Claudiu-Martin Chira
Claudiu-Martin Chira

Sittings of the Chamber of Deputies of May 12, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.76/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 12, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.20 Claudiu-Martin Chira - declaraţie politică cu titlul "Egalitatea de gen, un principiu important pentru ţara noastră";

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Domnul deputat Claudiu Chira, Grupul parlamentar al PNL.

Se pregăteşte domnul deputat Nicolae Roman, Grupul AUR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Claudiu-Martin Chira:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Egalitatea de gen, un principiu important pentru ţara noastră".

Nu ar trebui să aibă loc această declaraţie, dar, din păcate, sunt surprins şi revoltat de declaraţiile unui înalt prelat ortodox, care zilele trecute, la un post de radio, spunea că femeia este inferioară bărbatului. Nu am de gând să comentez sau să emit opinii referitoare la canoanele bisericeşti, la modul de organizare a bisericilor de orice cult ar aparţine acestea, dar în momentul în care un lider de opinie din această zonă declară public, la un post de radio, că femeia a început păcatul, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva această declaraţie publică conţine o mare doză de discriminare.

Avem dreptul fiecare să credem în orice. Eu, unul, sunt creştin ortodox, sunt credincios şi respect, în acelaşi timp, toate religiile şi credinţele din această lume. Nu caut să impun nimănui credinţa mea şi nici nu vreau ca prin credinţa mea să fac rău altor oameni, să îi discriminez sau să le afectez libertăţile. Suntem totuşi în secolul XXI, într-o ţară europeană şi nu cred că întoarcerea la Evul Mediu ne-ar putea ajuta în vreun fel.

Egalitatea de tratament între femei şi bărbaţi a constituit un principiu fundamental al Uniunii Europene încă de la înfiinţarea sa. Principiul egalităţii de remunerare pentru muncă egală a devenit parte a Tratatului de la Roma. De atunci, instituţiile europene reafirmă în mod regulat acest principiu, promovându-l ca pe o valoare esenţială a Uniunii Europene. Principiul a fost reluat în Directiva din 1976 privind egalitatea de tratament între femei şi bărbaţi.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Strategia Uniunii Europene privind egalitatea de gen se aliniază angajamentului Comisiei von der Leyen de a realiza o Uniune a egalităţii. Ea conţine obiective de politică şi acţiuni care ar putea duce la progrese mari. Până în 2025, Europa s-ar putea apropia mult de dezideratul de a deveni un continent în care femeile sunt egale cu bărbaţii. Ideea este ca toţi europenii - femei sau bărbaţi, fete sau băieţi - să se bucure de libertatea de a-şi urma propria cale, să aibă şanse egale de a prospera, să poată fi membri egali în societate şi să poată deveni lideri dacă o merită.

În aceste condiţii, declaraţii în care egalitatea de gen este atacată direct nu ajută ţara noastră în context european. Ştiu că declaraţiile au fost deja reclamate la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi aştept ca această instituţie să se pronunţe în această privinţă.

De asemenea, aştept şi un punct de vedere oficial al Bisericii Ortodoxe Române care ar trebui să clarifice dacă aceste declaraţii sunt asumate de întreaga biserică sau este vorba doar de un punct de vedere personal al unui înalt prelat al Bisericii Ortodoxe Române.

Vă mulţumesc.

Claudiu-Martin Chira, deputat al PNL, Timiş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.