Corneliu-Mugurel Cozmanciuc
Corneliu-Mugurel Cozmanciuc

Sittings of the Chamber of Deputies of May 21, 2024

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.76/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 21, 2024

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.24 Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică având tema "Românii trebuie să aleagă evoluţia";

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Românii trebuie să aleagă evoluţia"

Într-o perioadă tensionată precum campania electorală, fiecare candidat în parte încearcă să "fure" cât mai multe voturi, apelând la simpatia oamenilor, la emoţiile lor, la neajunsurile lor, pe care ei promit în van că le vor remedia. Însă cel mai important aspect care trebuie valorificat în aceste zile este raţiunea. Românii care se vor gândi obiectiv la reformele care au avut loc şi unde se situează România în ierarhia statelor europene acum, faţă de anii precedenţi, nu vor avea niciun dubiu să ajungă la concluzia că a pune ştampila pe liberalism înseamnă a pune ştampila pe un viitor al evoluţiei şi al dezvoltării. Guvernarea liberală ne-a pus pe harta globală în calitate de actor important în jocurile de securitate ale Europei, membru fidel al NATO şi membru cu un statut sui generis în rândul statelor est-europene, din fosta sferă de influenţă sovietică.

Nu este de mirare că am devenit şi prima ţară din Europa de Est care va avea un Centru Naţional de Protonoterapie. Va fi cea mai mare investiţie în echipamente medicale destinate pacienţilor oncologici derulată în România şi va constitui o inovare a sistemului medical românesc.

Vorbim de o viitoare revoluţie medicală în ceea ce priveşte tratarea anumitor tipuri de cancer, întrucât protonoterapia are capacitatea de a distruge tumora fără să afecteze ţesutul din jur. Centrul de Excelenţă pentru Diagnosticare şi Tratament cu Protonoterapie este un proiect cu o valoare estimativă de 70 de milioane de euro, fiind susţinută din fonduri structurale europene.

Dacă este să aşezăm acest proiect în rândul reformelor ce au avut loc în ultimele luni şi ne dăm un pas în spate să le analizăm, vom fi surprinşi să vedem cât de mare este de fapt şirul. Când ne-am dedicat obiectivului digitalizării şi evoluţiei tehnologice, am fost complet focusaţi în această direcţie, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Pentru a rezolva problema birocraţiei şi a transforma relaţia dintre autorităţile române şi cetăţeni într-una cât mai eficientă, de săptămâna trecută, românii se bucură să audă că certificatele de naştere, deces, căsătorie sau divorţ vor fi eliberate şi în format digital, pentru moment, în judeţele Ilfov, Cluj, Constanţa, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Sibiu şi Timiş, urmând ca reforma să fie aplicată în toată ţara. Sistemul informatic va fi pus în funcţiune la nivel naţional, urmând nişte etape clare, necesare pentru a face o tranziţie cât mai lină la acest sistem, iar populaţia să se poată acomoda. Încă o dată, am fost atenţi la nevoile românilor şi am acţionat, nu doar am promis.

Este foarte uşor să cazi pradă cuvintelor frumoase, acuzaţiilor făcute la adresa altor candidaţi, dar aspectul cel mai relevant rămâne partea practică. În momentul în care te afli la guvernare, ai o datorie certă faţă de cetăţenii care te-au plasat în această poziţie, drept urmare, un mod eficient de a decide cine merită votul românilor este o analiză a performanţei partidului respectiv în anii (sau în cazul unora, lunile) în care s-a aflat la putere. "Ce a făcut pentru mine? Cum mi-a făcut viaţa mai uşoară? Ce a promis şi ce a realizat? Care sunt şansele să se ţină de promisiuni încă un mandat?".

Am încrederea că, dacă alegătorii îşi vor pune aceste întrebări, vor ajunge rapid la răspunsul cel mai potrivit, iar acesta este continuitatea guvernării liberale.