Parliamentary debates

Doamna Gianina Şerban:

Dau cuvântul doamnei deputat Ioana Grosaru, din partea neafiliaţilor.

Şi se pregăteşte domnul deputat Gheorghe-Petru Pîclişan.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Ioana Grosaru:

Declaraţia mea: "Locurile minorităţilor nu sunt portiţe de admitere în instituţiile de învăţământ".

Un loc la admitere în instituţiile de învăţământ de stat, rezervat minorităţilor etnice, poate ajunge la un candidat care nu are legătură reală cu minoritatea, în timp ce tânărul pentru care legea a creat această protecţie rămâne pe dinafară.

Articolul 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 prevede că: "Pentru locurile special acordate unei minorităţi, apartenenţa la acea minoritate se dovedeşte printr-un act emis de organizaţia legal constituită a minorităţii respective, cu reprezentare în Parlament". Această prevedere dă organizaţiei minorităţii o răspundere clară, să confirme, cu grijă şi după criterii cunoscute, o apartenenţă la o minoritate, în ceea ce priveşte identitatea etnică, şi nu interesul de moment al unei persoane care cere un avantaj pentru admiterea la o instituţie de învăţământ superior.

Recomandarea de apartenenţă nu este un act care se eliberează automat oricărei persoane care declară, în perioada admiterii la facultăţi, că aparţine unei minorităţi. Ea nu se confundă cu adeziunea la organizaţie, dar nici nu poate fi ruptă de răspunderea organizaţiei care o emite. Prin acest act, organizaţia îşi asumă, în faţa statului şi în faţa minorităţii pe care o reprezintă, că persoana pentru care dă recomandarea are o legătură reală cu identitatea invocată.

O asemenea confirmare nu poate fi dată atunci când apartenenţa nu a fost cunoscută, nu a putut fi verificată şi nu poate fi susţinută prin criteriile statutare ale organizaţiei. Când cineva apare doar pentru a obţine recomandarea necesară unui loc special, fără legătură anterioară cu activitatea minorităţii, fără respect dovedit faţă de valorile ei şi fără apropiere reală de viaţa acesteia, nu mai vorbim despre apărarea identităţii, ci despre folosirea unei portiţe pentru un interes personal.

A recunoaşte o apartenenţă nu înseamnă a completa o hârtie la cerere. Înseamnă a confirma că între persoană şi minoritatea pe care o invocă există continuitate, asumare şi o legătură care poate fi susţinută cu seriozitate. Când această legătură apare doar atunci când poate aduce un loc special la liceu sau la facultate, dreptul este scos din rostul lui şi folosit împotriva celor pentru care a fost creat.

Locurile pentru minorităţile naţionale au fost gândite pentru tinerii care aparţin acestor minorităţi, mai ales pentru cei care vin din familii modeste, din localităţi unde accesul la educaţie este mai greu şi unde păstrarea identităţii culturale cere efort, răbdare şi sprijin. Pentru aceşti tineri, recomandarea nu este un artificiu de admitere, ci recunoaşterea unei realităţi trăite în familie, în educaţie, în limbă, în obiceiuri şi în respectul faţă de istoria minorităţii lor.

Nu apăr refuzul fără motiv şi nu apăr adeverinţa dată de teamă. Apăr seriozitatea unui drept care trebuie să rămână al minorităţilor.

Voi susţine clarificarea... (I se întrerupe microfonul.)

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.