Parliamentary debates

Doamna Ana Birchall:

În această declaraţie vreau să vă supun atenţiei fenomenul reprezentat de violenţa domestică, o problemă delicată cu care România, dar şi Europa, se confruntă la ora actuală şi pentru soluţionarea căreia se fac eforturi la cele mai înalte niveluri.

Ştim cu toţii că violenţa domestică reprezintă acel abuz domestic, familial, dintr-o relaţie precum mariajul, concubinajul sau familia. Acest tip de agresiune cunoaşte mai multe forme, precum agresiunea fizică, abuzul sexual, abuzul emoţional, intimidarea, urmărirea şi privarea economică.

Oricine poate ajunge la un moment dat o victimă a violenţei în familie, indiferent de pătura socială din care face parte, astfel că soluţionarea şi dezbaterea acestei probleme ar trebui să fie un punct de interes pentru fiecare dintre noi. Violenţa intrafamilială se manifestă în toate mediile socio-culturale, indiferent de caracteristicile sale.

Statul român înainte de 1989 nu a ţinut nicio statistică oficială şi nici nu a întreprins o cercetare ştiinţifică cu privire la violenţa domestică, deşi asemenea cazuri erau foarte răspândite la nivelul întregului teritoriu.

Din 1990 au început să fie realizate studii care să ofere o viziune asupra impactului pe care acest tip de violenţă îl are la nivelul societăţii româneşti, însă aceste studii erau realizate la o scală redusă. În 1995, într-un raport al Minnesotta Advocates for Human Rights se arăta că violenţa domestică este o problemă frecventă a statului român. Deşi între 1997 şi 1999 au fost realizate numeroase proiecte de modificare a Codului Penal, în aşa fel încât violenţa domestică să fie reglementată, nu s-a ajuns la niciun rezultat, iar cazurile de violenţă în familie au continuat să existe.

În anul 2012, în luna martie, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr.25/2012 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, putându-se în acest fel să se facă apel la noile instrumente de luptă împotriva agresorilor domestici: ordinul de restricţie şi ordinul de prevenţie. Legea prevede că organele de poliţie au dreptul să intervină în conflictele domestice şi să depăşească "bariera" uşii, care era prevăzută în vechea formă a legii.

Cadrul legislativ oferă noi instrumente de combatere şi de prevenire a violenţei în familie, ceea ce reprezintă un fenomen grav al comunităţii în care trăim, o problemă considerată de unii specialişti o formă de tortură, date fiind caracteristicile sale.

O dificultate în ceea ce priveşte violenţa domestică o reprezintă aceea că victimele unui asemenea abuz nu au curajul şi posibilitatea să se adreseze autorităţilor. În România, peste 800.000 de femei recunosc că sunt victimele violenţei domestice, actele de violenţă având loc în spaţiul locuinţei şi fiind ascunse de cele mai multe ori de către victimă, din cauza sentimentului de teamă faţă de agresor şi de jenă faţă de societate. În aceste condiţii nu se poate şti cu adevărat numărul real al victimelor acestui act de violenţă, dar se poate face o paralelă cu o statistică europeană, conform căreia o femeie din cinci este victima violenţei intrafamiliale.

Femeile, care reprezintă marea majoritatea a victimelor unor asemenea abuzuri, nu au la cine să apeleze într-o asemenea situaţie. Astfel, acestea acceptă să trăiască sub teroare, la fel ca şi sute de mii de copii, victime directe sau colaterale ale acestui tip de violenţă.

La nivelul societăţii româneşti, aşa cum arată un studiu, 50% dintre români consideră că violenţa domestică reprezintă un fapt normal, percepţie care a făcut ca faţă de 2009, în anul 2012 să crească infracţiunile intrafamiliale cu 26%, în timp ce numărul loviturilor cauzatoare de moarte s-au dublat.

La un an de la adoptarea Legii nr.25/2012 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, putem observa că aproximativ 1000 de persoane au depus cereri pentru ordin de protecţie împotriva partenerului de viaţă, pentru violenţă domestică, aşa cum rezultă dintr-o cercetare întreprinsă de mai multe organizaţii pentru drepturile femeilor.

