Maricela Cobuz
Maricela Cobuz

Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.160/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.20 Maricela Cobuz - declaraţie politică ce are ca titlu "Banca Naţională de Sânge şi spitalele regionale - proiecte importante pentru sistemul de sănătate";

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Se pregăteşte, de la PNL, domnul Mihai Culeafă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maricela Cobuz:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică se numeşte "Banca Naţională de Sânge şi spitalele regionale - proiecte importante pentru sistemul de sănătate".

Guvernul României continuă să investească în sănătate.

Este vorba de construirea unei bănci naţionale de sânge şi construirea unui centru de transfuzii pentru regiunea Bucureşti-Ilfov, ambele construcţii menite să asigure dezvoltarea capacităţii de recoltare şi prelucrare a sângelui şi a produselor derivate din sânge.

Prin realizarea celor două mari proiecte se va asigura calitatea şi siguranţa cerută de legislaţia Uniunii Europene privind colectarea, prelucrarea, stocarea şi distribuirea sângelui către beneficiari.

Situaţia este dramatică în ţară, în ceea ce priveşte stocul de sânge. Tocmai din această cauza este necesară construirea unei bănci naţionale de sânge care să asigure resurse şi pentru alte judeţe, în caz de urgenţe majore.

Săptămâna trecută, Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină Suceava a lansat o campanie în social-media pentru a îndemna sucevenii să doneze sânge, deoarece stocurile sunt aproape epuizate, din lipsă de donatori.

Mesajul Centrului de Transfuzii este unul dramatic: "Din cauza stocurilor de sânge care sunt aproape inexistente, vă rugăm să veniţi la donare! Viaţa semenilor noştri depinde de noi!".

În ultimele două săptămâni, în medie, doar 12 persoane au venit zilnic pentru a dona sânge şi a salva vieţi, astfel angajaţii centrului au ajuns să caute donatori pe reţelele de socializare.

Pe lângă cele două proiecte importante, reprezentanţii Guvernului au anunţat că cererea de finanţare pentru primele trei spitale regionale, respectiv Iaşi, Cluj, Craiova, va fi depusă la Comisia Europeană până la finalul anului 2018.

Spitalele regionale vor fi organizate ca centre de urgenţă, de excelenţă pentru toate specialităţile medicale. Prin acest mod, se va asigura asistenţa medicală pentru cazurile complexe, care nu pot fi rezolvate la nivelul judeţului sau al municipiului.

Pentru îndeplinirea acestor obiective importante, pentru cetăţenii din România este necesară şi implicarea autorităţilor locale, prin atragerea de fonduri europene nerambursabile, în vederea creării de infrastructuri moderne, ce cuprind drumuri, reţele electrice, apă şi canalizare.

Ca deputat şi medic în Comisia pentru sănătate şi familie, voi susţine legislaţia privind recoltarea şi prelucrarea sângelui şi a produselor derivate din sânge, considerând acestea un domeniu de maximă prioritate pentru România.

Vă mulţumesc.

Deputat al PSD de Suceava, doctor Maricela Cobuz.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.