Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.5/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.24 | Cezar-Florin Preda - declaraţie politică având ca subiect faptul că "Decidenţii au neglijat foarte mult rolul elevului în procesul de educaţie, ori acesta este fundamental"; | ![]() |
||
|
"Decidenţii au neglijat foarte mult rolul elevului în procesul de educaţie, ori acesta este fundamental" Educaţia este una dintre priorităţile Guvernului României şi cea mai mare realizare a acestuia în domeniu este adoptarea Legii educaţiei naţionale în ianuarie anul acesta. Aplicarea acestei legi va însemna modernizarea în profunzime a învăţământului românesc. În centrul noii legi a educaţiei sunt elevii şi studenţii. Personal, cred că nicio lege nu va reuşi singură şi nu va face reformă, oricât am clama-o la televizor. În sprijinul modernizării educaţiei româneşti am depus două iniţiative legislative care, la fel ca şi Legea educaţiei, pun centrul de greutate pe elev. Mult timp, dar şi în prezent, voci autorizate afirmă cu duritate că profesorii sunt principalii vinovaţi pentru lipsa de performanţă a educaţiei. Eu cred că este o greşeală foarte mare să priveşti lucrurile din acest punct de vedere. Eu cred că s-a neglijat foarte mult rolul elevului în procesul de învăţare. Or, elevul are de asemenea un rol fundamental, indestructibil legat de rezultatele sale la învăţătură. Triunghiul educaţiei format din elevi-profesori-părinţi trebuie să fie monitorizat în egală măsură. Cele două iniţiative fixează, în fond, reguli. România nu poate merge înainte fără reguli respectate. Prima lege prevede interzicerea accesului minorilor în localuri publice după ora 21.00, în zilele de duminică-joi, inclusiv, pe perioada celor două semestre şcolare, dacă nu sunt însoţiţi de părinţi sau de reprezentantul legal. Elevul trebuie să fie odihnit. Nu este vorba atât despre cum îşi petrece el timpul într-un local public, cât despre faptul că este un timp pierdut, şi a doua zi acesta ajunge obosit la şcoală. A doua iniţiativă prevede introducerea unor măsuri pentru creşterea prestigiului educaţiei în învăţământul primar, clasele I-IV, şi gimnazial. Vestimentaţia şcolară obligatorie are ca principal scop concentrarea elevilor pe actul de educaţie desfăşurat în clasă. Cel mai frecvent reproş pe care l-am auzit în dezbateri sau l-am citit pe forumuri e acela că uniforma îngrădeşte creativitatea elevilor. În realitate, din 24 de ore, câte are o zi, elevul are 16-18 ore să fie creativ în ce domeniu doreşte, dar 6-7 ore, cât stă la şcoală, toată creativitatea lui trebuie să se centreze pe informaţia primită în clasă. Rog toţi colegii din Comisiile pentru învăţământ ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să sprijine aceste iniţiative şi să-şi aducă aportul la ele, în vederea modernizării şi creşterii performanţelor educaţiei în şcolile din România. Implementarea acestor legi este necesară. Sper ca cei care acum susţin aceste iniţiative să le aplice întocmai, începând cu următorul an şcolar, spre binele elevilor noştri. |



