Parliamentary debates

Domnul Adrian Năstase:

Îl invit pe domnul deputat Octavian Bot la microfon, şi se pregăteşte domnul deputat Vasile Mocanu.

Domnul Octavian Bot:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "România populară".

Mărturisesc că titlul nu mi-a fost inspirat şi nu are nicio legătură cu renumitul curent politic atât de răspândit în ţările europene.

Titlul mi-a fost inspirat de o televiziune aşa-zisă a poporului, o televiziune populară, unde, într-una dintre seri, era mare veselie mare, pentru că tocmai se reîntorsese de la arestul poliţiei preşedintele acestei televiziuni, patronul acestei televiziuni, care se juca şi se visa nici mai mult nici mai puţin decât preşedintele României.

Brusc, mi-am adus aminte că România este o ţară tristă, plină de umor. Mi-am pus întrebarea: cum este posibil ca într-o ţară, membră a Uniunii Europene, politica să fie privită ca un loc de refugiu pentru oricine. Se pare că principiul lui Max Weber, conform căruia politica este o vocaţie, o profesie, ori nu este cunoscut în România, ori este înţeles pe dos.

În zilele trecute - ca să continui în aceeaşi idee - un luptător K1, nu i-aş spune sportiv, pentru că eu o astfel de bătaie sângeroasă nu aş numi-o sport, declara, foarte plin de sine, că, după ce va mai împărţi câţiva pumni şi picioare, va intra, unde credeţi?, nici mai mult nici mai puţin decât în politică. Mă întreb: cine se face vinovat de această stare de fapt şi de ce politica în România este aruncată în derizoriu? Sigur că răspunsul la întrebare diferă de modul în care abordezi această chestiune.

Eu cred că vinovat sau vinovată de această stare de fapt este în primul rând clasa politică. O clasă politică care a făcut din discursul politic o cleveteală, o gâlceavă şi nu distingi niciodată cine este de dreapta şi cine este de stânga în politica românească.

Aş da câteva exemple, pentru a ilustra această idee pe care vreau să o enunţ şi constat, constat, dacă vreţi, cu toate că nu ar trebui să fiu supărat, cu supărare că, în momentul de faţă, campionul stilului populist este liderul Partidului Social Democrat care, într-una din zile, declara foarte sigur pe sine că preşedintele României ar trebui să-l demită pe primul-ministru, uitând, sau, şi mai grav, neştiind că există un articol distinct în Constituţia României, în care se spune că preşedintele României nu-l poate revoca pe primul-ministru. Dar, cel căruia îi place teribil de mult, tare mult, să se joace de-a Che Guevara în tricou roşu, ştie că trebuie să spui poporului ceea ce vrea să audă, şi nu ceea ce ar trebui să audă. Mai nou, acest lider a inventat o procedură parlamentară specială, numită "moţiune populară". Ce-o fi înţelegând prin "moţiune populară", vom constata în zilele care urmează. Se pare că frenezia care-l cuprinde pe liderul Partidului Social Democrat duce Partidul Social Democrat în situaţia, parafrazând titlul unui cunoscut roman, de a se juca cu mărgelele de sticlă, gândindu-ne la bilele albe şi negre folosite la moţiunea de cenzură.

Un alt exemplu care ilustrează ceea ce vreau eu să expun astăzi este cel oferit de un grup de parlamentari insurgenţi care zilele trecute au ocupat această tribună, împiedicând desfăşurarea lucrărilor, fiind pe cale să transforme parlamentarismul în ciobănism şi înlocuirea cartelelor de vot cu ciomegele.

La toate acestea se adaugă şi prestaţiile din unele televiziuni unde apar, de la o zi la alta, pseudoanalişti politici şi economici, înmuguresc, aş spune eu, şi aş vrea să vedeţi forma grafică în care în cuvântul "înmuguresc", partea mugur este scrisă cu majuscule - şi ştiţi la cine mă refer - înmuguresc oameni eşuaţi în politică, pentru că o parte dintre ei mi-au fost colegi în încercările politice şi care, după ce au eşuat în politică, se transformă, vin şi dau lecţii de politică la televiziuni.

Desigur, o concluzie amară s-ar putea trage din ceea ce am spus eu, chiar şi privind această sală, în care, în Parlamentul României, declaraţiile politice sunt practic aruncate în derizoriu, într-o sală goală, plină de "interes", aş spune, în ghilimele, au loc declaraţiile politice. Este un mod relevant despre cum este privită politica în România. Concluzia şi mai amară ar fi aceea că, atunci când cineva a exclamat că România este o ţară frumoasă, păcat că este locuită, eu aş adăuga: păcat că este locuită de politicieni.

Vă mulţumesc.

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc foarte mult.