Conform studiului derulat la nivelul României, din cele 1009 cereri pentru obţinerea unui ordin de protecţie în ultimul an, doar 406 au fost admise. Procentul cererilor depuse de femei este unul covârşitor faţă de celelalte categorii: 953 de cereri depuse de femei şi 59 de bărbaţi. Judeţele în care s-au înregistrat cele mai multe cereri au fost în Bucureşti cu 113, Bacău 70 şi Vaslui 60.

Judeţul Vaslui, pe care îl reprezint în Parlamentul României, s-a înscris printre acele zone din România care au înţeles importanţa problemei violenţei domestice. La nivelul judeţului au fost organizate, de-a lungul timpului, campanii ce au avut ca scop conştientizarea populaţiei cu privire la pericolul pe care îl reprezintă violenţa domestică.

De asemenea, la nivelul judeţului a fost marcată prin diverse manifestaţii Ziua Internaţională Împotriva Violenţei asupra Femeilor. Ideea acestor campanii este aceea de a atrage atenţia la nivel local asupra diferitelor forme de violenţă cu care se confruntă femeile. Dar, sigur, că mai sunt multe lucruri de făcut având în vedere că, aşa cum am arătat mai sus, judeţul Vaslui se numără, din păcate, printre judeţele fruntaşe în ceea ce priveşte numărul cazurilor de violenţă domestică.

Consider că este nevoie, la nivelul întregii ţări, de o intensificare a eforturilor, în vederea găsirii unor soluţii pentru a preveni şi a combate violenţa împotriva femeilor şi a violenţei domestice în general. Trebuie să transmitem un semnal ferm că această situaţie nu mai poate continua şi că se impun măsuri din ce în ce mai concrete şi severe pentru a combate acest fenomen.

Violenţa în cadrul intrafamilial reprezintă un apogeu al discriminării împotriva femeilor, iar aceste acte de violenţă pot duce chiar la crime. Violenţa domestică se adaugă celorlalţi factori care împiedică promovarea drepturilor femeilor în societate şi favorizează violenţa de gen.

La nivelul Uniunii Europene a fost promovată Convenţia Consiliului Europei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, fiind semnată până în prezent de 17 state membre ale Uniunii Europene, dar ratificată numai de unul singur. Ratificarea Convenţiei este decisivă, pentru că în textul său este prevăzut pentru prima dată în istorie că violenţa împotriva femeilor şi violenţa domestică nu sunt probleme private, şi că agresorul va primi o pedeapsă mai severă dacă victima este soţia, partenera de viaţă sau membru al familiei.

Săptămânile trecute am fost numită de către Parlamentul României, parlamentarul român de referinţă în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru campania privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.

Calitatea conferită de această nominalizare îmi oferă posibilitatea de a-mi manifesta angajamentul şi interesul faţă de promovarea drepturilor femeilor. Din această postură voi sprijini eforturile şi deciziile pentru a avea şi în România un cadru legal european. Fac apel şi pe această cale către toţi colegii şi colegele parlamentari, pentru a se alătura eforturilor pentru combaterea fenomenului violenţei domestice, astfel încât cazurile de violenţă domestică să se micşoreze ca număr şi de ce nu să şi dispară!

Violenţa domestică împotriva femeilor şi copiilor aduce o atingere gravă demnităţii acestora. Trebuie să ne unim şi să punem capăt acestei probleme în societatea noastră, în primul rând prin educaţie, dar şi prin acţiune, printr-o mult mai activă responsabilitate civică şi prin legislaţie mult mai clară în definirea violenţei domestice şi în apărarea femeilor.

Aşa cum spunea şi preşedintele APCE, să rupem tăcerea în parlamentele noastre şi să acţionăm împotriva violenţei domestice asupra femeilor!

Este important ca până la sfârşitul anului România nu doar să fie un stat semnatar al Convenţiei de la Istanbul privind combaterea acestui fenomen, dar trebuie să o şi ratifice.

Violenţa domestică provoacă o serie de efecte negative la nivelul familiei, dar în special acolo unde există copii. Fenomenul acestui tip de violenţă înseamnă şi victime colaterale, iar din această privinţă trebuie să găsim o modalitate de a pune punct oricăror astfel de efecte, care pot duce la afectarea pe termen lung a copiilor şi a femeilor. Să spunem un nu hotărât violenţei tocmai pentru că violenţa naşte violenţă!