Cristina Nichita
Cristina Nichita

Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.11/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.22 Cristina Nichita - declaraţie politică cu tema: "Pensii nesimţite";

 

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

O invit la microfon pe doamna deputat Cristina Nichita. Se pregăteşte domnul deputat Flavius Măduţa.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina Nichita:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Acelaşi lucru vroiam să spun şi eu, legat de faptul că domnul profesor, colegul nostru, a folosit cuvântul handicapat şi consider că nici măcar la peiorativ nu trebuie să-l folosim, ca şi autist şi toate cele...

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Pensii nesimţite".

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Sintagma "Pensii nesimţite" a rămas în memoria românilor ca fiind punctul de maxim al excesului Guvernului Boc, care la indicaţia expresă a preşedintelui Băsescu a adoptat măsura catastrofală a tăierii pensiilor şi salariilor, spulberând bruma de prosperitate adunată succesiv de guvernele PSD şi PNL.

Vă aduceţi aminte că atunci se dădeau exemple de pensii de sute de milioane de lei, aparatul propagandistic portocaliu uitând să spună că ele sunt, de fapt, excepţii şi că ponderea lor în bugetul pensiilor nu e una semnificativă.

Cuvântul "nesimţire" are în limba română două sensuri: cel mai obişnuit, acela de aroganţă, de lipsă de simţ moral, dar ştim cu toţii că el mai înseamnă şi lipsă de simţire, de compasiune, de grijă şi de solidaritate.

Folosind acest al doilea sens al cuvântului, aş vrea ca în declaraţia mea politică de astăzi să vorbesc despre indemnizaţii nesimţite.

Aşa după cum probabil foarte mulţi dintre dumneavoastră ştiţi, indemnizaţiile persoanelor cu handicap sunt stabilite în cuantum fix. Cea mai mare dintre ele este de 293 de lei pe lună şi este acordată unei persoane cu handicap sever, care nu pot munci şi nici nu pot să se îngrijească singure.

Nu cuantumul acestei sume este revoltător. La urma, urmei, economia românească poate susţine doar ceea ce poate susţine. Ştim cu toţii că exigenţele unui buget fără derapaje lovesc fără alegere şi impun decizii, adeseori dureroase.

Problema fundamentală este însă inexistenţa unui mecanism legal de indexare anuală a acestor indemnizaţii. În cazul de faţă, de pildă, indemnizaţiile persoanelor cu handicap nu au mai fost mărite din anul 2008.

În cei şase ani scurşi de atunci inflaţia cumulată a trecut de 20%.

După cum vedeţi, nu este vorba de sume mari, care să afecteze bugetul în mod semnificativ, ci mai degrabă de grija pentru persoanele cu handicap, de grija pentru persoanele cu dizabilităţi.

Ştiu că în multe cercuri, în multe medii sociale, aceste indemnizaţii sunt privite cu neîncredere. Trăiesc printre români şi am auzit şi eu nenumărate legende cu privire la modul în care comisiile medicale care certifică handicapul pot fi influenţate, sensibilizate.

Am citit în presă şi cazuri în care jumătate din populaţia unei comune avea grad de handicap şi nu pot nega că în unele judeţe există un număr suspect de mare de beneficiari ai acestor indemnizaţii. Dar aceasta este o altă problemă, este problema procuraturii, e problema organismelor care veghează asupra deontologiei medicilor.

Eu mă refer în această declaraţie la persoanele care au cu adevărat nevoie şi se încadrează în litera şi în spiritul legii, în condiţiile de handicap care le fac eligibile pentru acordarea unei indemnizaţii.

Voi spune chiar mai mult: eliminarea abuzurilor din acest sistem ar putea fi, ar trebui să fie, în sine, resursa prin care indemnizaţiile persoanelor cu handicap să crească simţitor.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Această chestiune a neindexării indemnizaţiilor persoanelor cu handicap am adresat-o ca interpelare şi doamnei Mariana Câmpeanu, ministru al muncii, aşteptând un răspuns tehnic cu cifre şi orizonturi de aşteptare.

Vin, însă, în faţa dumneavoastră, fiindcă vreau să vă atrag atenţia asupra lipsei de grijă care a făcut ca pe parcursul anilor să nu fie pus la punct un sistem de indexare al acestor indemnizaţii, fiindcă de multe ori bani mai mulţi nu putem da, dar nimic nu ne împiedică să ne arătăm celor defavorizaţi că suntem alături de ei, că şi ei fac parte din societatea noastră.

Vă mulţumesc.

Deputat PSD, Cristina Nichita.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Mulţumesc.