Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Ioan Benga, din partea Grupului PSD. Şi se pregăteşte domnul Mihai Baltă, din partea aceluiaşi grup parlamentar.

Domnul Ioan Benga:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc.

"Muntenegru, un popor ca o lecţie frumoasă şi absolută pentru noi, românii".

Dragi colegi,

Trăim zile nedorite, de o rară şi crâncenă emoţie. Zile în care flacăra dramei s-a aprins de la o ştire, aparent banală în faza iniţială, cu turişti români ce au suferit un accident grav şi care a căpătat în ceasurile negre ce au urmat proporţii colosal - abisale. S-a vorbit în acel prim calup informativ de 3 oameni care şi-au pierdut viaţa, ca până astăzi să numărăm 18 vieţi de români curmate. Şi alţi 29 de răniţi. Mult, mult prea mult pentru o duminică de Rusalii!

Au urmat imaginile tulburătoare care ne-au vorbit de la sine despre solidaritatea unui popor cu un alt popor aflat în suferinţă. Muntenegru, o ţară mică, despre care se vorbeşte destul de puţin în afara circuitelor turistice, a dat un exemplu. Cine se uită la locul tragediei consideră un miracol că majoritatea pasagerilor autocarului au supravieţuit, un miracol înfăptuit în mare măsură de echipele de salvare din muntenegru, care au reuşit imposibilul. Aproape 70-80 de muntenegreni, în majoritate civili, s-au nimerit la faţa locului, în valea morţii.

Poate că niciodată nu vom ajunge să le mulţumim îndeajuns muntenegrenilor, aceşti oameni destoinici şi bravi, care nu s-au dat nicio clipă în lături de la ajutorul nemijlocit oferit românilor scăpaţi în hăul infernal al acelui canion. Un popor cu o cifră a populaţiei comparabilă cu a unui oraş mare românesc, sau cel mult cu a unui judeţ, ne-a demonstrat că nu mulţimea este determinantă pentru interpretarea lui lăuntrică, că nu o cifră este impresionantă, ci cel mai mult intersecţia destinului cu tragedia; ea dă adevărata dovadă a spiritului acelui popor şi a puterii sale de caracter. Muntenegru a devenit pentru noi un tărâm inefabil, de a cărui oameni ne-am ataşat fără scăpare.

În altă ordine de idei, ceea ce s-a întâmplat în Muntenegru poate fi o lecţie, o lecţie menită a ne trimite spre meditaţie. Solidaritatea umană nu cunoaşte nici graniţe, nici zile de sărbătoare, nici naţionalitate atunci când este vorba de sărit în ajutorul vieţii.

Revenind acasă, la cei care au trăit şi au urmărit cu sufletul la gură derularea evenimentelor, nu pot să nu remarc modul profesionist în care şi-a organizat celula de criză premierul Victor Ponta, şi mai cu seamă reacţia imediată a Guvernului, în sprijinul semenilor aflaţi în suferinţă în Spitalul de la Podgorica. Toţi membrii Guvernului implicaţi, indiferenţi de culoarea lor politică, au fost activi şi au demonstrat că ştiu să conlucreze ca o echipă utilă pentru un popor aflat într-o situaţie de criză reală, în care efortul lor comun, cu siguranţă a contat şi a deblocat situaţii care, de altfel, ar fi fost mult mai îngreunate.

Este clar că au existat şi se vor mai auzi ici, colo, voci plăpânde de chibiţi care vor contesta meritul Cabinetului Ponta în reuşita deblocării unei situaţii fără precedent pentru acesta, şi care au încercat să speculeze politic această tragedie.

Cine a avut urechi de auzit, a auzit, cine a avut ochi de văzut, a văzut limpede clipele de solidaritate şi sprijin total al acestui Guvern cu poporul său: o simbioză umană ce nu poate fi pusă la îndoială.

Am auzit şi acea idee enunţată de un condeier de ocazie, prin care premierul calcă în picioare legea şi Ziua Drapelului, prin Hotărârea de Guvern în care s-a decretat doliu naţional în această zi de 26 iunie, anul de graţie 2013.

Vă întreb şi mă întreb: dacă la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, aleşii de atunci au decretat doliu naţional, dacă la moartea Părintelui Patriarh Teoctist am decretat doliu naţional, la moartea celor 18 români, în cel mai tragic accident din ultimele două decenii, am putea noi sărbători cu fastul ce se impune o astfel de Zi a drapelului?! Nu putem! Noi nu ne putem bucura, când ştim că atâtea familii îşi jelesc persoanele dragi dispărute într-un mod atât de nedrept.

Doliul naţional are o trainică putere de zidire interioară şi socială. Multe învăţăminte putem trage din această tragedie, dar cele mai importante sunt cele care ne cresc sufleteşte şi ne îmbunătăţesc societatea. Doar aşa moartea semenilor noştri şi tot ceea ce am urmărit cu emoţie în aceste zile poate deveni renaşterea noastră, iar doliul se transformă în lumină.

Dumnezeu să-i odihnească pe cei dispăruţi şi să-i aibă în grija lui pe cei rămaşi în urma lor!

Deputat Ioan Benga, Colegiul nr.1 Reşiţa.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.