fim reclamaţi pe la înalte Curţi pentru lucruri pe care nu le-am făcut şi nu le-am gândit. Au apărut cărţi despre o Moldovă croită după calapoade de împrumut, s-a născut o limbă "moldovenească" argumentată ieftin şi inconsistent, ca şi cum vienezii ar pleda ca limba lor să se numească austriacă, iar locuitorii oraşului Rio de Janeiro ar pretinde că vorbesc braziliana, ori argentinienii argentiniana. Am avut în mână acel dicţionar moldoveano-român şi m-am amuzat copios. Dar dincolo de hazul provocat, am avut gustul amar al constatării că sunt persoane ce îşi permit să se joace cu lucruri serioase.

Şanţul adânc pe care unii intenţionau să-1 amenajeze cu voluptate impardonabilă între România şi Republica Moldova se dovedeşte un proiect eşuat. Relansarea dialogului la nivel înalt, declaraţiile liderilor de la Chişinău, determinarea cu care se demolează zidurile de cocă ivite artificial între două state europene cu origini comune şi vorbitoare de aceeaşi limbă sunt semne de bun augur.

Acum este momentul, zic eu, citând un titlu de carte. Da, acum este momentul să ne reîntoarcem cu faţa unii la alţii şi să recăpătăm obiceiul de a ne privi ochi în ochi şi să ne spunem unii altora ce ne doare. Şi cum ne putem sprijini reciproc mersul spre ziua de mâine.

N-am nicio îndoială că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, şi bine fac autorităţile de la Bucureşti că uită tonul arogant, dispreţuitor dacă nu chiar umilitor cu care foşti lideri de dincolo de Prut au întâmpinat oferta României de a fi ghidul calificat al paşilor în direcţia Bruxelles la care Chişinăul se îndeamnă. Au fost preferate oferte colaterale, dându-ne de înţeles că suntem în plus. Nu supărarea, reproşul ori privitul din ochi cruciş trebuie să constituie limbajul de lucru în relaţia cu instituţiile statului vecin. Avem deja probe că în interesul recuperărilor necesare se impune un pragmatism urgent şi eficient. L-am auzit pe domnul Mihai Ghimpu enumerând acţiuni pe care le-a iniţiat în interesul restructurării relaţiilor ţării sale cu ţara noastră. Suntem la curent cu agenda bogată a vizitei sale şi cu rezultatele concrete deja consemnate. Sunt propuneri concrete pentru revitalizarea contactelor dintre cetăţeni şi există speranţe că paşi, fie şi mărunţi, să fie stimulaţi de pe o zi pe alta.

Salut ideea că în această călduroasă relansare, pe plan oficial, a raporturilor dintre Bucureşti şi Chişinău, parlamentele celor două ţări să joace un rol clar şi convingător. Sunt gata să-mi pun la dispoziţie experienţa, ideile şi puterea de muncă pentru succesul programului asumat prin semnarea documentului bilateral de către liderii Senatului şi Camerei Reprezentanţilor. Avem datoria să fim activi, pragmatici şi eficienţi. Se cuvine să acţionam cu tact, evitând astfel orice motiv de a alimenta suspiciuni. Colegialitatea, nivelul expertizei şi pragmatismul vor trebui să prevaleze. Să ne ferim de gesturi care pot lăsa loc la impresia de paternalism gratuit.

Sunt convins că se vor repune în mişcare mecanisme folosite cândva, ce şi-au folosit utilitatea, precum Comitetul Interministerial ori comisiile de experţi sectoriale. A existat cândva un Departament pentru Republica Moldova, coordonat de Ministerul de Externe. Va reapărea el, asigurându-se astfel coordonarea şi coerenţă atât de necesare? Dacă îmi aduc bine aminte, în conducerea MAE fusese creat, tocmai în această idee chiar un post de secretar de stat cu atribuţii exclusive în domeniu.

Mă întreb, pe de altă parte: de vreme ce ne-am familiarizat cu şedinţe de Guvern în duplex Bucureşti-Budapesta, de ce n-am extinde experimentul pe axa Bucureşti-Chişinău.

Sunt convins că normalizarea relaţiilor dintre ţările noastre poate fi susţinută şi amplificată prin căutarea insistentă de noi instrumente, de strânsă colaborare la nivelul comunităţilor. Mă gândesc cu voce tare: chiar ar fi un obiectiv greu de atins dacă am încerca să punem în legătură directă toate localităţile din Republica Moldova cu localităţi din ţara noastră? Altfel se stă de vorbă şi altfel circulă în ambele sensuri subiecte, experienţe, forme de conlucrare. S-ar putea extinde formula de comunităţi înfrăţite în sfera liceelor, a şcolilor de profil-pedagogie, de arte şi meserii etc.

N-aş vrea să închei aceste reflecţii prilejuite de venirea în faţa noastră a înaltului demnitar de la Chişinău înainte de a lăuda impulsul vizibil în direcţia redobândirii cetăţeniei de către cei cărora Constituţia le dă dreptul. Dar ridic şi o întrebare: în ce măsură suntem pregătiţi să şi sărim în sprijinul românilor din Basarabia stabiliţi în România? Integrarea lor în societate îmbracă forme specifice şi nu odată foarte sensibile. Renunţă unii din ei la o situaţie agonisită într-o viaţă de om, la recunoaşterea publică dobândită şi vin s-o ia de la capăt? Problema care se pune îmbracă două aspecte. În primul rând, este vorba de o necesară protecţie la contactul cu agresiunile existenţei într-o ţară adoptivă. In al doilea rând, intervine obligaţia de acces la şanse egale cu cei din jur. Părerea că e treaba lor, să se descurce, nu dă curaj! Au fost, unii dintre ei, deputaţi, miniştri ori cadre didactice cu prestigiu. Cineva le mai poartă de grijă pentru a înlesni adaptarea şi integrarea, şi a evita pe cât posibil atitudini incorecte, uneori traumatizante, faţă de ei?

Printr-o întâmplare, se împlinesc în aceste zile 20 de ani de la naşterea Podului de flori. Îmi iau permisiunea să-i felicit pe acei trubaduri ai libertăţii şi democraţiei şi să le urez succes în toate câte îşi propun să facă la nivelul societăţii civile pentru a înfrăţi malurile Prutului. Vor avea loc manifestări tulburătoare prin conţinut şi semnificaţii.

Mă adresez lor, participanţilor, apelând la urarea rostită într-o împrejurare anume de oaspetele nostru de seamă de acum câteva zile: să trăiţi, să înfloriţi,

În română să vorbiţi!

Vă mulţumesc.