Filip Georgescu
Filip Georgescu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 19, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.51/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 19, 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.25 Filip Georgescu - declaraţie politică cu privire la agitaţia din viaţa politică românească;

 

Domnul Filip Georgescu:

În declaraţia politică de astăzi am să fac câteva referiri la viaţa politică românească devenită mai agitată ca oricând. Şi aceasta din mai multe cauze, dintre care două sunt, după părerea mea, cele mai importante.

Scena politică este, în primul rând, agitată de PDL-işti, cărora în ruptul capului nu le vine să creadă că au pierdut alegerile locale, la un scor umilitor. Şi eu, ca vechi PSD-ist, le înţeleg surprinderea. Nu-i de colea ca la alegerile locale din 2008 să conduci 14 consilii judeţene, iar în anul 2012 să te trezeşti că ai mai câştigat numai două, şi acelea la un scor foarte restrâns, la mustaţă, cum se spune. Nici la numărul de consilieri judeţeni aleşi nu stau mai bine. Faţă de alegerile din 2008, numărul acestora, după scrutinul din iunie 2012, este mai mic de patru ori. Diferenţe mari raportate la perioadele amintite se înregistrează şi în ceea ce priveşte numărul de primari şi consilieri locali aleşi. Într-un cuvânt, PDL-iştii au pierdut pe toate fronturile.

Sigur că, în această perioadă, PDL-ul caută diferite formule pentru a-şi motiva înfrângerea, iar în interiorul partidului este o degringoladă totală. Liderii acestui partid, cu răspunderi în fosta guvernare, încearcă să-şi apere scaunele venind în faţa propriilor membri cu tot felul de argumente. Nu-i mai crede nimeni, nu-i mai ascultă nimeni. Cât a denigrat acest partid - la PDL mă refer partidul din care fac eu parte de la începutul începuturilor, numai eu ştiu. Cu toate acestea, PSD-ul a avut de câştigat.

Vreau să amintesc colegilor mei PDL-işti, şi nu numai lor, că PSD-ul, atât la alegerile locale din 2008, cât şi la cele din anul 2012, a obţinut un număr mult mai mare de preşedinţii de consilii judeţene şi de consilieri judeţeni decât acest PDL. Diferenţa mare se înregistrează şi la alegerea primarilor şi a consilierilor locali. Cred că este îndeajuns să vă spun că, în anul 2008, PSD-ul a avut 17 preşedinţi de consilii judeţene, faţă de 14 ai PDL, iar în 2012 numărul acestora a crescut la 21 pentru PSD, în timp ce PDL a mai obţinut, cu chiu cu vai, doar preşedinţia a două consilii judeţene. Cifrele le-am folosit drept argument pentru a demonstra că PSD-ul are un electorat numeros şi constant, o bună structură şi organizare în teritoriu şi, cel mai important, are în rândurile sale oameni bine pregătiţi pentru toate domeniile de activitate.

În al doilea rând, vreau să vă amintesc, stimaţi colegi parlamentari, că viaţa politică românească este tulburată şi de Palatul Cotroceni. Vizibil iritat de înfrângerea usturătoare a partidului său, Preşedintele României, aproape seară de seară, apare la diferite posturi de televiziune şi ne dă lecţii, cărora nu le putem spune de politică externă, ci mai degrabă de protocol. Obişnuit fiind cu fostul prim-ministru cu numere de la unu la patru, ca slugă credincioasă, fără să sufle o vorbă în faţa celui din "Deal", preşedintele ţării nu acceptă în ruptul capului să ne reprezinte altcineva decât el şi numai el în structurile Uniunii Europene, ale Consiliului European, ale Blocului militar NATO şi în alte structuri, câte or mai fi. Dumneavoastră, stimaţi colegi, aţi văzut, graţie televiziunilor, câtă trecere are preşedintele ţării noastre la asemenea reuniuni. Se plimbă stingher printre prim-miniştri, printre şefi de stat, fără a putea lega vreo conversaţie cu înalţii demnitari prezenţi.

Cu toate că Parlamentul a decis ca la Bruxelles să meargă prim-ministrul Victor Ponta pentru a ne reprezenta la reuniunea europeană din 28 iunie, preşedintele se opune cu vehemenţă. Cetăţenii acestei ţări nu mai pot fi păcăliţi aşa uşor de locatarul Cotrocenilor. Ei îşi dau seama că preşedintele ţării, prin ieşirile sale, prin abordarea unor teme minore pentru ţară, vrea să distragă atenţia de la haosul instalat în partidul Domniei Sale în urma pierderii alegerilor locale. Dialogul întreprins de Victor Ponta cu şeful statului nu a avut nicio finalizare în privinţa reprezentării României la Bruxelles. Cu zâmbetul său cinic, preşedintele ne anunţă că el şi numai el ne poate reprezenta în afara ţării pe baza documentelor internaţionale.

Stau şi mă întreb, şi vă întreb şi pe dumneavoastră, stimaţi colegi, oare statul nostru, ţara noastră ce beneficii majore a avut în urma celor câteva vizite făcute de preşedintele nostru peste hotare? Vă spun eu: niciun beneficiu! Ba, mai mult, la ora actuală suntem înglodaţi în datorii până peste cap. De fapt, toată lumea ştie că FMI-ul conduce economia românească. Totuşi, îmi permit, cu scuzele de rigoare, să-i recomand şefului de la Palatul Cotroceni să se documenteze mult mai amănunţit în privinţa reprezentării României pe plan extern. Consilierii preşedintelui, plătiţi cu bani grei, şcoliţi pe te miri unde, puteau să-i amintească şefului lor că însuşi Nicolae Ceauşescu era de acord cu reprezentarea României la diferite reuniuni şi întâlniri de rang internaţional de către primul-ministru, de către miniştrii de resort. Mărturie în acest sens stau evocările fostului ministru de externe al României, Ştefan Andrei, cuprinse în cartea de interviuri "I se spunea Machiavelli", carte apărută recent. Din cuprins se poate reţine că, într-o perioadă scurtă de timp, ministrul nostru de externe de atunci, vorbim de Ştefan Andrei, s-a întâlnit cu lideri de seamă ai Europei, ai întregii lumi.