Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 16, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.50/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 16, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 16, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.25 | Dan Bordeianu - declaraţie politică despre "Judeţul Vaslui şi perspectiva regionalizării"; | ![]() |
||
|
"Judeţul Vaslui şi perspectiva regionalizării" Încă de la începutul preluării puterii, USL şi-a asumat două proiecte politice importante: 1. proiectul revizuirii Constituţiei şi 2. proiectul reorganizării administrativ-teritoriale a ţării, prin crearea unui număr de regiuni de dezvoltare economică, după modelele inspirate de experienţele europene deja consacrate. Despre proiectul revizuirii Constituţiei m-am pronunţat deja printr-o declaraţie politică în care am susţinut că temelia reformării sistemului parlamentar trebuie să rămână bicameralismul: cu un Senat care să reprezinte interesele viitoarelor regiuni de dezvoltare şi o Cameră a Deputaţilor care să reunească interesele comunităţilor locale şi ale cetăţenilor. În ceea ce priveşte proiectul reorganizării administrativ-teritoriale, am remarcat două iniţiative notabile promovate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi anume, organizarea unui colocviu cu tema "Procesul de regionalizare şi descentralizare în România", desfăşurat în data de 2 aprilie 2013 la Academia Română şi "Seminarul privind procesul de regionalizare-descentralizare în România", organizat, în perioada 10-11 aprilie 2013, de acelaşi minister de resort cu sprijinul Consiliului Europei. După aceste iniţiative în care ministeriabili şi parlamentari s-au consultat cu reprezentanţii mediului academic şi cu experţii din ţările membre UE, s-ar cuveni organizarea unor consultări sau grupuri de lucru regionale sau chiar în fiecare judeţ, pentru a explica persoanelor interesate (parlamentari, autorităţi locale, reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene şi locale, simpli cetăţeni şi mass-media) care sunt avantajele şi, de ce nu, dezavantajele acestui proces de regionalizare. Pentru mine, ca liberal, este important următorul principiu: "important este nu ceea ce crede statul că este bine pentru cetăţean, ci ceea ce crede cetăţeanul că este bine pentru el". Cu alte cuvinte, ideile şi soluţiile la problemele concrete cu care se confruntă dezvoltarea României în context european trebuie să fie formulate şi prin consultarea celor de la "bază", cum se spune, sau de la nivel local. Altfel, are dreptate preşedintele PNL Crin Antonescu când spune că "primul risc major (al regionalizării) este reactivarea vechiului blestem al formelor fără fond", prin urmare "nu trebuie ca regionalizarea să se facă doar pentru că aşa trebuie, aşa e la modă, aşa e în toată Europa". Tot ceea ce s-a spus şi s-a reflectat în mass-media vasluiană despre regionalizare este că se va restructura administraţia publică de la nivel judeţean şi că funcţionarii publici îşi vor pierde slujbele şi aşa modest remunerate. Eu ştiu foarte bine că un funcţionar public debutant cu studii superioare porneşte de la un salariu net de 700 lei pe lună. În condiţiile în care şomajul în judeţul Vaslui a depăşit luna trecută 10%, iar oferta de locuri de muncă pentru cei cu studii superioare este extrem de redusă, să vorbeşti despre regionalizare în sensul reducerii birocraţiei, prin concedierea oamenilor, este contraproductiv, politic vorbind. Proiectul regionalizării trebuie precedat de o discuţie amplă cu toţi factorii interesaţi - Guvern, Parlament, administraţii locale, mediu academic, societate civilă, comunităţi locale, cetăţeni - despre avantajele certe pe care le poate aduce acest proces de modernizare a ţării, dar şi despre dezavantajele pentru anumite structuri administrative şi categorii profesionale. Nu numai academicienii trebuie să discute despre regionalizare, ci şi ţăranii din colegiul meu. În loc de concluzie şi parafrazându-l pe nenea Iancu: să se facă regionalizare, dar să ştim şi noi de ce. Nu facem regionalizare ca să ajungă Cutărescu mare voievod al Moldovei. Cei care vor să conducă structurile regionale şi regionalizate să-şi scoată din cap că vor reproduce modelul baronilor locali de la nivel de judeţ la nivel de regiuni de dezvoltare economică. Nici să se creadă preşedinţi de mini-republici. Dacă trebuie să facem regionalizarea, atunci o facem pentru că ne aduce bunăstare tuturor, nu numai unora! |



