Roberta Alma Anastase
Roberta Alma Anastase

Sittings of the Chamber of Deputies of March 21, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.45/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 21, 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.20 Roberta Alma Anastase - declaraţie politică despre poluarea oraşului Ploieşti;

 

Domnul Marian-Cătălin Predoiu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Doamna deputat Roberta Anastase, PNL.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Astăzi voi vorbi despre poluarea oraşului Ploieşti, această problemă fiind una dintre cele mai grave şi vechi probleme care macină viaţa de zi cu zi a locuitorilor oraşului Ploieşti. Vorbim de o poluare produsă din mai multe surse, de pe platformele economice din interiorul oraşului sau în cele de la marginea acestuia.

Singura autoritate care a încercat să găsească soluţii adecvate pentru stoparea acestei situaţii a fost Primăria Ploieşti. Ea a iniţiat întâlniri între agenţii economici şi potenţialii poluatori, a iniţiat discuţii între autorităţi şi specialişti, încercând să rezolve această problemă.

Din păcate, limitele în care poate acţiona Primăria Ploieşti sunt unele destul de mici şi, în acelaşi timp, ştim foarte bine că nu are competenţe legale extinse în acest domeniu. Ca urmare, rezultatele în domeniul reducerii poluării se aproprie de zero.

În continuare, oraşul este otrăvit şi există zile în care sute de telefoane sunt date către 112, în decurs de numai câteva zeci de minute.

Ceea ce mi se pare cel mai grav este că instituţiile care îi pot identifica, controla, sancţiona pe poluatori - şi aici mă refer la Garda de Mediu Prahova şi la Agenţia pentru Protecţia Mediului - aleg să se ascundă în spatele unor comunicate de presă pompoase. Prin intermediul lor încearcă să se disculpe pentru lipsa de rezultate concrete în ceea ce priveşte eradicarea acestui fenomen.

Consider că lucrurile s-ar îmbunătăţi considerabil dacă Ministerul Mediului nu ar rămâne impasibil, şi nu de acum, de foarte mult timp, ca şi cum nu ar fi la curent cu problema reală a poluării, care atentează la viaţa locuitorilor municipiului Ploieşti.

Fac apel, pe această cale, în faţa dumneavoastră, şi fac apel la domnul vicepremier Daniel Constantin, ministru al mediului, apelor şi pădurilor, să nu mai ignore această problemă. Ploieştenii au dreptul la viaţă, au dreptul la un mediu sănătos şi numai instituţiile din subordinea ministrului mediului pot rezolva această gravă problemă.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian-Cătălin Predoiu:

Mulţumesc.