Dumitru Chiriţă
Dumitru Chiriţă

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.81/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.21 Dumitru Chiriţă - declaraţie politică: "Divide et impera" sau "toţi pentru unul şi unul pentru toţi"?

 

Domnul Dumitru Chiriţă:

"Divide et impera" sau "toţi pentru unul şi unul pentru toţi"?

Istoria poporului român este legată de ideea de unitate şi solidaritate. Este evident că nu am fi putut rezista tăvălugului ocupaţiilor succesive fără un simţ dezvoltat de solidaritate. Nici cei peste 40 de ani de comunism nu au reuşit să distrugă acest sentiment, dovadă că în decembrie 1989 sute de mii de români au ieşit în stradă pentru binele comun.

Pe acest fond social au venit Revoluţia din 1989 şi schimbările inerente trecerii de la dictatură la democraţie. Şi tot atunci a început fracţionarea societăţii noastre. Era evident că nu mai putea fi egalitate între noii îmbogăţiţi ai zilei şi proaspătul şomer, rezultat în urma închiderii a mii de întreprinderi. La fel de adevărat este că şi noii bogaţi au uitat rapid de nevoia de solidaritate faţă de cei săraci.

Această degradare a societăţii noastre a continuat constant pe parcursul celor 23 de ani, ceea ce ne aduce în 2012 la o situaţie pe care poporul român nu a cunoscut-o vreodată în toată istoria sa dublu milenară.

La peste două decenii de la căderea lui Nicolae Ceauşescu, românii sunt mai divizaţi ca oricând, greutăţile "tranziţiei", dar şi opulenţa potentaţilor zilei, declanşând sentimente de invidie sau chiar ură faţă de semenii săi. De la aceste sentimente negative s-a ajuns la ura împotriva statului sau a instituţiilor şi simbolurilor sale. Am ajuns în mileniul 3 ca imnul naţional să fie fluierat, ca de ziua naţională să se huiduie, ca poliţişti şi jandarmi să fie agresaţi pentru că îşi fac meseria.

De la statul providenţă de pe vremea comuniştilor, care asigura, aşa cum o făcea, dar asigura totul cetăţenilor săi, am ajuns acum la un stat care se dezangajează din ce în ce mai mult de rolul pe care-l are. Unii dintre semenii noştri au trecut de la a nu mai respecta instituţiile statului la a nu-şi mai respecta vecinul, colegul, rudele. De la şicanări în trafic am ajuns la crime pentru un loc de parcare sau pentru o bucată de pământ. Nici măcar dezastrele naturale nu mai produc simpatie, imaginile cu români la birt cu apa până la genunchi făcând înconjurul lumii.

Toate aceste fenomene au schimbat caracterul românului de rând, de la întrajutorarea mutuală pe care am cunoscut-o toţi în vremuri grele, s-a ajuns la egoism, invidie, indiferenţă, dorinţa de îmbogăţire cu orice preţ, în cel mai pur stil machiavelic. În România secolului XXI nu mai există prieteni, nici măcar sentimentul de prietenie. Nu există decât adversari care stau în calea parvenirii.

Şi cum toate acestea nu erau de ajuns, în ultimii 7 ani România a fost "condusă" de un personaj fără scrupule, fără compasiune sau umanitate pentru poporul care l-a pus în frunte. Traian Băsescu, căci despre el este vorba, s-a folosit admirabil de această degradare a societăţii autohtone pentru a instaura un regim de dezbinare, profitabil doar "camarilei" politice aflate în umbra sa.

Criza economică i-a dat ocazia "primului marinar al ţării" să mai adauge o cărămidă la edificiul divizării românilor. Trecând peste incompetenţa lor evidentă în a guverna ţara, au găsit imediat "ţapii ispăşitori" ai tuturor relelor noastre. Declaraţia sa vizând "salariatul slab din privat care ţine în cârcă bugetarul gras" nu este decât o piesă din puzzle. Ne aducem aminte cu toţii de învrăjbirea pensionarilor cu pensii mici cu cei având "pensii nesimţite". Exemplele pot continua, însă ideea este că Traian Băsescu aplică admirabil dictonul latin divide et impera. Conştient fiind de faptul că nu poate obţine asentimentul majorităţii românilor, şi nevrând să-şi declare public incompetenţa sa şi a guvernelor "Boc-Ungureanu", a ales să întoarcă românii unii împotriva altora. Acest adevărat promotor al răului se mulţumeşte să pună, din când în când, paie pe foc, având grijă ca nu cumva să ne dăm seama cine trage sforile în ţară. Favorizarea capitalului străin în defavoarea celui autohton a condus şi ea la această dezbinare, metodele agresive ale corporaţiilor occidentale au desfiinţat orice concurenţă reală, în dezavantajul românilor.

Am putea crede că imaginea execrabilă pe care "tătucul" o are în ţară îşi găseşte un echivalent în afara României. Din păcate, şi aici Traian Băsescu a ştiut să îşi folosească admirabil "serviciile" pentru a trece din postura de personaj negativ în aceea de cavaler al dreptăţii, apărătorul văduvei şi al orfanilor.

