Florin-Cristian Tătaru
Florin-Cristian Tătaru

Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.18/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.20 Florin-Cristian Tătaru - declaraţie politică cu titlul "Decizie corectă a Guvernului Ponta - suspendarea Acordului cu Fondul Monetar Internaţional";

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Florin Tătaru, se pregăteşte domnul deputat Anton Doboş, Grupul PNL. Dar mai avem 5 minute, stimaţi colegi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Cristian Tătaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi se numeşte: "Decizie corectă a Guvernului Ponta - suspendarea Acordului cu Fondul Monetar Internaţional".

Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au cerut în misiunea de evaluare de săptămâna trecută ca liberalizarea preţului la gaze să fie aplicată din luna aprilie atât pentru populaţie, cât şi pentru centralele de energie termică, cu o creştere a preţului de circa 20%.

În plus, instituţiile internaţionale au cerut restructurarea "masivă şi radicală" a Complexului Energetic Hunedoara şi a Complexului Energetic Oltenia. În mod cert, Executivul a refuzat o asemenea de restructurare, întrucât aceasta ar diminua semnificativ importanţa industriei producătoare de energie pe bază de cărbune şi ar conduce la disponibilizarea a mii de mineri. Mai mult decât atât, cred că dacă Guvernul Ponta ar fi acceptat această măsură siguranţa energetică a României ar fi avut de suferit.

Scumpirea gazelor, soluţia magică a Fondului Monetar Internaţional, este nesustenabilă, întrucât populaţia şi CET-urile nu pot suporta o astfel de creştere din aprilie, singurul rezultat pe termen lung fiind acela de acumulare de noi datorii.

Avem o responsabilitate în faţa alegătorilor, aceea de a le apăra interesele, cât şi asigurarea bunăstării lor. Nu putem accepta măsuri şi schimbări de ordin structural propuse de instituţiile internaţionale, atât timp cât acestea au un impact economic şi social negativ asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor. Ştim prea bine că populaţia încă nu şi-a revenit după şocul impregnat de politicile de austeritate ale Guvernelor Boc, ce au acceptat orice condiţii impuse de FMI, cum ar fi reducerea salariilor şi a pensiilor, oricât de dure sau de nejustificate au fost.

Important este ca România să-şi facă temele în continuare, dar nu pe o agendă impusă de partenerii externi, ci pe una bazată pe realităţile interne şi pe interesele naţionale. Sectorul extracţiei miniere a suferit destule restructurări prin închideri. Este timpul să ne oprim cu acest tip de reformă economică. Este momentul să dezvoltăm şi să repornim segmente eficiente economic ale industriei miniere.

Guvernul Ponta a demonstrat că ştie ce are de făcut. Economia românească a corectat în mare parte dezechilibrele interne şi externe, prin intermediul unui mix de politici macroeconomice solide. Trebuie în mod special accelerată absorbţia de fonduri UE pentru modernizarea infrastructurii publice, care prin precaritatea ei s-a dovedit a fi o piedică principală pentru o traiectorie economică de creştere mai puternică.

Sunt convins că până în luna aprilie, când se vor relua negocierile Fondul Monetar Internaţional, pe cele două probleme, experţii vor găsi soluţii viabile, favorabile cetăţenilor. Cred încă o dată că Guvernul Ponta, prin suspendarea temporară a Acordului cu Fondul Monetar Internaţional, a dat dovadă că, mai presus de orice, sunt interesele românilor şi ale României.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.