|
Domnul Mircea Fechet: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, O ţară devine vulnerabilă atunci când cetăţenii ei sunt expuşi zilnic, de zeci sau sute de ori, la ameninţări invizibile, care pun o presiune constantă asupra felului în care gândeşte şi reacţionează un popor. Am un exemplu recent din mediul online, unde şarlatani care mizează pe emoţie şi simboluri naţionale întind capcane românilor, iar riscul ca fiecare utilizator să fie jefuit de datele personale este uriaş. O pagină de Facebook, pe care e inflaţie de mesaje încărcate emoţional despre mândria de a fi român, livrează propagandă fals naţionalistă, la pachet cu un site care, pentru a fi accesat, cere acordul pentru stocarea şi procesarea datelor de către 210 companii străine. Nu una, nu două - 210! Sub culorile drapelului naţional ajung datele românilor să fie colectate, stocate, procesate şi vândute de platforme globale media, de publicitate şi de analiză, inclusiv din Rusia şi China, unele dintre ele fiind interzise sau strict monitorizate de statele europene. De fiecare dată când deschid site-ul unei astfel de publicaţii, utilizatorii au două opţiuni: fie aleg varianta cea mai simplă, adică îşi dau consimţământul pe loc, cu un click, fie au de parcurs un "contract" kilometric, în care sunt nevoiţi să selecteze categorii de companii cărora le dau acordul să folosească datele personale. Este evident că un cititor grăbit îşi dă consimţământul din reflex. Adică îşi cedează identitatea online către o piaţă globală, unde fiecare persoană devine un produs, iar comerţul cu date înseamnă profit şi influenţă. Dragi colegi, Există pieţe întregi unde, în acest moment, datele personale ale românilor - traseul lor digital, preferinţele, reacţiile, timpul petrecut pe un site, informaţii despre obiceiuri personale, despre sănătate, despre viaţa privată - sunt colectate, corelate şi vândute mai departe către sute şi mii de companii. Au existat cazuri documentate în care traseele auto ale unor pacienţi către clinici medicale au fost vândute unor producători de medicamente. În aceste condiţii, solicit CNA să extindă monitorizarea către conţinutul online care foloseşte identitatea naţională ca instrument de captare a traficului şi, implicit, a datelor acelor persoane. De asemenea, solicit ANCOM să impună standarde mai stricte pentru limitarea practicilor care induc în eroare utilizatorul. Mai exact, să introducă etichetarea vizibilă pentru site-urile care implică mai mulţi parteneri în procesarea datelor şi să iniţieze campanii publice de informare, în care să explice diferenţa dintre "necesar" şi "accept total". Vă mulţumesc foarte mult.
|