Parliamentary debates

Domnul Nicolae Bănicioiu:

"Sănătate pe zone"

Reformarea sistemului de sănătate publică este servită cu mult tact de către Ministerul Sănătăţii. Ideea revoluţionară pe care o prezintă Ministrul Sănătăţii prevede comasarea a 111 spitale şi transformarea a 71 de spitale în cămine pentru bătrâni.

Întâi de toate, nu se foloseşte termenul desfiinţare, ci acela de comasare, unităţile spitaliceşti nu dispar, ele vor fi comasate, lucru bun, atâta vreme cât se foloseşte pretextul reducerii cheltuielilor. În al doilea rând, pentru legitimarea acestei acţiuni, Ministerul Sănătăţii apelează la un şiretlic demn de un bişniţar iscusit. Pentru a face un lucru rău, este folosit şi aruncat în faţa opiniei publice un lucru pozitiv, care să contrabalanseze efectul negativ al acţiunii. În realitate, această tehnică de manipulare prin apelarea la factorul emoţional, în acest caz la îngrijirea oamenilor vârstnici, este tactica pe care reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au ales-o pentru a lansa minunata reorganizare a spitalelor.

În fapt, cauza bătrânilor este scuza folosită pentru desfiinţarea spitalelor. Modernizarea sistemului de sănătate publică nu se face din condei, schimbând destinaţia unităţilor de îngrijire. Pentru viabilitatea sistemului sanitar este necesară dotarea spitalelor în conformitate cu cerinţele pentru o bună funcţionare, asta însemnând aparatură, medicamente, personal medical şi nu în ultimul rând clădiri care să nu se dărâme la primul cutremur.

În România, procentul din PIB care se acordă Sănătăţii este ruşinos, ţările central şi est-europene alocă între 6% şi 8 % din PIB, iar ţările membre OECD alocă până la 12% din PIB sănătăţii publice. România, deşi are probleme foarte mari, probleme pe care cifrele le arată, lucrurile se fac invers, în loc să încercăm să reparăm, distrugem şi ce ne-a mai rămas.

În 2010, un număr de 3.000 de doctori şi-au depus actele pentru a pleca să lucreze în străinătate; această cifră este dublă faţă de cea din 2009. În 2008, 50.000 de oameni au murit în spitale, iar în 2010 numărul lor a crescut la peste 60.000. În 2008, 10.000 s-au îmbolnăvit de o altă boală decât cea pe care o aveau în momentul internării, iar în 2010 numărul lor a depăşit cifra de 10.000.

Desfiinţarea spitalelor va avea o singură consecinţă - îngreunarea accesării serviciilor medicale. Un om simplu, de la sat, nu are timpul şi nici posibilitatea de a se deplasa la spital, iar dacă acel spital va fi şi mai departe de casa sa decât a fost până acum, atunci şansele ca acest om să meargă şi să fie diagnosticat la timp pentru a fi tratat, scad considerabil.

Mai mult decât atât, motivul care stă în spatele acestei comasări este câştigarea unor funcţii, căci la ce altceva s-ar putea gândi membrii PDL. Prin această acţiune se va schimba statutul juridic al spitalelor, fapt pentru care posturile de conducere vor fi libere spre ocupare. Astfel, PDL va putea scăpa şi de directorii de spitale pe care nu a reuşit să-i îndepărteze până acum şi va putea să-şi numească directorii după plac.

În opinia mea, vom avea un sistem de sănătate publică asemenea unei loterii, unei loterii pe lozuri de sănătate. Cei care locuiesc în zonele în care nu vor mai exista spitale pot spune că au avut ghinion, iar ceilalţi, se pot considera încă norocoşi, şi spun încă pentru că probabil la anul se va mai face o comasare, pentru că o comisie de experţi va aprecia că avem prea multe spitale. Adevărul este ca cifrele sprijină această constatare de geniu, poate că de asta suntem primii din Europa la rata mortalităţii infantile şi la cea a deceselor evitabile, poate că într-adevăr numărul mare al spitalelor este cauza.