Parliamentary debates

Domnul Valentin Blănariu:

"Infractorii, protejaţi de Constituţie"

Evenimentele din ultimele luni legate de activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie ne pun pe gânduri.

Anchetele numeroase acestei agenţii care vizează un număr greu de crezut de deputaţi, senatori, primari, preşedinţi de consilii judeţene şi alţi demnitari ai statului ne dau în acelaşi timp speranţa, dar stârnesc şi temerea faţă de un exces de zel al DNA şi al altor instituţii care contribuie la lupta anticorupţie.

Bilanţul DNA din anul 2014 este unul impresionant: 96 de procurori DNA au prelucrat un număr record de 9.100 de anchete şi 317 rechizitorii. Peste 1.100 de inculpaţi au fost trimişi în judecată şi peste 1.130 au fost condamnaţi definitiv, la numai 9% achitări - sub media europeană. Parlamentul a primit cereri de urmărire penală a 9 parlamentari şi 12 miniştri, 35 de magistraţi au fost trimişi în judecată, 20 condamnaţi, peste 700 de dosare instrumentate anul trecut sunt cauze având ca obiect suspiciunea de fraudare a fondurilor. Totodată, valorile indisponibilizate în 2014 au fost de peste 310 milioane euro, reprezentând de peste 13 ori bugetul DNA. Mai sunt de soluţionat peste 5.000 de dosare.

Dacă ne gândim la faptul că acele anchete vizează faptele de corupţie, cuprinzând în mare parte încălcarea normelor referitoare la îndatoririle funcţionarului public, precum luarea şi darea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenţă etc., desfăşurate în scopul obţinerii de avantaje materiale sau morale, a unor poziţii sociale sau politice înalte, nu ne rămâne decât convingerea că trăim într-un sistem infestat de o molimă pentru care avem nevoie mare de un remediu şi apoi de imunizare.

Văzând situaţia, bineînţeles şi din perspectiva unui parlamentar, am în acelaşi timp convingerea că rolul meu şi rolul nostru ca parlamentari în acest tratament al sistemului nu trebuie să fie decât cel legislativ, decizional, atunci când este solicitată crearea sau modificarea unei baze legislative care facilitează agenţiilor competente în problema anticorupţiei epurarea menţionată. Nicidecum Parlamentul nu trebuie să fie implicat sau solicitat să faciliteze urmăririle penale ale DNA atunci când ancheta vizează un parlamentar.

Fiecare dintre instituţiile statului de drept, instanţele, poliţia, procurorii, au un rol unic şi trebuie să li se permită să-şi facă datoria fără influenţare din exterior. Independenţa acestor instituţii trebuie să fie garantată, ceea ce reprezintă şi rolul Parlamentului atunci când este vorba de anchetarea unui parlamentar care, datorită Constituţiei, beneficiază de o imunitate calificată. În temeiul imunităţii parlamentare, deputaţii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei Deputaţilor, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aceste reglementări constituţionale reprezintă o aglomerare a competenţelor la adresa Parlamentului şi o ruptură în principiul separaţiei puterilor de stat, întrucât puterea judecătorească este dependentă de o decizie a legislativului pentru a-şi împlini sarcina.

Urmând acel principiu la baza democraţiei noastre constituţionale nu mi se pare consecvent ca parlamentarul să beneficieze de un plus de protecţie din partea legiuitorului atât timp cât pretindem că celelalte instituţii, respectiv celelalte puteri ale statului îşi împlinesc îndatoririle în mod corect şi legal. Pornind de la această premisă nu există niciun pericol ca Parlamentul să devină nefuncţional sau inoperativ din cauza numărului mare de arestări de parlamentari.

Evident este că există temerea faţă de un exces de zel al DNA şi al altor instituţii care contribuie la lupta anticorupţie. Vocile care acuză un exces de zel aparţin în majoritatea cazurilor celor care sunt puşi sub acuzaţie sau care se ştiu implicaţi în situaţii vizate de anchetele DNA.

În oricare situaţie ne aflăm, ne bazăm pe profesionalismul acestor instituţii de a ancheta şi analiza acuzaţiile. Întocmai pentru garantarea acestui profesionalism este imperativă protejarea independenţei instituţiilor şi a capacităţii lor de a ancheta cazuri.

Cea mai mare provocare pentru noi, acum, este să urmăm mai departe epurarea sistemului, fără a permite factorilor externi, cum ar fi mediul politic, lobbyismul economic şi serviciile de informaţii, orice grad de influenţă în lupta anticorupţie.

Ceea ce se întâmplă este o reflexie a seriozităţii sporite a statului şi a tuturor părţilor implicate în lupta anticorupţie, a consolidării statului de drept şi a determinării de a mări ritmul pentru a deveni un partener egal în spaţiul UE şi Schengen.

Un lucru este însă clar: pentru a garanta succesul acestor instituţii în eforturile lor este necesar să depăşim momentul în care Parlamentul se opune anchetării membrilor săi.

Primul pas este soluţionarea pozitivă a oricărei cereri de urmărire penală a unui parlamentar sau ministru, fără excepţie.

Al doilea pas este revizuirea Constituţiei, în sensul aplicării imunităţii Parlamentului doar în ceea ce priveşte voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Este inadmisibil ca sub umbrela Constituţiei faptele penale ale parlamentarilor să fie ignorate.