Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.70/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 31, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.20 | Cristian Buican - declaraţie politică privind "Programul economic al Uniunii Social Liberale"; | ![]() |
||
|
"Programul economic al Uniunii Social Liberale" Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta cele mai importante prevederi ale Programului economic al Uniunii Social Liberale, document cu o însemnătate aparte, ce reprezintă primul pas programatic realizat de această construcţie politică în vederea formării unei alternative coerente, viabile, corecte şi credibile la actuala putere portocalie. Dacă până acum actuala putere critica lipsa de soluţii a opoziţiei, de parcă noi am guverna ţara, cel puţin din punct de vedere economic nu mai e cazul. Un alt motiv pentru care am venit să detaliez acest program economic este demascarea unei alte manipulări ordinare a lăcustelor portocalii, conform căreia PSD şi PNL nu se vor înţelege asupra unui program economic, diferenţele ideologice fiind de nedepăşit. Iată că în ciuda unui sistem propagandistic vrednic de regimuri totalitare, partidele componente ale Uniunii Social Liberale au dat dovadă de înţelepciune şi maturitate. Programul economic al Uniunii Social Liberale reprezintă pentru această structură politică "biblia" fiscală a guvernării, angajamentele luate nefiind electorale, ci măsuri obligatorii de pus în practică pentru însănătoşirea unui sistem fiscal şi a unei economii căpuşate de lăcustele portocalii ce subjugă încet, dar sigur, economia de piaţă. Dacă veţi răsfoi acest program veţi observa că acesta reprezintă o a treia cale, o îmbinare armonioasă de politici fiscale de dreapta şi de stânga, un mix de măsuri adaptate economiei româneşti. Impozitarea redusă, reducerea CAS, management privat al companiilor de stat, măsuri cu un profund caracter liberal au fost alăturate unor măsuri specifice social-democraţiei, cum ar fi reducerea TVA pentru produsele de bază sau protecţia socială activă, prin avantajarea tinerilor şi persoanelor vârstnice. Principalul obiectiv al acestui program economic este crearea a minimum un milion de locuri de muncă, prin impulsionarea mediului privat spre o dezvoltare sănătoasă şi viguroasă. Acest program economic ce trebuie să înlocuiască haosul instaurat de actuala putere este un sistem de reduceri fiscale, de deductibilităţi şi scutiri pentru mediul privat care îşi plăteşte taxele şi o politică de zero toleranţă împotriva evaziunii fiscale şi a economiei subterane. Mai mult decât atât, oprirea actualei risipe bugetare şi creşterea progresivă a colectării sunt alte două obiective ce vor duce la succesul acestui program economic, iar practica guvernărilor din anii 2000 - 2008 ne demonstrează că se poate. Vă spun sincer că sunt din ce în ce mai convins de reuşita acestui program economic, când văd că în toate fiţuicile propagandei portocalii este minimizat şi criticat. De fiecare dată când opoziţia a întreprins un demers legitim ce a pus în pericol puţina credibilitate pe care o mai au lăcustele portocalii, acest sistem propagandistic uriaş, plătit din bani publici, s-a pus în mişcare pentru a combate acest demers. De fiecare dată când pericolul ieşirii de la guvernare s-a văzut la orizont, din ce în ce mai mulţi trepăduşi portocalii au ieşit să proslăvească actuala putere şi să critice alternativa. Sunt curios totuşi ce vor face acum acei deputaţi şi senatori care aşteptau măsurile economice ale USL pentru a părăsi barca puterii. Chiar dacă personal nu îmi pun mari speranţe în ei, acum au şansa să demonstreze că sunt bărbaţi politici, nu doar slugoi ai cârmaciului de la palat! |



