Parliamentary debates

Domnul Dumitru Mihalescul:

"Să ducem toţi copiii la şcoală!"

Nu pot să nu constat faptul că, deşi suntem în anul 2017, la zece ani de la aderarea la Uniunea Europeană, deşi unii spun că "economia duduie", problemele sociale structurale din România continuă să se accentueze. Ce ţară este aceea în care unii se laudă că evoluţiile economice sunt printre cele mai bune din lume, dar tavanele şcolilor cad peste elevi în sălile de clasă? În beneficiul cui se duce creşterea economică din România, dacă unul din cinci copii nu poate să meargă la şcoală din cauza sărăciei? Cum putem spera la o ţară "ca afară", dacă generaţiile tinere nu ajung decât în parte să urmeze măcar cursurile învăţământului obligatoriu?

Când vor trece, oare, de la vorbe la fapte, adică la implementarea acelui pact pentru educaţie semnat, de toate partidele politice, în urmă cu zece ani?

Când, oare, vom acorda învăţământului românesc o finanţare adecvată nu de 6%, nu de 5%, dar măcar de 4-4,5%? Se pare că niciodată învăţământul nu este prioritatea vreunui Guvern!

Nu vreau să fiu înţeles greşit, pentru că aş acuza pe cineva anume! Starea jalnică în care se află astăzi învăţământul românesc nu este imputabilă numai unui ministru sau numai unui Guvern, ci este imputabilă tuturor miniştrilor şi tuturor Guvernelor care au condus România în ultimii douăzeci şi şapte de ani. Responsabilitatea pentru fundătura în care a fost dus învăţământul este a întregii clase politice, a tuturor partidelor şi a tuturor celor de a căror competenţă a depins schimbarea în bine, atât a infrastructurii şcolare, a salarizării dascălilor, cât şi a aducerii tuturor copiilor la şcoală.

Nu ştiu dacă, de la înălţimea clădirii Parlamentului se vede şi se cunoaşte faptul că, astăzi, în România, mii de copii nu merg la şcoală, nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că nu pot, pentru că sărăcia îi ţine acasă. Nu există copil care să nu-şi dorească să meargă la şcoală, să se joace cu ceilalţi, să-şi facă prieteni, să cunoască şi să descopere! Nu există părinţi care nu-şi doresc din toată fiinţa lor ca micuţii lor să aibă o şansă mai bună în viaţă, ştiind că acea şansă vine numai şi numai dacă vor merge la şcoală.

Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi că, pentru mii de familii, preţul unei perechi de ghetuţe îi împiedică să-şi trimită copiii la şcoală. Câţi, oare, cunosc faptul că mii de micuţi merg seara la culcare cu stomacul gol? Aceasta este România prosperă? Aceasta este România, "tigrul" creşterii economice europene? Personal, nu cred că aşa arată o ţară dezvoltată, o ţară cu ochii spre viitor.

Ca deputat, nu am constatat să existe vreo preocupare deosebită a Parlamentului României faţă de copiii din familii cu nevoi speciale, faţă de problema analfabetismului, faţă de abandonul şcolar tot mai mare. Nu am constatat să mişte pe cineva, guvernant sau parlamentar, nici măcar emoţional sau măcar formal, faptul că, în loc să meargă la şcoală, unii copii merg la munca grea a câmpului sau au grijă de animalele familiei sau ale altora. Această lipsă de preocupare a decidenţilor are, din păcate, implicaţii grave asupra vitorului acestor copii!

Toţi copiii trebuie să meargă la şcoală! Nu mai este niciun îndemn şi nicio lozincă, ci o obligaţie a noastră, a tuturor! Dacă vreme de 27 de ani niciun Guvern nici măcar nu şi-a propus acest obiectiv, cred că astăzi, la sfârşitul anului 2017, avem obligaţia de a nu mai tolera, niciun moment, ca problemele materiale să împiedice copiii să meargă la şcoală. Şcoala este singura care îi va face pe toţi mari! Cunoaştem foarte bine că şcoala înseamnă, în primul rând copii, dar şi dascăli şi infrastructura necesară.

Cred că testul competenţei clasei politice actuale, dar şi al Guvernului României, stă în modul în care vom reuşi să aducem toţi copiii la şcoală, asigurându-le tuturor şanse egale de reuşită în viaţă.