Costel Lupaşcu
Costel Lupaşcu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.63/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.22 Costel Lupaşcu - declaraţie politică având ca obiect "Dezvoltarea învăţământului tehnic şi profesional prin organizarea de şcoli de meserii în funcţie de specificul socio-economic al fiecărui judeţ din ţară".  

Domnul Costel Lupaşcu:

"Dezvoltarea învăţământului tehnic şi profesional prin organizarea de şcoli de meserii în funcţie de specificul socio-economic al fiecărui judeţ din ţară"

Principalul obiectiv al Guvernului condus de Sorin Grindeanu şi de majoritatea parlamentară PSD-ALDE în ceea ce priveşte piaţa muncii constă în oprirea urgentă a exodului tinerilor din ţara noastră. În acelaşi timp, ne-am luat angajamentul că în cei patru ani de guvernare vom crea şanse reale pentru tinerii români de a face parte din clasa de mijloc.

De aceea, consider că avem nevoie de dezvoltarea unui învăţământ tehnic şi profesional de calitate în fiecare judeţ din ţară.

Prioritatea pentru fiecare unitate administrativ-teritorială din România trebuie să fie programele pentru tineri în vederea însuşirii unei profesii. Cu toate că am inclus în programul de guvernare alocarea de finanţări de la bugetul de stat şi din fonduri europene pentru realizarea de programe de ucenicie pentru învăţarea unei meserii şi stagii pentru obţinerea de experienţă profesională dedicate absolvenţilor de studii superioare cu vârsta între 20-24 ani, avem nevoie şi de organizarea şcolilor de meserii. Astfel, în fiecare oraş din ţară trebuie să includem în strategia de dezvoltare locală aceste tipuri de unităţi prin care fiecare tânăr să aibă şansa de a se califica într-o meserie şi apoi de a dobândi un loc de muncă.

În prezent, capacitatea unităţilor de învăţământ de pe plan local din anumite zone ale ţării de a furniza forţă de muncă calificată este limitată. Piaţa locală a muncii a cunoscut modificări majore în ultimul deceniu, pe fondul apariţiei a noi investitori şi a declinului ramurilor industriale tradiţionale. În acest sens, oferta educaţională nu este integral adaptată la cerinţele mediului de afaceri local.

Proiectul pe care îl propun, în legătură cu şcolile de meserii, are în vedere asigurarea corelării dintre oferta educaţională şi cerinţele mediului de afaceri local, prin adaptarea curriculei, înfiinţarea de noi specializări şi sprijinirea activităţilor de ucenicie, mentorat şi practică ale elevilor din învăţământul tehnic şi profesional în unităţile economice din fiecare judeţ şi oraş.

Consider că administraţia publică locală, împreună cu inspectoratele şcolare judeţene şi agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă trebuie să colaboreze pentru a integra cât mai mulţi tineri pe piaţa muncii la nivel local.

De aceea, consider important ca fiecare administraţie publică locală să realizeze un studiu privind necesarul de forţă de muncă pe piaţa locală, astfel încât să sprijine dezvoltarea unei şcoli de meserii administrată de primărie.

Şcoala se va baza pe un parteneriat între primărie şi diverşi agenţi economici care sunt în căutare de forţă de muncă calificată pe un anumit domeniu.

În cadrul acestei şcoli, primăria va asigura calificarea corespunzătoare, pe poziţiile vizate de agentul economic. Agentul economic îşi va asuma menţinerea locurilor de muncă nou create pentru o anumită perioadă de timp. În caz contrar, va fi obligat să achite costurile primăriei privind calificarea persoanelor.

Această propunere pe care v-am făcut-o astăzi, stimaţi colegi, am transmis-o şi Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. După primirea răspunsurilor de la autorităţile centrale vă solicit sprijinul pentru a colabora la instituirea cadrului legal prin care să creştem nivelul de integrare al tinerilor pe piaţa muncii. Acest proiect va completa măsurile din programul de guvernare al PSD, care au început să fie puse în practică de fiecare minister în parte: programele de internship, subvenţionate de stat cu 1.000 de euro pentru fiecare angajat prin care aceste stagii se transformă în contracte de muncă pe o perioadă minimă de 2 ani; programe tip pasarelă, care presupun realizarea de locuri de muncă temporare în sectorul public pentru dobândirea de competenţe profesionale, prin care se urmăreşte realizarea de 10.000 de joburi în următorii 2 ani; acordarea de ajutoare de stat în valoare de 500 de euro pe an pentru fiecare ucenic, pentru realizarea tranziţiei de la şcoală la muncă pentru firmele care au sub 50 de salariaţi şi angajează minim cinci ucenici pentru o perioadă de 2 ani.