Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 10, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.71/2022
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 10, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 10, 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.24 | Bogdan-Alexandru Bola - intervenţie având tema "9 mai în istoria României şi a comunităţii europene"; | ![]() |
||
|
"9 mai în istoria României şi a comunităţii europene" Ziua de 9 mai are în conştiinţa poporului român, mai ales pentru noi, dobrogenii, o dublă semnificaţie: citirea Proclamaţiei Independenţei de Stat, la 9 mai 1877, în Parlamentul României şi ziua de naştere a Uniunii Europene, la 9 mai 1950. La 9 mai 1877, conform dorinţei populaţiei, armatei, opiniei publice, grupurilor politice şi guvernului, are loc o sesiune extraordinară a Adunării Deputaţilor, unde avea să se proclame independenţa României. Parlamentul a adoptat declaraţia de independenţă în aceeaşi zi, principele Carol promulgând-o a doua zi, pe 10 mai, sub numele de "Proclamaţie", dând ordin să fie publicată în Monitorul Oficial. Mihail Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine, arăta că, fiind stare de război cu Înalta Poartă, legăturile cu puterea suzerană fiind rupte, "Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare". Proclamarea independenţei de stat a României a fost apogeul unei politici bine pregătite în toate detaliile sale. Era o nouă expresie a politicii româneşti de a pune Europa în faţa faptului împlinit. Atitudinea puterilor europene faţă de proclamarea de către România a independenţei naţionale a fost, în general, rezervată şi rece, mergând până la ostilitate, în cazul Porţii şi Marii Britanii. Cea dintâi a declarat că îşi păstrează "drepturile intacte" asupra României şi-şi rezervă mijloacele de a le pune în aplicare. Guvernul englez, considerând proclamarea independenţei României "contrară tratatelor", s-a pronunţat pentru măsuri de pedepsire. De asemenea, la 9 mai 1950, sărbătorim şi ziua de naştere a Uniunii Europene! După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, mai multe personalităţi marcante ale vieţii politice europene au fost preocupate de crearea unor instituţii pentru apărarea păcii şi prevenirea izbucnirii unor noi conflicte armate. Bazele Uniunii Europene vor fi aşezate la 9 mai 1950 prin propunerea unui plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, plan propus de către ministrul de Externe al Franţei, Robert Schuman, şi care va deschide drumul construcţiei europene de astăzi. Declaraţia rostită de acesta a rămas înscrisă în istoria construcţiei europene drept "Declaraţia Schuman". Textul prevedea crearea unei Comunităţi a cărbunelui şi oţelului, ai cărei membri urmau să-şi gestioneze împreună aceste două resurse. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), înfiinţată de Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxembourg, a fost prima dintr-o serie de instituţii europene supranaţionale care au stat la baza Uniunii Europene de astăzi. "Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto. Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare, proporţionale cu pericolele care o ameninţă", spunea Robert Schuman. România a aderat la principiile Uniunii Europene în anul 1995, iar la 25 aprilie 2005 statele membre i-au confirmat adeziunea, fiind primită, împreună cu Bulgaria, la 1 ianuarie 2007, în Uniunea Europeană. |


