Adrian Alda
Adrian Alda

Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.68/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.24 Adrian Alda - declaraţie politică: "Lansez un apel pentru reducerea pesticidelor atât de nocive pentru sănătatea întregii biodiversităţi!";

Domnul Adrian Alda:

"Lansez un apel pentru reducerea pesticidelor atât de nocive pentru sănătatea întregii biodiversităţi!"

Folosirea pesticidelor, de multe ori în exces, în agricultură, fie din neatenţie, fie dintr-o doză prea mare de precauţie, conduce la o serie de probleme ireversibile pentru mediul înconjurător, precum şi pentru diverse specii şi chiar şi pentru sănătatea oamenilor. De aici rezultă o întrebare pe cât de legitimă, pe atât de necesară privind dorinţa noastră de a conserva şi proteja cât mai bine natura în detrimentul sau în favoarea unor culturi hiperbolice, estetice, dar lipsite de sustenabilitate pe termen lung şi, implicit, toxice pentru sănătatea consumatorilor şi chiar a insectelor care ajung să intre în contact cu ele.

Comisia Europeană prezenta, pe la mijlocul lui 2022, o propunere legislativă vizând, printre altele, reducerea utilizării lor, deci şi a riscurilor legate de pesticidele chimice cu 50% până la sfârşitul deceniului în curs. Această recomandare a fost intens contestată, criticii exprimându-şi preocuparea faţă de impactul ei asupra industriilor agricole şi a securităţii alimentare europene.

Este posibil ca acea sugestie a Executivului European să fi conţinut, în forma iniţială, mult prea multe reglementări şi să statueze şi o supraveghere continuă. În plus, momentul lansării ei nu a fost tocmai cel mai propice, având în vedere zvonistica privind o criză alimentară globală, susţinută de blocajele incipiente ale transporturilor de cereale ucrainene.

Dincolo de părerile foarte numeroase pro şi contra şi de luările de poziţie, diametral opuse şi mult prea rigide pe acest subiect, problema pesticidelor utilizate excesiv sau în mod necontrolat se reflectă clar în multe dintre fructele şi legumele care ne ajung în farfurie. Poate că procentul de 4% al alimentelor care depăşeau, în 2021, limitele autorizate de reziduuri de pesticide nu este unul înspăimântător, însă faptul că un fruct atât de popular cum este grepfrutul a constituit un adevărat atentat la sănătatea noastră, trebuie să îi pună pe gânduri şi să îi responsabilizeze mai mult pe producători.

Potrivit Agenţiei Europene pentru Mediu, AEM, 83% din solurile agricole testate în cadrul unui studiu realizat în 2019 conţineau pesticide.

Mai mult, în 2020, au fost detectate niveluri preocupante de pesticide în 22% din siturile supravegheate pe unele dintre râurile şi lacurile din Europa. La nivelul întregii comunităţi europene, cel mai mare număr de depăşiri ale pragului de preocupare a fost înregistrat în cazul substanţelor imidacloprid, din familia insecticidelor neonicotinoide, şi metaclor, un erbicid. Cea mai mare concentraţie a lor a fost înregistrată în nordul Italiei şi nord-estul Spaniei. Cât priveşte apele subterane, cele mai frecvente depăşiri ale cotei de îngrijorare le-a înregistrat atrazina, un erbicid interzis încă din 2007.

O cercetare elaborată, în principal, în Spania, Letonia, Ungaria, Republica Cehă şi Regatul Ţărilor de Jos între 2014 şi 2021, a stabilit că cel puţin două pesticide erau prezente în organismul a 84% dintre repondenţi.

Ştim cu toţii că, pentru om, expunerea la pesticide chimice, în principal prin alimente, dar şi pe cale aeriană determină dezvoltarea de boli cardiace, respiratorii şi neurologice, precum şi a diverselor forme de cancer.

Conform studiilor Agenţiei Europene pentru Mediu, "s-a constatat cu îngrijorare că toate pesticidele verificate au fost detectate în concentraţii mai ridicate la copii decât la adulţi". Această observaţie te lasă perplex, din cauză că indică în cel mai tranşant mod că viitorul nostru, copiii de astăzi, au şanse mai reduse la o sănătate satisfăcătoare şi chiar la viaţă. Asemenea concluzii trebuie să ne mobilizeze să luăm cele mai adecvate soluţii, astfel încât să putem beneficia de recolte suficiente, dar şi de calitate, nu doar estetice.

În paralel, trebuie să avem în vedere şi protecţia pe care ar trebui să le-o oferim şi insectelor, în special albinelor, pe an ce trece mai afectate şi în număr din ce în ce mai mic, prin reducerea acestor substanţe. Nu trebuie să omitem că de acestea depind mai multe procese din natură, cel mai important fiind polenizarea.

În sprijinul acestor observaţii, voi invoca datele unui studiu german, care a evidenţiat un declin de 76% al insectelor zburătoare în zonele protejate într-o perioadă de 27 de ani şi a identificat pesticidele ca fiind unul dintre factorii acestei scăderi.

Din aceste motive, mă alătur şi eu apelului lansat de către AEM pentru diminuarea dependenţei de pesticide, pe cât este posibil, în fiecare gospodărie. Subliniez pentru cei refractari că nu doar România trebuie să ia astfel de măsuri urgente şi salutare, ci şi celelalte 26 de state membre.

Ca să avem o viaţă mai bună, trebuie să adoptăm cu toţii alte modele de a practica agricultura, cum ar fi agroecologia.

Faptul că în statele cu agricultură puternic industrializată precum Austria, Germania şi Franţa, alături de Spania şi Italia au fost vândute cele mai mari cantităţi din majoritatea grupelor de substanţe active, pentru a susţine randamentul culturilor, nu trebuie să servească, sub nicio formă, drept exemplu investitorilor români în acest domeniu de activitate de bază. Din contră, trebuie să ne ţinem cât mai departe de astfel de măsuri iresponsabile şi care nu provoacă decât pagube pe toate planurile vieţii!

Diminuarea întrebuinţării de pesticide va contribui la scăderea poluării apei, solului şi aerului, decelerând subminarea biodiversităţii şi dezvoltarea multor boli! Acordând mai multă atenţie modului în care facem agricultură, investim în sănătatea şi în viitorul nostru şi al copiilor noştri!