|
Domnul Pavel Popescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică din această dimineaţă se intitulează "GDPR, un pas înainte spre o bună guvernare digitală". Stimaţi colegi, Vreau să vă reamintesc că mai sunt aproape două luni până la momentul în care ţara noastră, ca membră a Uniunii Europene, va aplica Regulamentul U.E. al Parlamentului European şi al Consiliului, din 27 aprilie 2016, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei nr. 95/46/CE, Regulamentul general privind protecţia datelor. Prin aplicarea acestui regulament, instituţiile statului şi restul agenţiilor care lucrează cu datele personale trebuie să le asigure cetăţenilor siguranţa că acestea nu vor fi folosite în mod inadecvat. Din calitatea de secretar al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, aş dori să vă aduc la cunoştinţă o serie de principii care au stat la baza elaborării Regulamentului general pentru protecţia datelor cu caracter personal. Principiul legalităţii, care implică transparenţă când este vorba de prelucrarea datelor cu caracter personal. Al doilea principiu se referă la limitarea scopului; datele să fie utilizate doar în scopuri explicite şi legitime. În urma definirii scopului, se vor colecta doar datele relevante pentru îndeplinirea acestui obiectiv, fără abuzuri. Prin acest regulament se urmăreşte ca datele să fie actualizate, de câte ori este necesar, pentru a fi corecte. Totodată, acestea pot fi păstrate doar pentru perioada în care s-a dat consimţământul; în mod contrar se va încălca principiul stocării datelor. Datele trebuie să fie securizate în mod adecvat. Iar un ultim principiu obligă operatorul la responsabilitate şi seriozitate. Aplicarea acestui regulament va însemna un pas înainte pentru ţara noastră, pentru realizarea completă a proiectului digitalizării. Astfel, cetăţenii vor avea şansa să-i crediteze cu maximă încredere pe cei care le operează datele cu caracter personal. Sper că suntem pregătiţi să aplicăm şi să respectăm principiile mai sus enumerate, pentru a avea o Românie modernă, digitalizată. Vă mulţumesc. Pavel Popescu, deputat al PNL de Timiş.
|