Găvrilă Ghilea
Găvrilă Ghilea

Sittings of the Chamber of Deputies of October 15, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.118/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 15, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.22 Găvrilă Ghilea - declaraţie politică: "«Dura lex sed lex». «După faptă şi răsplată!»";

Domnul Găvrilă Ghilea:

Dura lex sed lex». «După faptă şi răsplată!»"

Având în vedere gravitatea infracţiunilor de furt şi furt calificat, împăcarea părţilor, cu consecinţa dispunerii unei soluţii de clasare în faza de urmărire penală sau de încetare a procesului penal în faza de judecată, nu era posibilă, potrivit vechiului Cod penal.

Legiuitorul a acceptat, totuşi, o singură excepţie, care făcea posibilă împăcarea părţilor doar în cazul infracţiunii de furt calificat comisă între soţi sau între rude apropiate, ceea ce presupunea o gravitate mai redusă.

Cu toate acestea, artizanii noului Cod penal au făcut posibilă împăcarea părţilor în faza de urmărire penală sau în faza de judecată, până la începerea cercetării judecătoreşti, deşi gravitatea infracţiunilor este deosebit de mare.

Astfel, în Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 757, din 12 noiembrie 2012, la Capitolul II, punctul 23 al articolului 245 modifică şi completează articolul 231 din noul Cod penal, exonerând de răspundere penală, în cazul împăcării părţilor, nu numai pe autorii faptelor săvârşite între membrii de familie de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, ci şi pe cei ai faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 230.

Cu alte cuvinte, începând cu data de 1 februarie 2014, autorii unor infracţiuni de o gravitate deosebită ca furtul simplu (art. 228 noul Cod penal), furtul calificat, săvârşit într-un mijloc de transport în comun, ori în timpul nopţii, de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, sau prin efracţie, escaladare ori prin folosirea fără drept a unei chei adevărate sau a unei chei mincinoase şi chiar prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere (art. 229 alin. (1) noul Cod penal), furtul calificat săvârşit prin violare de domiciliu sau sediu profesional ori de către o persoană având asupra sa o armă (art. 229 alin. (2) noul Cod penal) sau furtul în scop de folosinţă (art. 230 noul Cod penal) pot scăpa de răspunderea penală prin împăcarea părţilor.

Profesioniştii dreptului penal arată că, deşi numărul acestor infracţiuni contra patrimoniului este deosebit de mare, în practică, prin posibilitatea de încetare a procesului penal ca urmare a împăcării părţilor, este încurajată tocmai comiterea acestor infracţiuni.

Din aceste considerente, mobilizarea poliţiştilor, procurorilor şi judecătorilor în cazul acestor infracţiuni este foarte mare, necesitând resurse umane şi materiale însemnate, pentru ca, după luni de investigaţii efectuate de organele de urmărire penală, toată munca acestora să fie lipsită de eficienţă printr-o simplă împăcare a părţilor.

Este evident că, sub umbrela unor astfel de prevederi legale, inculpaţii care comit asemenea infracţiuni vor avea interesul să se împace doar în cazul celor demontate prin probe certe, existând posibilitatea reală ca, pentru restul fărădelegilor, făptuitorii să rămână nepedepsiţi.

Mai mult, în unele dintre situaţii, banalele infracţiuni de furt calificat degenerează în fapte mult mai grave, chiar tâlhării sau omoruri.

De altfel, o statistică privind infracţiunea de furt calificat a relevat faptul că, doar în semestrul I al anului 2019, la nivelul Ministerului Public, s-au adoptat soluţii de clasare într-un număr de 3.932 cauze prin împăcarea părţilor, iar în alte 604 cauze prin retragerea plângerii prealabile. Acestea depăşind cu mult numărul inculpaţilor trimişi în judecată pentru această infracţiune, în semestrul I al anului 2019, respectiv 2.871.

Conducerea acestei instituţii a sesizat că se înregistrează o tendinţă de scădere continuă a numărului inculpaţilor trimişi în judecată, mai mică însă decât a procentului de creştere a numărului soluţiilor de clasare prin împăcarea părţilor şi retragerea plângerii prealabile şi concluzionează că, prin urmare, criminalitatea în materie nu a scăzut, însă s-a redus fermitatea reacţiei sistemului judiciar faţă de acest fenomen.

Din aceste considerente, este imperios necesară modificarea şi completarea corespunzătoare a art. 231 din Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal, astfel încât doar faptele de furt, furt calificat şi furt în scop de folosinţă săvârşite între membrii de familie, de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, să se pedepsească numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor să conducă la înlăturarea răspunderii penale.

În celelalte situaţii, chiar dacă va fi dură, legea trebuie aplicată. După faptă şi răsplată!