Andrei-Valentin Sava
Andrei-Valentin Sava

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.122/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.24 Andrei-Valentin Sava - declaraţie politică cu tema "Reconfirmarea sprijinului popular pentru strategia naţională de orientare pro-vest obligă viitoarea alianţă de guvernare la accelerarea reformelor şi îndeplinirea obligaţiilor asumate de Republica Moldova prin Acordul de Asociere";

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Reconfirmarea sprijinului popular pentru strategia naţională de orientare pro-vest obligă viitoarea alianţă de guvernare la accelerarea reformelor şi îndeplinirea obligaţiilor asumate de Republica Moldova, prin Acordul de Asociere"

Pe 1 decembrie, bucuria sărbătoririi Zilei Naţionale a României a fost dublată de cea a rezultatului votului din Republica Moldova. Cu această ocazie, doresc să îi felicit pe fraţii români de peste Prut pentru votul de încredere acordat parcursului democratic şi proeuropean al Republicii. Un vot corect, clar, fără tensiuni, desfăşurat în condiţii democratice.

Coaliţia de guvernare a reuşit, în toţi aceşti ani, să convingă electoratul care i-a fost alături în 2010 să îi rămână aproape şi în 2014. În următorul ciclu guvernamental, datoria administraţiei centrale este de a-i convinge şi pe aceia care astăzi sunt încă sceptici vizavi de aderarea la UE, de oportunităţile pe care acest drum le oferă Republicii. Convingerea lor, însă, trebuie să se facă prin reforme în interesul statului şi al cetăţenilor săi, prin liberalizare, creştere economică şi un nivel de trai mai bun. Vorbele şi propaganda, principalele mijloace de persuasiune ale comuniştilor şi ale reprezentanţilor rusofoni, s-au dovedit încă o dată insuficiente. Actualul guvern de orientare vestică a făcut paşi importanţi pe drumul aderării la UE, prin liberalizarea regimului de vize şi semnarea Acordului de Asociere. Eforturile pe acest drum trebuie continuate. Asta îşi doresc moldovenii, iar rezultatul alegerilor parlamentare este o reconfirmare a înţelegerii şi conştientizării de către cetăţeni a direcţiei bune spre care se îndreaptă ţara.

Reconfirmarea sprijinului popular pentru strategia naţională de orientare pro-vest obligă viitoarea alianţă de guvernare la accelerarea reformelor şi îndeplinirea obligaţiilor asumate de Republica Moldova, prin Acordul de Asociere. Concomitent cu sporirea comunicării cu UE, Guvernul va avea marea responsabilitate de a-şi îmbunătăţi comunicarea cu cetăţenii, care au nevoie să înţeleagă şi să vadă beneficiile apropierii de Comunitatea Europeană în viaţa lor de zi cu zi. Comunicarea cu cetăţenii este cu atât mai importantă cu cât tensiunile din regiune, şi mă refer aici la conflictul din Ucraina, sunt puternici factori de destabilizare locală. Mai mult, una dintre încercările alianţei de guvernare proeuropeană va fi un posibil referendum, în 2015, prin care socialiştii intenţionează să propună aderarea ţării la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazachstan, dar şi denunţarea Acordului de asociere cu UE.

Rezultatul alegerilor reprezintă un pas înainte pentru Republică, însă liderii viitoarei coaliţii de guvernare trebuie să privească înapoi cu înţelepciune la toate aspectele care le-au implicat alegerile şi scorul final al scrutinului electoral; de la opţiuni exprimate, până la nivelul prezenţei la urne. Chiar dacă cele trei partide de orientare vestică, PLDM, PDM şi PL, au obţinut numărul de mandate necesare pentru a continua o guvernare proeuropeană a Republicii Moldova, liderii lor nu trebuie să ignore rezultatul surprinzător al PSRM, partid naţionalist desprins din Partidul Comunist, care s-a clasat pe prima poziţie, cu aproape 21% din voturi.

Pe de altă parte, scorul mic obţinut de PCRM, condus de Vladimir Voronin, raportat la alegerile din 2010, nu demonstrează înfrângerea totală a orientării comuniste în Republică, ci doar îmbrăcarea unei haine noi, prin PSRM. Cetăţenii rămân încă divizaţi între oportunităţile rusofone şi valorile proeuropene.

În tot acest context, datoria Guvernului proeuropean este aceea de a reforma statul şi de a creşte nivelul de trai pentru toţi basarabenii, indiferent de opţiunea lor politică.

Faptul că majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova îşi doresc o continuare accelerată a parcursului european al ţării lor trebuie reflectată în formarea şi programul noului Guvern, concomitent cu consolidarea statului şi reducerea divizării la nivelul populaţiei.

În timp ce unirea naţiunii române într-un singur stat românesc reprezintă un ideal pentru toţi românii de pretutindeni, sprijinirea împlinirii aspiraţiilor de integrare europeană ale românilor de peste Prut rămâne un obiectiv asumat de către autorităţile de la Bucureşti. Euforia victoriei este mare nu doar între graniţele Republicii, cât şi în afara lor dar, în momentul de faţă, cel mai important pentru Moldova este ca noul guvern să se formeze cât mai repede, să se evite riscul unei instabilităţi politice, care să potenţeze acţiuni rău intenţionate de destabilizare a ţării.