Această imagine pozitivă a fost "cumpărată", ştim cu toţii "serviciile" pe care le-a făcut regimul "Băsescu-Boc-Ungureanu" instituţiilor financiare internaţionale. Băsescu şi-a asigurat liniştea prin însuşirea exactă a cerinţelor acestora. A amanetat viitorul nepoţilor şi strănepoţilor noştri, a condamnat la moarte mii de pensionari prin tăierea pensiilor, prin închiderea spitalelor şi a adus sute de mii de români sub pragul sărăciei prin reducerile salariale. Mai mult, a fost de acord cu vânzarea ultimelor bogăţii ale poporului român, lipsind generaţiile viitoare de posibilitatea de a putea plăti împrumuturile dezastruoase contractate de clica PDL-istă. Neputinţa PDL-ului de a cheltui fondurile europene, negociate de către guvernele Năstase şi Tăriceanu cu UE, ne arată că singura preocupare a acestor indivizi era doar îmbogăţirea lor, prin fraude şi abuzuri, şi nu binele comun.

Poate că efortul lui Traian Băsescu de a-şi atrage "bunăvoinţa" occidentului ar fi trecut neobservat dacă nu ar fi venit episodul Referendumului de demitere a sa. Aici s-a văzut cum instituţiile occidentale au sărit în apărarea lui Băsescu, ignorând voinţa a 7,5 milioane de români şi "uitând" marile abuzuri şi faptele de corupţie "patronate" de "protejatul" lor. Pentru toate aceste instituţii forma a fost mai importantă decât fondul, ochelarii de cal împiedicându-i să vadă realitatea societăţii noastre.

Acesta este tabloul sumbru în care trăim, România pare că rulează într-un film prost, singura regulă care funcţionează este aceea că nu există reguli.

Este timpul ca această situaţie să ia sfârşit.

Iniţiativa Uniunii Social-Liberale de a face "bloc" împotriva regimului "Băsescu-Boc-Ungureanu" ne oferă şansa, poate unică, de a folosi tot ce are mai bun această ţară pentru a opri marşul spre prăpastia în care vrea să ne arunce ciuma PDL-istă.

Este timpul să le demonstrăm tuturor că poporul român mai există ca un tot, că nu formăm doar grupuri mânate de alţii spre propriile lor interese.

Uniunea Social-Liberală trebuie să promoveze un proiect care să mobilizeze întreaga societate, dincolo de clivajele existente sau întreţinute de unii sau de alţii. Acest popor român care a ştiut să treacă peste marile încercări ale istoriei, care a "mâncat coliva" a trei imperii trebuie să iasă din mocirla în care unii conducători ne-au aruncat.

Trebuie să demonstrăm că suntem un popor, nu doar o populaţie. Poporul român ştie să îşi respecte valorile, ştie să îşi onoreze eroii, ştie să îşi respecte simbolurile naţionale.

Suntem pe aceste meleaguri de peste 2000 de ani, am ştiut să ne afirmăm identitatea naţională contra intereselor marilor puteri, care niciodată nu au văzut cu ochi buni veleităţile noastre de emancipare.

Acum, mai mult ca oricând, trebuie să punem pe primul plan interesele noastre ca popor iar Uniunea Social-Liberală trebuie să realizeze un proiect politic care să treacă dincolo de clasicele aspecte socio-economice. Românilor trebuie să li se spună că numai împreună putem schimba societatea în care trăim. Dezbinările şi ura introdusă şi menţinută de unii vor aduce profit doar celor care nu vor un popor român unit, mândru de istoria şi de cultura sa. Să luăm exemplu de la înaintaşii noştri care au ştiut să se lupte pentru interesele naţionale şi să învăţăm să ne respectăm unii pe alţii, să respectăm munca altora şi atunci vom ajunge să ne respecte şi alţii ca popor.

Este rolul nostru, ca politicieni, să fim "vârful de lance" al acestei renaşteri a poporului nostru, iar Uniunea Social-Liberală să lase deoparte orice disensiune internă, pentru a pune pe primul plan interesul naţional. Contextul economic mondial nu ne este deloc favorabil şi de aceea nu ne mai putem permite ca societatea să fie divizată. Este obligatoriu să le redăm încrederea românilor în forţele lor.

Numai convingându-i că politicienii luptă pentru interesele naţionale, vom declanşa acea voinţă de a învinge, proprie poporului nostru, atunci când se află pe marginea prăpastiei. Acţionând în folosul cetăţenilor acestei ţări, aceştia îşi vor recăpăta încrederea în instituţiile statului şi în valorile naţionale şi vor ajunge în situaţia de a fi din nou solidari.

Sunt convins că poporul român are capacitatea de a-şi asigura propriul destin, în sânul Uniunii Europene, păstrând în acelaşi timp identităţile care ne fac ceea ce suntem.

După cum spune şi titlul, este timpul ca politicilor de dezbinare şi ură ale lui Traian Băsescu să le răspundem prin acţiuni de tipul "toţi pentru unul şi unul pentru toţi".