Ioan-Cristian Chirteş
Ioan-Cristian Chirteş

Sittings of the Chamber of Deputies of June 25, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.130/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 25, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.20 Ioan-Cristian Chirteş - declaraţie politică privind gestionarea pădurilor care nu au amenajament silvic.  

 

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit la microfon, aşa cum vă spuneam mai devreme, pentru ultima declaraţie politică de astăzi, pe domnul deputat Cristian Chirteş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan-Cristian Chirteş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Păcat că nu mai este doamna ministru Doina Pană. Probabil i se adresează şi ei această declaraţie care se referă la un aspect deosebit de important în ceea ce priveşte viitorul administrării patrimoniului forestier naţional, şi anume semnalul de alarmă tras de către Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, în ceea ce priveşte gestionarea pădurilor care nu au amenajament silvic. Mă refer la punctul 3 din cererea de reexaminare trimisă către Parlamentul României, cu privire la modificările aduse Codului silvic.

După cum ştim, astăzi avem un nou Cod silvic, Legea nr.133, care a fost votată fără a se ţine cont de solicitările de reexaminare ale Preşedintelui Klaus Iohannis şi de amendamentele Grupului parlamentar al PNL.

La articolul 20, după alineatul (1) s-au introdus două noi alineate: întocmirea de amenajamente silvice este obligatorie doar pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10 ha, iar celălalt: proprietarul care are încheiat un contract de administrare sau de servicii pe o perioadă de minimum 10 ani pentru fondul forestier al unei proprietăţi cu suprafaţa de maximum 10 ha poate recolta un volum de maximum 3 m3/an/ha.

Stimaţi colegi,

Dacă PSD-ul consideră că prin aprobarea acestei modificări se rezolvă administrarea celor peste 500.000 de hectare care nu au contracte de pază astăzi, din care 360.000 de hectare sunt tăiate ras, se înşală amarnic. Aceste hectare reprezintă în majoritate suprafeţe forestiere predate de către ocoalele silvice comisiilor locale de fond funciar, pe care s-au emis titluri de proprietate, dar care nu au fost puse efectiv în posesie către proprietari nici în ziua de astăzi.

Ele scriptic au proprietari, însă faptic sunt ale nimănui. Aceste suprafeţe nu sunt delimitate pe teren pe fiecare proprietar. Şi atunci, structurile silvice cu cine încheie acele contracte de administrare prevăzute de lege? Cine se face vinovat de defrişările ilegale ale acestor suprafeţe, atâta timp cât faptic sunt ale nimănui? Dacă nu există amenajament silvic, cine stabileşte tipul de tăiere până la volumul de 3 m3/an/ha? Care este modalitatea de preluare în administrare a acestor suprafeţe de către structurile silvice, atât timp cât nimeni nu răspunde de aşa-numitele cioate provenite din tăieri ilegale şi cine va cuantifica volumul de lemn tăiat ilegal de pe aceste suprafeţe?

Iată, domnilor colegi, cum PSD-ul a înţeles populist să rezolve cele 500.000 de hectare. Prin această intervenţie doresc să trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte imposibilitatea de a pune în aplicare prevederile art. 20 din Codul silvic. Mai mult, consider că suprafaţa neamenajată şi ulterior neadministrată va creşte în următorii ani, ceea ce va duce la defrişarea ilegală a unor păduri valoroase, ai căror proprietari nu vor avea obligaţia de a întocmi amenajamente pe suprafeţe mai mici de 10 hectare.

Vă mulţumesc.

Deputat PNL de Mureş, Cristian Chirteş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Cu această ultimă declaraţie politică de astăzi, 25 iunie, închid şedinţa de joi, şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Vă mulţumesc.

O zi bună!

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 9,55.