Petru-Bogdan Cojocaru
Petru-Bogdan Cojocaru

Sittings of the Chamber of Deputies of May 27, 2026

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 27, 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.24 Petru-Bogdan Cojocaru - declaraţie politică intitulată "România toată la cheremul unui singur om. Social, economic şi politic, falimentul politicilor lui Ilie Bolojan este total. Putem prezenta un bilanţ final";

 

Doamna Gianina Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Dau cuvântul domnului deputat Petru-Bogdan Cojocaru, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru-Bogdan Cojocaru:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Declaraţia de astăzi se intitulează "România toată la cheremul unui singur om. Social, economic şi politic, falimentul politicilor lui Ilie Bolojan este total. Putem prezenta un bilanţ final".

În cele 11 luni de guvernare, liberalul Ilie Bolojan a divizat şi mai mult societatea, a creat disensiuni, a potenţat tensiunea socială. Măsurile sale au dus la creşterea preţurilor şi la scăderea puterii de cumpărare. Categoriile defavorizate au fost lăsate la voia întâmplării, diferenţele dintre bogaţi şi săraci s-au accentuat. Investiţiile publice, mai ales cele din mediul rural, au fost amânate pe termen nelimitat. Asta se traduce simplu - Ilie Bolojan este imaginea unui triplu faliment: din punct de vedere social, economic şi politic.

Din punct de vedere social - diferenţa dintre bogaţi şi săraci s-adâncit din ce în ce mai mult zi de zi.

Premierul a dat dovadă de elitism şi distanţare.

Din punct de vedere economic - dezechilibrele regionale au rupt România pe linia Carpaţilor.

Guvernul demis a favorizat marile companii multinaţionale şi investiţiile străine prin facilităţi fiscale şi relaxare de norme având ca rezultat exportul profiturilor. În schimb, IMM-urile autohtone se sufocă sub povara taxelor şi impozitelor.

Sub guvernarea Bolojan, dezechilibrele regionale s-au multiplicat. Moldova tot nu are şosele rapide, autostrăzi şi drumuri expres, nici căi ferate modernizate.

Din punct de vedere politic - a condus discreţionar Guvernul, cu apucături dictatoriale.

Din punct de vedere politic, Ilie Bolojan s-a manifestat printr-o centralizare decizională excesivă. Măsurile luate i-au aparţinut aproape exclusiv, au lipsit cu desăvârşire consultările publice şi, bineînţeles, punctele de vedere din zona civică.

Intransigenţa lui Ilie Bolojan s-a topit ca untul la soare.

La toate acestea, în cazul specific al Iaşiului, Ilie Bolojan, ca şef de partid, s-a manifestat ca un lider extrem de indulgent cu liberalii care au multe dosare penale. În ultimele luni, Bolojan a venit de cel puţin trei ori la Iaşi, unde a fost găzduit de unul dintre cei care în momentul de faţă este poate cel mai certat preşedinte de consiliu judeţean din ţară cu legea, dublu judecat pentru fapte de corupţie. Intransigenţa lui Ilie Bolojan s-a topit ca untul la soare, voturile pe care actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, PNL, le poate aduce în interiorul PNL sunt mai importante decât integritatea.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.