Parliamentary debates

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Reforma bugetară trebuie coborâtă şi la nivel local!"

Asistăm cu toţii la presiunile puternice sub care stă reformarea bugetelor naţionale de la nivelul întregii Uniuni Europene, inclusiv bugetul de stat al României. Limitarea puternică a deficitelor şi emisiunilor de bonduri în sarcina datoriei externe, ajustarea severă a decalajelor dintre veniturile sigure şi cheltuielile structurale, reformarea şi eficientizarea utilizării resurselor publice interne sunt liniile de bază ale acţiunii curente ale tuturor statelor.

Din fericire pentru Europa şi pentru cetăţenii săi, liderii statelor care o compun au înţeles că aceste reforme nu mai lasă loc nici de interpretare şi nici de vreo amânare. În această logică, majoritatea guvernelor au impus reforme structurale radicale, unele dureroase în domeniul fiscal, în domeniul sistemelor publice de pensii sau salarizare, în domeniul comercial sau al investiţiilor publice.

Mărturisesc că, în ciuda faptului că în spaţiul Uniunii Europene vor avea loc în acest an mai multe momente electorale, eu sunt optimist şi cred că statele vor reintroduce în "matcă" comportamentele şi echilibrele fiscal-bugetare, cerute atât de pieţele internaţionale, cât şi de către obiectivele dezvoltării sustenabile pe termen lung.

Cu toate acestea, nu cred că paşii importanţi făcuţi de Europa ar trebui să se oprească aici. Acea uniune fiscală, dorită de federalişti, ar trebui să prindă contur în viitorul apropiat, iar creşterea potenţei financiare a bugetului comunitar, prin creşterea contribuţiilor naţionale, să poată contribui la diminuarea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre. Chiar dacă au trecut patru ani de la integrarea noastră, încă ocupăm un loc fruntaş în Uniune, având în continuare şase dintre cele mai sărace regiuni ale Uniunii Europene.

Acest lucru porneşte atât de la dezvoltarea inconsistentă a afacerilor private locale, în diferitele zone sau unităţi administrativ teritoriale, cât şi de la dimensiunea obscură a bugetelor locale, care stau la dispoziţia autorităţilor publice.

Nu este pentru nimeni o mare necunoscută faptul că de mulţi ani, zeci, poate chiar sute de primării din România abia dacă reuşesc să-şi asigure plata facturilor curente din resursele financiare, locale, obţinute din taxele locale, la care se adaugă sumele modeste provenite din cotele defalcate pe principalele impozite directe sau indirecte.

Spre aceste zone, atât efortul guvernamental, cât şi cel european trebuie să se concentreze prioritar. Nu mai putem admite că Uniunea Europeană permite astfel de "oaze de sărăcie endemică", din care ştim cu toţii că doar prin efort propriu nu se poate ieşi. Este cel mai bun exemplu al cercului vicios al sărăciei.

Cum poate cofinanţa o autoritate publică locală, care are arierate istorice şi nu are resurse curente, fondurile europene nerambursabile? Este o întrebare la care însăşi Comisia Europeană ar trebui să încerce să răspundă în mod obiectiv.

În altă ordine de idei, există în România şi autorităţi ale administraţiei publice locale care nu pot fi considerate a duce lipsă de resurse financiare proprii. Cu toate acestea, ritmurile de dezvoltare locală nu par să reflecte bogăţia acestora.

Consider că efortul naţional de restructurare a cheltuielilor publice ar trebui să continue, însă de această dată la nivelul autorităţilor locale. Cetăţenii înşişi ar trebui să facă presiuni asupra edililor, ca resursele să fie dirijate către priorităţi de dezvoltare locale şi atragerea de investiţii şi mai puţin în fântâni cântătoare sau panseluţe.

Viitorul economiei şi dezvoltării umane româneşti depinde în mod crucial de modul în care autorităţile locale vor reuşi să fructifice avantajele competitive pe care le are ţara noastră şi să atragă către proprii cetăţeni cele mai importante avantaje: infrastructură superioară, locuri de muncă mai bine plătite, securitate individuală, curăţenie, educaţie şi servicii moderne de sănătate.

Aş fi foarte încântat dacă cei care vor candida în luna iunie, la alegerile locale, îşi vor însuşi un astfel de comportament, pus în slujba dezvoltării locale şi al cetăţenilor. Aceia ce vor dori modernizarea propriilor localităţi vor câştiga, cu siguranţă, indiferent de culoarea politică sub care vor candida, pentru că o astfel de atitudine pune cetăţeanul în prim-plan, iar interesele politice sau de grup pe plan secund.