Romulus-Marius Damian
Romulus-Marius Damian

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.90/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.22 Romulus-Marius Damian - intervenţie referitoare la "Evaluarea naţională 2022";

Domnul Romulus-Marius Damian:

"Evaluarea naţională 2022"

Un număr de 155.000 de elevi ai claselor de a 8-a au susţinut ieri primul mare examen la Limba şi Literatura Română, urmând ca joi, 16 iunie, să susţină cel de-al doilea examen, la Matematică, iar vineri, 17 iunie, ultimul examen, la limba maternă, acolo unde este cazul.

Toţi aceşti elevi îşi doresc să intre la unul dintre liceele la zi din România, iar emoţiile s-au resimţit, fiind primul mare examen din viaţa lor, care, într-un fel sau altul, le decide viitorul acestor copii, fiindcă succesul acestor examene şi alegerea liceului, după afişarea notelor de la Evaluarea Naţională, sunt extrem de importante şi reprezintă pasul următor în dezvoltarea educaţională, şi nu numai a acestor elevi.

În acest sens, doresc să le transmit elevilor un mesaj, care sper să îi ajute în această perioadă, şi anume că fiecare clădire începe cu o fundaţie, iar dacă aceasta nu este zidită bine, la un moment dat, clădirea va ceda. Oamenii sunt fundaţia acestei societăţi în care trăim cu toţii, iar "Omul nu poate deveni om decât prin educaţie".

Îmi doresc ca elevii să se analizeze bine pe ei înşişi, să fie determinaţi, să îşi facă o idee clară asupra cum şi-ar dori să arate viitorul lor, să îl vizualizeze, şi cu acestea în gând să finalizeze cu succes examenele de la această Evaluare Naţională, să aleagă apoi liceul care consideră că îi reprezintă cel mai bine şi i-ar ajuta în viitoarele lor alegeri, astfel încât drumul lor în viaţă să urmeze cursul pe care şi-l doresc. Desigur, fiecare drum al unui om are atât suişuri, cât şi coborâşuri, dar momentele mai grele îi vor face şi mai puternici şi este foarte important să nu renunţe niciodată să-şi urmeze visele.

Dragi elevi, vă doresc multă baftă şi mult succes la următoarele examene şi multă înţelepciune atât în alegerea ce urmează să o faceţi după afişarea notelor, cât şi în viaţa voastră de zi cu zi! Doamne ajută!