Florin Gheorghe
Florin Gheorghe

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.217/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.22 Florin Gheorghe - declaraţie politică: "Cum s-a compromis în România termenul reformă";

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Gheorghe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Câtă credibilitate mai are astăzi un om politic sau decident local atunci când se angajează că va demara reforma? Cred că răspunsul îl cunoaştem cu toţii. De unde provine această lipsă de încredere a cetăţenilor? Este iarăşi uşor de spus. Fără excepţie, toate perioadele electorale din ultimii douăzeci şi cinci de ani au fost marcate de promisiuni de reformă. Toate partidele politice şi toţi politicienii au clamat la unison că, dacă vor fi aleşi, vor face reformă. Din păcate, câtă reformă s-a făcut în România se poate vedea cu ochiul liber.

Reforma din educaţie. Atâta reformă am avut în educaţie, încât anual mii de posturi didactice sunt ocupate de suplinitori, pentru că dascălii de profesie au fugit de salariile mizere din sistem. Reforma se vede şi în miile de şcoli fără avize sanitare, fără încălzire, cu pereţi scorojiţi şi cu băncile rupte şi fără materiale didactice. Reforma din educaţie se poate măsura şi prin cel mai mare număr de analfabeţi la mia de locuitori din Uniunea Europeană, la miile de copii din mediul rural care părăsesc şcoala, la miile de studenţi de elită care părăsesc definitiv ţara.

Reforma din sănătate. Şi pe aceasta România a încheiat-o. Zeci de spitale s-au închis, zeci de mii de medici au părăsit deja ţara şi nu îi vom mai recupera vreodată, miliarde de lei se duc în toate direcţiile numai către nevoile pacienţilor nu. În cele mai multe unităţi sanitare dotările sunt la fel ca acum patru decenii, iar pacienţii trebuie să vină cu pastilele şi pansamentele de acasă.

Reforma din economie. Cred că este prima finalizată, încă de la sfârşitul anilor ´90, atunci când fabrici competitive sau active strategice au fost privatizate împotriva intereselor naţionale sau au dispărut definitiv, fără ca cineva să-şi dea seama sau cineva să fie tras la răspundere.

Stimaţi colegi,

Bănuiesc faptul că aţi înţeles nota ironică pe care am avut-o la modul în care a fost înţeleasă şi mai ales cum a fost făcută reforma din România. Sărăcia în care se zbat mai bine de 30% dintre români, serviciile publice scumpe şi de proastă calitate sunt rezultatul modului în care a fost compromisă reforma ori de câte ori a fost clamată. Majoritatea personajelor publice se înghesuie acum să spună că singura soluţie este ca reforma să vină de la Bruxelles. Voi spune şi eu ceea ce spunea Vasile Boerescu după Convenţia de la Paris: "Europa ne-a ajutat ... rămâne să ne ajutăm şi noi înşine!". Aşadar, îndreptarea lucrurilor nu poate veni decât de la noi, din decizii corecte îndreptate către interesul cetăţenilor, şi nu din decizii ghidate de interese particulare.

Deputat UNPR, Florin Gheorghe.